Decizia CCR nr. 23 din 21.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de Melania Cristiana Bănuță și Dan Bănuță în Dosarul nr. 49.634/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 506D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 395 din 1 octombrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 49.634/3/2010, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de Melania Cristiana Bănuță și Dan Bănuță într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind obligarea expropriatorului la plata către expropriat a unei juste despăgubiri pentru un imobil cu privire la care au fost declanșate procedurile de expropriere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată în esență, că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 contravin caracterului drept și prealabil al despăgubirii, așa cum este instituit prin dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, deoarece stabilirea cuantumului acesteia se face în momentul întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată ulterioară momentului la care s-a făcut transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu realizează nicio distincție între subiectele de drept ce intră sub incidența acestora, nefiind discriminatoriu. Se mai arată că Legea nr. 33/1994 cuprinde dispoziții de natură să asigure atât cadrul legal adecvat realizării procedurilor de expropriere și de stabilire a despăgubirilor, cât și apărării dreptului de proprietate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 și art. 44 alin. (3), invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie. De asemenea, se arată că, din examinarea dispozițiilor legale criticate, nu rezultă niciun aspect de natură să afecteze dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 316 din 29 martie 2012 și nr. 388 din 26 aprilie 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011.

Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii excepției de neconstituționalitate invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel încât, în acord cu motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea urmează a se pronunța numai asupra acestor din urmă dispoziții legale, potrivit cărora: "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.“

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, alin. (2) referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private, alin. (3) privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică și art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și caracterul egalitar al justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3), și cu o motivare identică.

Astfel, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînțelegere între părți cu privire la cuantumul acestora, în faza judiciară a procedurii exproprierii. Potrivit acestui text de lege, evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare a unor imobile similare, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii și de momentul transferului dreptului de proprietate. Prin urmare, instanța nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanșat procesul între părți, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere. Creșterea sau descreșterea valorii imobilului supus exproprierii, consecință a fluctuației pieței în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecția acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piață a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere.

Instanța nu poate stabili, fără a prejudicia părțile, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei, și nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părțile însele nu l-au acceptat la acel moment. Cum părțile nu au ajuns la un acord în privința întinderii despăgubirii până la momentul judecății, și nici în cursul acesteia, rezultă că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanță după criteriile reglementate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză.

De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piață a imobilului, reprezentând, în consecință, o dreaptă despăgubire.

O singură restricție este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și anume aceea că despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, în sensul că, așa cum prevede art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul suferit de proprietar sau alte persoane îndreptățite, iar la calculul despăgubirilor, se vor lua în considerare prețul de piață al imobilului și daunele provocate proprietarului, cuprinzând prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

În consecință, prevederile legale mai sus menționate reprezintă o garanție pentru proprietarul expropriat că nu este suspus unei măsuri abuzive din partea autorităților statului, astfel încât despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană momentului transferului dreptului de proprietate, tocmai pentru a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat.

Mai mult, prin decizia menționată, Curtea a constatat că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, care nu prevede și necesitatea despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate, condiția fiind impusă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

Or, prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispun că exproprierea cuprinde valoarea "reală“ a imobilului și despăgubirile cuvenite proprietarului și altor persoane îndreptățite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele în aceeași unitate administrativ-teritorială, adică prețul de piață al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.

În prezenta cauză, având în vedere identitatea obiectului excepției de neconstituționalitate, precum și a criticilor formulate în susținerea acesteia, Curtea reține că atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea.

De asemenea, pentru aceleași considerente, Curtea nu poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate și alin. (2) referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private.

Autorii excepției de neconstituționalitate își raportează critica de neconstituționalitate și la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și caracterul egalitar al justiției, fără a arăta în ce constă, în concret, pretinsa contrarietate între textul de lege criticat și dispozițiile constituționale invocate.

Analizând conținutul normativ al dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criticate în prezenta cauză, prin raportare la principiul constituțional al egalității în drepturi, Curtea reține că textul de lege criticat, reglementând criteriile pe care le au în vedere instanța de judecată, precum și comisia de experți constituită de aceasta, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor ce se cuvin proprietarului sau altor titulari de drepturi reale, în caz de expropriere, nu conține nicio dispoziție de natură discriminatorie, fiind aplicabil tuturor situațiilor juridice ce intră sub incidența normei legale, respectiv situațiilor în care instanța de judecată stabilește cuantumul despăgubirilor, în cadrul procedurii judiciare a exproprierii.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție, care reglementează unicitatea, imparțialitatea și caracterul egalitar al justiției, în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că semnificația acestei prevederi constituționale este că justiția se înfăptuiește prin același sistem de organe, cel al instanțelor judecătorești - care, așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție, sunt numai cele stabilite prin lege -, și că toate persoanele au o vocație egală de a le fi aplicabile aceleași dispoziții legale, indiferent că este vorba de norme de fond sau de procedură (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 50 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009). Or, textul de lege criticat îndeplinește în mod evident aceste cerințe constituționale, fiind aplicabil în mod unitar, de către instanțele de judecată, în faza judiciară a procedurii exproprierii.