Decizia CCR nr. 636 din 11.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din C. pr. civ. şi cele ale art. 48 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă și cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială Enel Energie Muntenia - S.A. în Dosarul nr. 18.883/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 356D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 377 din 26 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 21 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 18.883/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, și art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

5. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială Enel Energie Muntenia - S.A. într-o cauză având ca obiect soluționarea unei "cereri cu valoare redusă".

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt contrare drepturilor și intereselor ambelor părți ale procesului, deoarece reclamantul nu are certitudinea recuperării creanței și nici a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul pentru curator, iar pârâtul, în cazul în care cade în pretenții, este obligat să plătească apărări pentru care nu și-a dat acordul și care pot fi contrare intereselor acestuia. Așadar, legiuitorul intervine în favoarea uneia dintre părți - debitorul obligației contractuale, obstrucționând accesul la justiție al creditorului și restrângând acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Astfel, partea care a promovat acțiunea și care are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părții adverse, care, deși legal citată prin publicitate, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat apărări, nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanță și, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din fondurile acestuia.

7. Deși art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului 80/2013 prevede că avansarea cheltuielilor pentru remunerarea curatorului se face de cealaltă parte, arată că partea interesată poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul, dar și statul, pentru că acesta este interesat să asigure respectarea prevederilor constituționale invocate. Totodată, practica instanțelor judecătorești privind stabilirea persoanei în sarcina căreia se impune obligația de plată a remunerației curatorului și a cuantumului acestuia este una discreționară și neunitară.

8. Prin neprezentarea în instanță a părții legal citate prin publicitate, se prezumă că aceasta recunoaște pretențiile reclamantului, astfel că numirea, în asemenea condiții, a unui curator ar însemna încălcarea dreptului părții reclamante la un proces echitabil, a accesului la justiție, restrângerea exercițiului unor drepturi, precum și încălcarea dreptului părții pârâte la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care curatorul numit de instanță doar le poate intui, fără a cunoaște adevăratele interese ale părții pe care o reprezintă.

9. Autorul mai susține că prevederile legale criticate reprezintă un abuz al statului la adresa cetățenilor, de vreme ce creditorul a dovedit că a făcut toate demersurile necesare aflării noului sediu sau domiciliu. Stabilirea în sarcina creditorului a obligației de plată a onorariului curatorului este neconstituțională, limitând accesul liber la justiție și restrângând exercițiul unor drepturi, în condițiile în care, ca urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în fata instanței pentru a dovedi citarea sa cu rea-credință și pentru a formula apărările necesare în cauză. Restrângerea drepturilor și intereselor creditorului, prin obligarea acestuia la plata onorariului pentru curator, echivalează cu anihilarea dreptului acestuia la recuperarea de la debitor a sumelor datorate în baza unui raport juridic. De asemenea, este posibil ca partea în sarcina căreia se stabilește plata onorariului curatorului să nu dispună de fondurile necesare, în condițiile în care a achitat deja taxa judiciară de timbru. Pe de altă parte, în situația în care cade în pretenții și este obligat la plata onorariului, deși nu dorește angajarea unui apărător, patrimoniul pârâtului este afectat.

10. În fine, consideră că este încălcat și dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin tergiversarea de către curatorul special, care este interesat în obținerea unui onorariu mai mare. Aceasta este în defavoarea creditorului care a dat dovadă de bună-credință în raportul juridic dedus judecății.

11. Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care reține că textele de lege criticate nu îngrădesc în niciun fel accesul liber la justiție al reclamantei, deoarece aceasta a avut posibilitatea sesizării instanței judecătorești cu o cerere, în vederea apărării drepturilor și intereselor sale legitime. Procedura citării prin publicitate și a numirii curatorului nu are drept efect tergiversarea soluționării cauzelor și nu se poate prezuma faptul că avocații numiți în calitate de curatori ar avea un asemenea interes. Totodată, dreptul la un proces echitabil este pe deplin respectat, deoarece, prin numirea unui curator special și prin stabilirea obligației de plată a remunerației în sarcina reclamantei, aceasta din urmă nu este dezavantajată față de partea adversă, ci, dimpotrivă, se creează o situație de egalitate. Legiuitorul nu intervine în favoarea uneia dintre părți, ci încearcă să creeze tocmai o situație de egalitate între acestea, în ceea ce privește exercitarea drepturilor procesuale, având în vedere că pârâtul nu a fost găsit și, prin urmare, s-a aflat în imposibilitatea de a-și formula o apărare reală și efectivă. Prin instituirea acestor măsuri de protecție este garantat dreptul la apărare al ambelor părți.

12. Instanța judecătorească apreciază că, prin instituirea obligației de plată a remunerației curatorului în sarcina reclamantei, nu este restrâns în niciun fel dreptul reclamantei de a obține repararea prejudiciului pretins cauzat de către pârât, din moment ce aceasta își va recupera sumele de bani avansate, la finalizarea litigiului, cu titlu de cheltuieli de judecată.

13. Totodată, apreciază că nu sunt lezate nici drepturile și interesele creditorului care beneficiază de o apărare reală și efectivă din partea curatorului, care poate să determine interesele părții prin raportare la obiectul cererii reclamantului și la probele depuse de către reclamant la dosarul cauzei. Deși pârâtul va fi obligat la finalizarea litigiului la plata către reclamant a onorariului curatorului, prin aceasta nu se aduce atingere drepturilor sale, din moment ce a fost angajată răspunderea civilă delictuală a acestuia, obligația de plată fiind tocmai sancțiunea ce intervine pentru neîndeplinirea obligației legale de a declara noul domiciliu.

14. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 167 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, precum și cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013.

18. Prevederile art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins:

- art. 167 alin. (3): "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.

- art. 58 alin. (4): "Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată."

Prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 au următorul cuprins: "Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului."

19. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

20. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 17 - Interzicerea abuzului de drept cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, și Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014.

22. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. Astfel, în caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat sau când o persoană juridică chemată să stea în judecată nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziții se aplicau, în mod corespunzător, și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

23. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, a fost extinsă instituția curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1), "În caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant." În virtutea art. 58 alin. (3), "Numirea acestor curatori se va face de instanța care judecă procesul, dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească. Curatorul special are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal".

24. Este evident că această instituție, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficiență art. 24 din Constituție, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, această instituție vine să protejeze interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

25. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.

26. Însă, în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3): "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului."]. Astfel, legiuitorul a extins protecția prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă și asupra celor chemați în judecată și al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.

27. În acest context, trebuie avute în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum și alte acte normative care reglementează obligația legală a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de a aduce la cunoștința autorităților însărcinate cu evidența persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reședinței ori, după caz, a sediului.

28. Pe de altă parte, Curtea a reținut că, potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remunerație a curatorului special are protecția drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiție, întrucât la finalul judecății aceste sume ce reprezintă remunerația curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013].

29. Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor art. 21 și 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispozițiilor constituționale privind garantarea dreptului la apărare, fără a îngrădi accesul liber la justiție și aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflați în ipoteza normelor referitoare la instituția curatelei speciale.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele din deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

31. În fine, Curtea constată că celelalte dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au incidență în prezenta cauză.