Decizia CCR nr. 100 din 3.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 285 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 - atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 pct. 2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Salprest Alba“ - S.R.L. din Alba Iulia în Dosarul nr. 608/57/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 978D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției de neconstituționalitate a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prin dispoziția legală criticată se modifică art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii în sensul că hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă. Având în vedere că asupra dispozițiilor art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, în forma modificată, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, constatând constituționalitatea acestora, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 25 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 608/57/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 pct. 2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Salprest Alba“ - S.R.L. din Alba Iulia întro cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă de respingere a plângerii formulate împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor prin care au fost respinse contestațiile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate și s-a dispus continuarea procedurii de atribuire.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 prin dispozițiile legale criticate a fost eliminată orice cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate asupra fondului de către curțile de apel în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor formulate împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, ceea ce echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanță de control judiciar, sub toate aspectele legalității hotărârii pronunțate de prima instanță. Arată că nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac extraordinară împotriva acestor hotărâri, nici recurs și nici contestație în anulare, fiind astfel eliminat controlul de legalitate. Exercitarea recursului nu are semnificația asigurării unui dublu grad de jurisdicție, ci a unui control de legalitate asupra hotărârilor judecătorești atacate. Imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță, determinată de un criteriu legat de judecarea unei plângeri împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, este de natură să încalce principiul constituțional al egalității în drepturi. Totodată, apreciază că se creează o inechitate față de justițiabilii care au deschise căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către curțile de apel în materia contenciosului administrativ.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac intră în competența exclusivă a legiuitorului.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 61 pct. 2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Curtea reține că dispozițiile legale criticate au modificat art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă. Având în vedere dispozițiile art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta“, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 285 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, text de lege care are următoarea redactare: "Hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă.“

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) care consacră principiul unicității, imparțialității și egalității justiției și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a mai fost supusă controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, Curtea concluzionând, prin Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, că prevederile criticate sunt tocmai o transpunere a dispozițiilor constituționale ale art. 21,art. 24 și ale art. 124 alin. (2), întrucât decizia organului administrativ de jurisdicție, respectiv a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, poate fi contestată în instanță, iar în cursul procesului părțile își pot face apărările pe care le socotesc necesare, beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil, justiția fiind unică, imparțială și egală pentru toți.

14. Cu acel prilej Curtea a observat că, potrivit art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita, prin contestație, anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență“, iar, în vederea soluționării contestațiilor, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor [art. 256 alin. (1)], care este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicțională [art. 257 alin. (1)]. Deciziile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2), cu plângere la instanța judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie [art. 281 alin. (1)].

15. Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante. În ceea ce privește plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor privind procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, așa cum este definită de legislația în vigoare, instanța competentă să o soluționeze este Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal [art. 283 alin. (1¹)].

16. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, de principiu, că Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004. Prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac (Decizia nr. 831 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 824 din 7 decembrie 2012).

17. În ceea ce privește invocarea dreptului la dublu grad de jurisdicție, acest drept, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este recunoscut doar în materie penală, ceea ce nu este cazul în speța dedusă controlului de constituționalitate.

18. Procedura cuprinsă în Secțiunea 8 - Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor [art. 283-285¹], din care fac parte și prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, este una subsecventă utilizării procedurii administrativ-jurisdicționale. Or, astfel cum s-a reținut în Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competență și procedură de judecată stabilite de lege.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței la care s-a făcut referire, cele statuate prin decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.