Decizia CCR nr. 537 din 17.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 - organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dura Bet Construct“ - S.Â. din Brăila în Dosarul nr. 13.989/196/2012 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 326D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Societatea Română de Radiodifuziune a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca devenită inadmisibilă, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 448 din 29 octombrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 13.989/196/2012, Judecătoria Brăila - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Dura Bet Construct“ - S.A. din Brăila într-o cauză având ca obiect obligarea autorului excepției la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 este neconstituțional, deoarece obligația plății unei taxe radio către un mandatar, indiferent dacă persoana juridică beneficiază sau nu de acest serviciu, aduce atingere dreptului acesteia la liberă dispoziție asupra activității sale.

Judecătoria Brăila - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții în materie. Mai arată, de asemenea, că Legea fundamentală garantează exercitarea liberei inițiative și accesul persoanei la o activitate economică în condițiile legii, prin textul de lege criticat sancționându-se nerespectarea unor condiții legale. De asemenea, pentru respectarea libertății economice statul are dreptul să impună obligația respectării unor reguli de disciplină economico-financiară.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003, care au următorul conținut: "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.“

Autorul excepției susține că textul de lege criticat aduce atingere art. 23 referitor la libertatea individuală din Constituție. Din motivarea excepției Curtea reține că acesta face referire de fapt la art. 45 privind libertatea economică din Legea fundamentală.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, a constatat că dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune sunt constituționale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege criticate, respectiv art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, în sensul că obligația de plată a taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune și televiziune incumbă tuturor persoanelor juridice indiferent dacă acestea sunt sau nu beneficiare ale serviciului public aferent, deci indiferent dacă există sau nu o contraprestație a instituției publice în cauză, vin să nesocotească dispozițiile art. 56 alin. (2) din Constituție.

Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în sensul că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate de care textul de lege suferă prin lipsa unei mențiuni exprese în acest sens.

Cu acest prilej, în raport de obiectul cauzei, și anume acțiunea promovată de Societatea Română de Radiodifuziune pentru obligarea autorului excepției la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, de motivarea excepției, precum și de considerentele de principiu reținute de Curte într-o situație similară celei din prezenta cauză, respectiv prin Decizia nr. 1.422 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011, Curtea reține că, în măsura în care instanța constituțională a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare ce rezultă, în mod nemijlocit, din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate cu privire la același text și cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. În acest caz sunt aplicabile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, întrucât, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât, în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, fiind excluse cadrului constituțional toate celelalte interpretări posibile. În consecință, a contesta din nou constituționalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituțional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, dar înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 448 din 29 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.