Decizia CCR nr. 96 din 3.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 208 alin. (2) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mitra Bobocea în Dosarul nr. 997/339/2014 (număr în format vechi 1.003/2014) al Judecătoriei Zimnicea - Secția mixtă fond și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 867D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile legale criticate vizează sancțiunea decăderii pârâtului care nu depune întâmpinare din dreptul de a mai depune probe. Menționează că o soluție legislativă identică se regăsea la art. 118 din codul de procedură civilă din 1865, articol abrogat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 128 din 16 aprilie 2002, prin care s-a constatat constituționalitatea normei, apreciază că aceasta își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 997/339/2014 (număr în format vechi 1.003/2014), Judecătoria Zimnicea - Secția mixtă fond a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mitra Bobocea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri în materie succesorală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin obligația de a depune întâmpinare în 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, pentru a cărei neîndeplinire intervine sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, se încalcă dreptul la un proces echitabil. Arată că principiul egalității în drepturi înseamnă că părțile în litigiu trebuie să se afle pe picior de egalitate pe parcursul tuturor fazelor procesuale, inclusiv în etapa prealabilă primului termen de judecată. În acest sens menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității armelor. În continuare arată că contradictorialitatea procedurii reprezintă un principiu fundamental al dreptului procesual civil, în temeiul căruia părțile pot să formuleze cereri, să propună și să administreze probe. Probele reprezintă factori decisivi pentru soluționarea unui litigiu, motiv pentru care ele trebuie administrate într-o manieră echitabilă și care să permită exercitarea dreptului la apărare. Arată că sancțiunea decăderii este inechitabilă, întrucât aplicarea unei sancțiuni procesuale trebuie să fie eficientă în raport cu finalitatea urmărită prin aplicarea sa.

6. Judecătoria Zimnicea - Secția mixtă fond apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată că dispozițiile art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu dispozițiile art. 16 și 21 din Constituție.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acestea au rolul de a disciplina părțile în proces și de a asigura dreptul la un proces echitabil, realizându-se astfel egalitatea de arme între reclamant și pârât, cărora li se comunică cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinarea care trebuie să cuprindă și probele propuse.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul cuprins: "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.“

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și ale art. 21 privind accesul liber la justiție. De asemenea, este invocat și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității armelor, respectiv Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunțată în Cauza Neumeister împotriva Austriei, și Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunțată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 205 din Codul de procedură civilă, întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt și în drept, față de cererea de chemare în judecată. Acest act procedural va cuprinde, pe lângă datele de identificare ale pârâtului și excepțiile procesuale față de cererea reclamantului, răspunsul la toate pretențiile și motivele de fapt și de drept ale cererii, precum și dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere. Cererea de chemare în judecată se comunică pârâtului, potrivit art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ocazie cu care i se pune în vedere și obligația de a depune întâmpinarea în termen de 25 de zile de la comunicarea acesteia. În ceea ce privește respectarea termenelor procedurale, art. 185 din Codul de procedură civilă prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului. O astfel de sancțiune este prevăzută și de art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziție legală criticată de autoarea excepției de neconstituționalitate, aceasta fiind o aplicare mutatis mutandis a reglementării generale în privința întâmpinării.

14. În continuare, Curtea observă că Codul de procedură civilă mai prevede, la art. 201 alin. (2), că întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.

15. Astfel, Curtea reține că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea termenelor procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.523 din 11 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2012).

16. În ceea ce privește întâmpinarea în cadrul procesului civil, Curtea observă că aceasta reprezintă actul de procedură prin care pârâtul răspunde în scris pretențiilor formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, arătând totodată apărările sale. Prin acest act reclamantul este pus în situația de a cunoaște apărarea și dovezile pe care se sprijină pârâtul, înlăturându-se astfel surpriza și realizându-se egalitatea în ceea ce privește poziția procesuală a părților. Prin această reglementare se asigură și egalitatea de mijloace, de arme între părțile procesului, exigențele art. 6 din Convenție fiind astfel respectate.

17. În continuare, în ceea ce privește situația părții decăzute din dreptul de a administra o probă, Codul de procedură civilă prevede, la art. 263, că aceasta va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.

18. Prin urmare, Curtea observă că decăderea pârâtului din dreptul de mai propune probe și de a invoca excepții, deoarece nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de Codul de procedură civilă, nu echivalează cu suprimarea dreptului la apărare. De altfel, dispoziția legală criticată reprezintă o normă de procedură a cărei reglementare revine legiuitorului potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție conform căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Prin aceasta legiuitorul a urmărit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. S-a dorit, de asemenea, să se dea eficiență dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

19. În concluzie, prin procedura de comunicare a cererii de chemare în judecată către pârât, respectiv a întâmpinării către reclamant se asigură echilibrul procesual al părților în proces, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările și probele utilizate în susținerea lor de către pârât, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a cererii de chemare în judecată.