Decizia CCR nr. 32 din 3.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Costică Ostrovanu în Dosarul nr. 662/121/2014 al Tribunalului Galați - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 768D/2014.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 786D/2014, nr. 791D/2014, nr. 792D/2014, nr. 793D/2014 și nr. 814D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Petru Gîtman, Daniel Penghis, George Melinte și Ionel Sbîrcea în dosarele nr. 3.850/121/2014, nr. 775/121/2014, nr. 1.030/121/2014 și nr. 457/121/2014 ale Tribunalului Galați - Secția penală și de Neculai Udilă în Dosarul nr. 17.838/245/2014 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

4. La apelul nominal lipsesc autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 768D/2014, nr. 786D/2014, nr. 791D/2014, nr. 792D/2014, nr. 793D/2014 și nr. 814D/2014 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 786D/2014, nr. 791D/2014, nr. 792D/2014, nr. 793D/2014 și nr. 814D/2014 la Dosarul nr. 768D/2014, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 365/2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin sentințele penale nr. 414 din 22 aprilie 2014, nr. 720 din 18 iulie 2014, nr. 409/F din 22 aprilie 2014, nr. 390/F din 17 aprilie 2014 si nr. 403/F din 22 aprilie 2014, pronunțate în dosarele nr. 662/121/2014, nr. 3.850/121/2014,

nr. 775/121/2014, nr. 1.030/121/2014 și nr. 457/121/2014, Tribunalul Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Costică Ostrovanu, Petru Gîtman, Daniel Penghiș, George Melinte și Ionel Sbîrcea cu ocazia soluționării unor cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.

10. Prin Încheierea din 24 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 17.838/245/2014, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Neculai Udilă cu ocazia soluționării unei cereri privind aplicarea legii penale mai favorabile.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esența, că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, care nu permit reducerea pedepsei aplicate printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 dacă respectiva pedeapsă nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal, încalcă principiile constituționale privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, egalitatea în drepturi, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, respectiv principiul convențional al legalității pedepsei, întrucât exclud aplicarea art. 15 din Codul penal din 1969 referitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive și creează, astfel, discriminare între persoanele condamnate.

12. Tribunalul Galați - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 este neîntemeiată. În acest sens arată că, în aplicarea principiului constituțional al legii penale mai favorabile, legiuitorul determină, în baza anumitor considerente de politică penală, modalitatea și condițiile concrete în care pot fi reduse pedepsele aplicate de instanțele judecătorești ca urmare a intrării în vigoare a unor dispoziții penale ce prevăd pedepse reduse. Câtă vreme pedepsele astfel aplicate se circumscriu noilor limite de pedeapsă stabilite de legiuitor, principiul "nulla poena sine lege" nu este încălcat.

13. Judecătoria Iași - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul, din rațiuni ce țin de asigurarea securității raporturilor juridice și prezervarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive, a limitat aplicarea legii penale mai favorabile numai la cazurile în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă, iar în acest mod nu este încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție.

14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 sunt constituționale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile nr. 365/2014, nr. 385/2014 și nr. 437/2014 ale Curții Constituționale.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate,

raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: "Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi."

19. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, precum și a prevederilor art. 7 referitor la legalitatea pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 și a constatat că, având în vedere importanța principiilor autorității de lucru judecat, al securității juridice și al separației puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție (paragraful 41).

21. Tot prin Decizia nr. 365/2014, paragrafele 43 și 44, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin nici prevederilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, principiu încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferențe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracțiunii și legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109).

22. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, prin Decizia nr. 365/2014, paragrafele 45, 51 și 52, Curtea a observat că autorii excepției deduc neconstituționalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunțarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. Analiza în cauză pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc și autorii excepției, sancțiunile aplicate acestora nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată, însă, în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depășește maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalității.

23. În ceea ce privește pretinsa discriminare între persoanele care au săvârșit faptele sub imperiul legii vechi și au fost condamnate sub imperiul acestei legi, și cele care, săvârșind faptele în aceleași condiții, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziții, prin Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situații identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări (paragraful 36).

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.