Decizia CCR nr. 624 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. XI alin. 1 din OG nr. 30/2011 pt. modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 - Codul fiscal, precum şi pt. reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
| Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 624
din 4 noiembrie 2014
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepție ridicată de S.C. "Scandic Distilleries - S.A. din comuna Drăgănești, județul Bihor, în Dosarul nr. 144/35/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 452D/2014.
2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepției domnul Ciprian Popa, consilier juridic, cu delegație depusă la dosar, și domnul avocat Gheorghe Piperea din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților autoarei excepției care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Aceștia arată că dispozițiile legale criticate sunt neclare, lăsând loc pentru interpretări nefavorabile din partea organelor fiscale. Se arată că sensul legii a fost deturnat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.604/2011. De asemenea se descrie detaliat situația de fapt din dosar.
4. În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că autoarea excepției de neconstituționalitate dorește, de fapt, completarea textului. Se mai menționează jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Deciziile nr. 141 din 13 martie 2014 și nr. 214 din 15 aprilie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 24 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 144/35/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepție invocată de S.C. "Scandic Distilleries" - S.A. din comuna Drăgănești, județul Bihor, într-un dosar având ca obiect anularea unei decizii de impunere.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției arată, în esență, că, în măsura în care s-ar interpreta că prin noțiunea "obligații fiscale restante utilizată de art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 s-ar înțelege doar obligațiile fiscale principale, s-ar aduce atingere principiului supremației legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, principiu care impune respectarea, de către autoritățile publice și de către instanțele judecătorești, a normelor juridice valabil edictate. Or, în acest sens, aplicarea art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 nu poate fi condiționată de o interpretare pro causa a organului fiscal, preluată tale quale de instanță.
7. Se mai arată că textul art. XI alin. (I) nu distinge între "obligații fiscale principale" și "obligații fiscale accesorii", ci face vorbire doar despre "obligații fiscale restante". Or, potrivit normelor generale de tehnică legislativă, atunci când legiuitorul dorește să limiteze sfera de aplicare a unor facilități fiscale trebuie să elaboreze o normă juridică expresă în acest sens, nefiind îngăduit ca o asemenea limitare să fie făcută de interpret.
8. Autoarea excepției a invocat, de asemenea, principiul securității juridice, care implică: accesul la legislația aplicabilă și previzibilitatea acestei legislații, obligația administrației fiscale de a-și defini în mod clar exigențele și de a-și respecta angajamentele și dreptul la interpretarea unitară a legii.
9. În opinia autoarei, interpretarea criticată este discriminatorie prin prisma prevederilor acestui text constituțional, efectul interpretării fiind acela de a crea o categorie privilegiată de contribuabili. De asemenea, interpretarea noțiunii de "obligații fiscale restante" utilizată de art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011, în sensul de obligații fiscale principale, aduce atingere prevederilor art. 44 din Constituție, fiind înlăturată "speranța legitimă" a societății de a beneficia de facilitățile fiscale.
10. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este întemeiată,
putându-se constata existența unei discriminări sau inechități în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României între categoriile de contribuabili care pot beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de acest text legal.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 septembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 15 noiembrie 2012, prevederi care au următorul conținut: "(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012."
15. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că aceste texte de lege aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și ale art. 44 privind dreptul de proprietate.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că autoarea acesteia este, în realitate, nemulțumită de modul în care dispozițiile legale criticate au fost interpretate printr-un ordin al ministrului finanțelor publice, respectiv Ordinul nr. 2.604/2011, autoarea excepției solicitând, practic, modificarea prevederilor legale în sensul dorit de ea. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională, în calitate de legislator negativ, nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 13 martie 2003).
17. Curtea reține, totodată, că aspectele învederate de autoarea excepției de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii; or, aceste chestiuni, neintrând în sfera contenciosului constituțional, țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Astfel, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 este inadmisibilă.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepție ridicată de S.C. "Scandic Distilleries" - S.A. din comuna Drăgănești, județul Bihor, în Dosarul nr. 144/35/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2014.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
OPINIE CONCURENTĂ
Fără a contesta soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale care, în principiu, este o soluție corectă, apreciem că aceasta ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată și nu ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Soluția de respingere ca inadmisibilă se întâlnește în diferite situații, respectiv cele prevăzute expres de lege (lipsa legăturii textului criticat cu cauza dedusă judecății, textul să fi fost declarat anterior neconstituțional de către Curte, lipsa motivării pretinsei contrarietăți cu textul constituțional de referință etc.) sau acolo unde textul criticat poate primi mai multe interpretări. Or, în ceea ce privește atât interpretarea, cât și aplicarea textului de lege la o speță anume, Curtea s-a pronunțat în sensul că este atributul instanței de judecată pe rolul căreia se află cauza respectivă.
În alte situații, spre exemplu în cele în care este invocată excepția de neconstituționalitate a unor prevederi legale prin prisma soluțiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale, Curtea a statuat că această interpretare trebuie să se situeze în limitele Constituției, astfel încât numai o interpretare în acord cu prevederile constituționale poate deveni obligatorie pentru toate instanțele judecătorești. Pe acest considerent, Curtea Constituțională, în mai multe rânduri, a statuat că este competentă să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate întemeiate pe textul de lege a cărui interpretare a fost dată de către Înalta Curtea de Casație și Justiție prin recursurile în interesul legii, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011.
În situația în care, însă, textul de lege nu lasă loc la mai multe interpretări, instanța de contencios constituțional poate și trebuie să examineze din punct de vedere constituțional prevederile criticate, cum sunt de altfel și prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011, criticate în cauza de față. Respingând excepția ca inadmisibilă, Curtea nu a mai examinat textul criticat prin raportare la norma constituțională de referință, consecința fiind ușor de anticipat - existând riscul pronunțării unei soluții bazate pe o interpretare neconstituțională a unui text constituțional.
Afirmația este întărită chiar de opinia exprimată de către instanța de judecată, care apreciază că "textul încalcă art. 16 din Constituție și, prin urmare, contribuabilul în speță ar trebui să beneficieze și el de aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 30/2011".
2. Chiar prin motivarea dată de autoarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate sunt neconstituționale în măsura în care s-ar interpreta că prin noțiunea "obligații fiscale restante utilizată de art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 s-ar înțelege doar obligațiile fiscale principale, situație în care s-ar aduce atingere principiului supremației legii, deși textul criticat nu distinge între "obligații fiscale principale" și "obligații fiscale accesorii", ci face vorbire doar despre "obligații fiscale restante". Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că interpretarea dată de organele fiscale care disting între "obligații fiscale principale" și "obligații fiscale accesorii" ar fi neconstituțională și, prin urmare, Curtea ar trebui să dea interpretarea constituțională a textului criticat. Așadar, întreaga problematică se circumscrie ideii de interpretare constituțională a textului criticat, care este atribuția instanței de contencios constituțional, și nu numai de aplicare și de interpretare a acestuia în concret la speța dedusă judecății, situație în care competența ar reveni instanței de judecată.
3. Prevederile supuse controlului de constituționalitate, în opinia noastră, sunt suficient de clare, acestea fiind adoptate de legiuitorul delegat în scopul de a stimula operatorii economici să își achite obligațiile fiscale restante, instituind pentru aceștia anumite facilități fiscale, concrete. Astfel, prevederile criticate statuează că pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
Este lesne de observat că, deși în enunțul de principiu al art. XI alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 30/2011 se vorbește despre obligații fiscale restante, ceea ce ar conduce la concluzia că textul se referă la orice obligație fiscală restantă și nu doar la obligațiile fiscale principale, cele două ipoteze, respectiv cele prevăzute la lit. a) și lit. b) din normele criticate, statuează expresis verbis că penalitățile de întârziere se anulează și, respectiv, se reduc, în ipoteza în care obligațiile principale și dobânzile aferente se sting prin plată voluntară până la 31 decembrie 2011 și, respectiv, 30 iunie 2012.
4. Autoarea excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de faptul că, deși a fost un bun contribuabil, achitându-și o parte din obligațiile fiscale principale înainte de apariția Ordonanței Guvernului nr. 30/2011, organele fiscale îi refuză beneficiul aplicării textului de lege pentru penalitățile aferente acestora. Prezentă în instanță a recunoscut că pentru obligațiile fiscale principale restante la data intrării în vigoare a Ordonanței a beneficiat de aplicarea prevederilor acesteia. În concluzie, apreciază contestatoarea, prin interpretarea dată de organele fiscale este discriminată în raport cu alți operatori economici care, deși nu au fost la fel de buni platnici, au beneficiat de clemența legiuitorului.
5. Pentru a se constata încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, trebuie ca persoanele respective să se afle în aceeași situație juridică, ceea ce nu se confirmă în cauza de față, ordonanța fiind adoptată tocmai în scopul de a stimula plata obligațiilor fiscale de către operatorii economici ce înregistrau restanțe la data intrării în vigoare a acesteia.
Mai mult, Ordonanța reglementează situația unor persoane juridice și, ca atare, în acest context, prevederile art. 16 alin. (1) nu au incidență în cauză, contrar opiniei exprimate de instanța de judecată, întrucât aceste dispoziții constituționale au în vedere egalitatea între cetățeni și nu intre persoane juridice.
În consecință, fiind vorba de acordarea unor facilități fiscale, în considerarea unei anumite situații, este apanajul legiuitorului să stabilească întinderea și aplicarea în concret a acestora și deci să decidă ce obligații fiscale anulează sau reduce, atât timp cât aceste facilități se aplică tuturor contribuabililor aflați în ipoteza normei legale.
Judecător,
Petre Lăzăroiu
Judecător,
Daniel-Marius Morar
Judecător,
Toni Greblă
| ← Decizia CCR nr. 615 din 4.11.2014 privind excepţia de... | Decizia CCR nr. 636 din 11.11.2014 privind excepţia de... → |
|---|
