Decizia CCR nr. 1.027 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II din OUG nr. 36/2010 pt. modificarea şi completarea OUG nr. 158/2005 - concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Societatea Comercială "Geraico Prodcom“ - S.R.L. din Hațeg în Dosarul nr. 3.885/97/2011 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.055D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.885/97/2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Societatea Comercială "Geraico Prodcom“ - S.R.L. din Hațeg într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă cererea acestuia de obligare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la plata sumelor reprezentând indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 sunt neconstituționale, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii prin faptul că înlocuiesc un termen de prescripție de 3 ani cu un termen de 90 de zile, în condițiile în care raportul juridic s-a născut sub imperiul vechii reglementări.

Autorul excepției arată că, potrivit art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă puteau fi solicitate pe baza actelor justificative în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, iar în urma modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, termenul de prescripție inițial de 3 ani a fost scurtat la 90 de zile. În conformitate cu principiul înscris în art. 15 din Constituție, noul termen de prescripție de 90 de zile se aplică numai cu privire la indemnizațiile datorate pentru incapacitate temporară de muncă ivită după data apariției Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010. Autorul mai susține că noua reglementare, neavând putere retroactivă, nu se aplică pentru indemnizațiile datorate pentru incapacitate temporară de muncă ivite anterior datei de 26 aprilie 2010 (data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010), acestea putând fi solicitate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de legea în vigoare la data nașterii dreptului. În opinia autorului excepției, prin prevederea înscrisă la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 se încalcă dispoziția art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece, în realitate, prin aceasta se dispune că toate indemnizațiile datorate pentru concediile medicale eliberate până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010 se pot valorifica numai înlăuntrul noului termen de prescripție de 90 de zile.

Astfel, acesta susține că noul termen de 90 de zile nu se poate aplica indemnizațiilor născute anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010, ele putând fi solicitate oricând în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de legea sub care s-a născut.

Se mai arată că, și în situația în care acest termen de 90 de zile ar fi considerat un termen de decădere, neconstituționalitatea este la fel de evidentă, deoarece, în realitate, este eliminat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de legea în vigoare la data la care s-a născut dreptul.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reglementarea pretins neconstituțională nu constituie o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, întrucât se aplică numai pentru viitor, termenul curgând de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, iar prin stabilirea termenului de 90 de zile pentru depunerea certificatelor nu se modifică termenul de prescripție, cererile fiind socotite ca formulate în termen, ci se instituie o nouă condiție formală pentru solicitarea sumelor.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că textul legal criticat nu conține nicio dispoziție cu caracter retroactiv, acesta urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 26 aprilie 2010, care au următorul cuprins: "Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.“

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 instituie obligația depunerii certificatelor de concediu medical emise până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 reprezintă norme tranzitorii, de sine stătătoare ale ordonanței de urgență, care se aplică numai pentru viitor de la data intrării ei în vigoare, termenul de 90 de zile curgând de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Prin dispoziția legală criticată nu se instituie un nou termen de prescripție, ci se reglementează o dispoziție tranzitorie care are în vedere termenele de prescripție în curs, se respectă domeniul de aplicare a legii sub care acestea au început să curgă și, prin urmare, se modifică pentru viitor o facta pendentia. Legiuitorul a ales să nu aplice principiul aplicării imediate a legii noi pentru termenele de prescripție aflate în curs, ci a optat pentru recunoașterea, în concordanță cu art. 15 alin. (2) din Constituție, a efectelor juridice ale prescripției deja începute și, pentru rațiuni de unificare și previziune bugetară, a impus ca normă tranzitorie o unitate de tratament juridic a acestora.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010 nu afectează valabilitatea certificatelor de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență amintite, cererile fiind socotite ca formulate în termen. De asemenea, Curtea observă că art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010, se aplică domeniului propriu de reglementare, respectiv cererilor de acordare a indemnizațiilor solicitate în temeiul certificatelor medicale eliberate ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2010.

De altfel, referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut, spre exemplu prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.