HG nr. 1189/2014 - organizarea şi funcţionarea Agenţiei Zonei Montane
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 1.189/2014
privind organizarea și funcționarea Agenției Zonei Montane
Monitorul Oficial nr. 25 din 13.01.2015
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (4) din Legea nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1.
Agenția Zonei Montane înființată, potrivit Legii nr. 139/2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare, ca organ de specialitate, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, denumită în continuare Agenția, se organizează și funcționează conform prezentei hotărâri.
Art. 2.
Agenția Zonei Montane are sediul în municipiul Vatra Dornei, str. Runc nr. 23, județul Suceava.
Art. 3.
Agenția are ca scop aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției zonelor montane din România, zone marcate de specificitate, fragile ecologic și defavorizate economico-social din cauze naturale, care necesită o gestiune specifică.
Art. 4.
Agenția exercită următoarele funcții principale:
a) de autoritate de stat în domeniul dezvoltării durabile a zonei montane, cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
b) de strategie, prin care asigură întocmirea și propunerea spre aprobare a strategiei pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane;
c) de reprezentare, prin care asigură, în numele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate și în limitele stabilite de acesta.
Art. 5.
Agenția are următoarele atribuții:
a) participă la elaborarea orientărilor strategice naționale pentru dezvoltarea durabilă a zonei montane și asigură aplicarea "etapelor implementării (platformă on-line, monitorizare, evaluare);
b) elaborează și propune spre aprobare măsuri tehnico-operative privind aplicarea în teritoriu a strategiei și politicilor Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției mediului montan în vederea creșterii calității vieții populației montane;
c) elaborează și propune spre inițiere Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale proiectele de acte normative al căror obiect se referă la dezvoltarea și protecția zonei montane, valorificarea superioară a resurselor naturale și umane din zona montană, urmărind aplicarea acestora cu respectarea limitelor de autoritate, a principiilor autonomiei operatorilor economici și a autonomiei locale;
d) elaborează criterii de selecționare a unor microzone montane prioritare care să beneficieze de programe speciale; efectuează analiza, sinteza și prognoza fenomenelor social-economice din zona montană; stabilește prioritățile și prezintă periodic informări Guvernului în legătură cu evoluția acțiunilor ce se întreprind; atenționează și face propuneri privind prevenirea oricăror acțiuni defavorabile zonei montane;
e) îndrumă și organizează circulația informației și promovarea unor programe educative privitoare la zona montană prin mass-media; contribuie la formarea unei culturi montane în România;
f) implementează strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane în teritoriul desemnat;
g) cooperează cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului în vederea ecologizării fermelor agrozootehnice și a localităților din zona montană;
h) organizează activitatea de instruire cu specific agromontan a personalului propriu din aparatul central și a celui de la nivelul teritoriului;
i) cooperează cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în vederea organizării activității de perfecționare și reconversie a șomerilor și a disponibilizaților din zona montană;
j) organizează banca de date a zonei montane și ține evidența efectelor aplicării măsurilor prevăzute de lege pentru sprijinirea agricultorilor și a operatorilor economici din zona rurală montană;
k) poate acorda, la cerere, consultanță tehnică la constituirea organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor, fundațiilor și altor forme de asociere ce au ca scop susținerea activităților și deservirea intereselor populației din zona montană, cu prioritate a celor privind dezvoltarea agriculturii, întreprinderilor mici și mijlocii, a meșteșugurilor tradiționale, a turismului rural și a agroturismului, a altor activități creatoare de locuri de muncă, un obiectiv principal fiind reprezentat de sprijinirea organizațiilor profesionale ale agricultorilor din zonele montane;
l) propune Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale inițierea de acte normative cu privire la criteriile și modul de acordare, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, a facilităților și avantajelor pentru locuitorii și comunitățile zonei montane, urmărind modul de aplicare a acestora;
m) monitorizează programele și proiectele de dezvoltare rurală sectoriale și integrate din zona montană, în funcție de priorități și în conformitate cu obiectivele stabilite prin strategia dezvoltării zonei montane;
n) elaborează ghiduri de bune practici specifice activităților economice din zona montană, adresate populației din mediul rural;
o) propune elaborarea de norme metodologice unitare privind acordarea de consultanță și asistență tehnică în domeniul său de activitate, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
p) inițiază și colaborează la organizarea manifestărilor științifice, culturale, a târgurilor și expozițiilor, a altor activități cu caracter promoțional și educativ destinate zonei montane pe plan intern și participă la acțiuni similare pe plan internațional;
q) încheie convenții de colaborare cu instituții specializate din țară și din străinătate, având ca obiect schimbul de informații, experiență și asistență reciprocă în domeniul promovării politicii de dezvoltare în zona montană, asigurând relații de colaborare cu organisme internaționale pentru integrarea în politica montană europeană și aplicarea pe teritoriul țării a prevederilor din convențiile și acordurile internaționale în materie, care au fost ratificate de România, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
r) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative.
Art. 6.
(1) Conducerea Agenției se exercită de către un director general, numit de ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
(2) În exercitarea atribuțiilor, directorul general al Agenției emite decizii și instrucțiuni.
(3) Directorul general al Agenției are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Art. 7.
Patrimoniul Agenției, reprezentat de bunurile mobile și imobile necesare desfășurării activității specifice, se asigură de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din disponibilul existent potrivit situației financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile legislației în vigoare.
Art. 8.
(1) Numărul maxim de posturi al Agenției este de 26.
(2) Regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorică, statul de funcții al Agenției se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 139/2014, cu modificările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Personalul Agenției este constituit din funcționari publici și personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
(4) Salarizarea personalului din cadrul Agenției se face potrivit legislației privind salarizarea funcționarilor publici și a personalului angajat pe bază de contract individual de muncă.
(5) Încadrarea personalului în numărul de posturi stabilit potrivit prevederilor alin. (1), precum și stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează prin decizie a directorului general, cu respectarea termenelor și a procedurii stabilite de legea aplicabilă fiecărei categorii de funcții.
Art. 9.
Agenția poate utiliza, conform legislației în vigoare, pentru desfășurarea activităților specifice, un parc auto constituit conform Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 10.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 februarie 2015.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Ministrul finanțelor publice,
Darius-Bogdan Vâlcov
Ministrul muncii, familiei,
protecției sociale și persoanelor vârstnice,
Rovana Plumb
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
← HG nr. 1186/2014 - organizarea şi funcţionarea Autorităţii... |
---|