Decizia CCR nr. 615 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (7) și (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Iulian Liviu Drăghici în Dosarul nr. 195/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 346D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 1.240 din 7 octombrie 2010 și nr. 705 din 11 septembrie 2007, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta mai arată că, în speță, nu este vorba de o contraprestație, ci de o obligație fiscală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 195/93/2013, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (7) și (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție invocată de Iulian Liviu Drăghici într-un dosar având ca obiect anularea unei decizii de impunere.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată, în esență, că, deși toți cetățenii sunt egali, solidari și nediscriminați, fiindu-le garantat dreptul la viață, integritate fizică și dreptul la ocrotirea sănătății prin asistență medicală, ei sunt obligați să contribuie la fondul de sănătate, putând fi executați silit cu majorări de întârziere. Astfel, se arată că ei nu beneficiază de calitatea de asigurat decât după ce au plătit întreaga sumă datorată retroactiv pentru un serviciu care nu le-a fost acordat și nici nu mai poate fi acordat. În acest fel, prin cuantumul exagerat al sumei impuse se încalcă principiul proporționalității și al justei așezări a sarcinilor fiscale.

6. Tribunalul Ilfov - Secția civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta invocă jurisprudența relevantă a Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 1.220 din 29 septembrie 2009, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 și Decizia nr. 519 din 12 decembrie 2013.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 259 alin. (7) și (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 259 alin. (7) și (8): "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat:

a) să achite contribuția legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe țară în vigoare la data plății, calculându-se majorări de întârziere;

b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă;

c) să achite atât contribuția legală lunară și obligațiile fiscale accesorii prevăzute la lit. b) pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât și contribuția legală lunară, precum și majorările de întârziere prevăzute la lit. a) sau, după caz, obligațiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni. Această prevedere se aplică situațiilor în care în cadrul termenelor de prescripție fiscală există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât și perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de 6 luni, se achită contribuția legală lunară proporțional cu perioada respectivă, inclusiv majorările de întârziere și obligațiile fiscale accesorii, după caz.

(8) Pentru situațiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripție privind obligațiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calității de asigurat, după caz."

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că acest text de lege aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 privind principiul neretroactivității legii civile, art. 44 alin. (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată, art. 16 privind principiul egalității în fața legii, art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale și art. 139 privind impozitele, taxele și alte contribuții. De asemenea se mai arată că mai sunt încălcate prevederile art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale raportat la art. 1 privind dreptul de proprietate din Protocolul adițional la Convenție, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenție, precum și Protocolul nr. 12 privind interzicerea generală a discriminării la aceeași Convenție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare.

14. Astfel, prin Decizia nr. 1.240 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci și obligația acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute în art. 213 din Legea nr. 95/2006, astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintită. Din momentul în care se naște această obligație, iar asiguratul plătește contribuția, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Între această situație și cea în care se află autorul excepției nu se poate pune însă un semn de egalitate. Astfel, în condițiile în care persoana obligată să contribuie la sistemul de asigurări de sănătate ignoră această obligație, este firesc ca accesul la serviciile sistemului public de asigurări de sănătate să fie diferit de prima ipoteză. O asemenea soluție nu este, prin urmare, discriminatorie, nu afectează integritatea fizică sau psihică a persoanei și nici nu îngrădește dreptul la ocrotirea sănătății, ci îl reglementează diferit, având în vedere situația deosebită în care se găsește persoana care nu a respectat obligația legală de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

15. De asemenea, prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a analizat dispozițiile art. 259 alin. (7) lit. b) și alin. (8) din Legea nr. 95/2006, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate prevăd obligația plății contribuției de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în sarcina celor care aveau această obligație, dar nu au îndeplinit-o. Astfel, Curtea a reținut că obligarea la plata contribuției prevăzute de lege și anterior nu are un caracter retroactiv.

16. Prin Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Curtea a statuat că principiul așezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuțiilor să se facă în același mod de către toți contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări, astfel ca, la venituri egale, contribuția să fie aceeași. Același principiu presupune însă ca așezarea sarcinilor fiscale să țină cont de capacitatea contributivă a cetățenilor, de necesitatea de protecție a categoriilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.