Decizia CCR nr. 146 din 12.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele și pentru membrul său Georgeta Iulia David, în Dosarul nr. 10.033/3/2013 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 128D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Camelia Constantin, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru partea Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A., doamna avocat Maria Dobre, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților părților. Doamna avocat Camelia Constantin, în calitate de apărător ales al autorului excepției de neconstituționalitate, arată că, deși Curtea a mai analizat prevederile criticate și a admis parțial prevederile criticate, își menține în continuare concluziile formulate anterior privind neconstituționalitatea art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 în integralitate.

4. Apărătorul ales al Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A. arată că prevederile criticate sunt constituționale. De asemenea, menționează că așteaptă motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 64 din 24 februarie 2015, context în care arată că Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A. se află într-o altă etapă decât cea în care erau aplicabile dispozițiile criticate. Depune concluzii scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 și neîntemeiată referitor la dispozițiile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Decizia nr. 1.173 din 17 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.033/3/2013, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, în numele și pentru membrul său Georgeta Iulia David, cu ocazia soluționării apelurilor declarate împotriva unor hotărâri judecătorești pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale într-o cauză având ca obiect litigii de muncă, respectiv contestație cu privire la decizia de concediere.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 41 alin. (2), coroborate cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât înlătură, în cazul angajatorului aflat în insolvență, dreptul salariaților la consultare și informare atunci când au loc concedieri colective, drept recunoscut, în general, salariaților și reglementat expres în art. 69 și următoarele din Codul muncii, aducând o derogare și cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în această situație. În acest context se menționează prevederile art. 29 din Carta socială europeană, ale art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998 (transpusă în Codul muncii - art. 69 și următoarele), cu referire la dreptul salariaților la consultare și informare în caz de concediere colectivă, ca o componentă a măsurilor de protecție socială, fiind instituit ca drept fundamental. Totodată, se arată că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunțată în Cauza C-235/2010 David Claes si alții, dată în interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, inclusiv în caz de încetare a societății înseși (dizolvare și lichidare), prevederile art. 1-3 din directivă sunt obligatorii și trebuie respectate chiar și de către administratorul judiciar.

8. De asemenea, se arată că, prin modul neclar, imprecis și lipsit de previzibilitate în care este formulat textul, nu se poate determina intenția reală a legiuitorului, respectiv dacă a dorit sau nu reglementarea unei derogări de la normele generale privind termenul de preaviz în caz de concediere colectivă, menționate în Codul muncii. În acest context, precizează că instanțele de judecată au considerat că ultima teză a art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 aduce o derogare cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în caz de concediere atunci când angajatorul este în insolvență.

9. Se mai precizează faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, Codul muncii reglementa un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen care a fost modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz. Totodată, învederează că, în prezent, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, la art. 123 alin. (8), prevede că, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgență de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, cu acordarea termenului legal de preaviz.

10. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul legal contestat nu contravine dispozițiilor fundamentale invocate în argumentarea neconstituționalității.

11. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, susținerile părților prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare." Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecție socială, coroborate cu art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, sunt menționate și prevederile art. 29 din Carta socială europeană, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1998.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt neconstituționale. De asemenea, prin această decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 și a constatat că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

17. Prin decizia menționată mai sus, Curtea a constatat că informarea și consultarea angajaților sunt elemente componente ale dreptului la măsuri de protecție socială a muncii cu valențe constituționale (a se vedea cu privire la această sintagmă și Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012), alăturându-se, pe cale interpretativă, celor expres menționate în cuprinsul art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituție. În aceste condiții, Curtea a reținut că dreptul la informarea și consultarea angajaților în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularitățile domeniului în care aceasta intervine. Desigur, legiuitorul poate adecva modul de configurare a dreptului, cu respectarea principiului proporționalității, în funcție de particularitățile anterior menționate, însă, este evident că nu poate nega acest drept. Totodată, Curtea a reținut că legiuitorul prin modul în care a înțeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăți aflate în procedura insolvenței a negat dreptul la informarea și consultarea angajaților, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel încât, prin ipoteză, nici nu mai trebuie analizată proporționalitatea măsurii, textul legal criticat fiind neechivoc. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma părții I pct. 21 și 29 din Carta socială europeană.

18. Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale constante, deciziile pronunțate de instanța de contencios constituțional îi sunt opozabile din momentul pronunțării lor, iar nu de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003).

19. Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", și reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, aceasta urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

20. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 (precitată), Curtea a constatat că art. 1 alin. (5) din Constituție consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel&S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

21. Curtea a observat că stabilirea duratei termenului de preaviz de 15 zile ține de opțiunea legiuitorului, având în vedere situația specifică a procedurii insolvenței. Dispozițiile legale sunt precise și previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

22. În consecință, Curtea a reținut că în condițiile admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, soluția legislativă consacrată prin sintagma "doar preavizul de 15 zile lucrătoare" trebuie interpretată în sensul că se referă la o durată a termenului de preaviz mai scurtă decât cea reglementată în dreptul comun, respectiv art. 75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu respectarea, așadar, a dreptului la informare și consultare a angajaților.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 își păstrează valabilitatea și în cauza de față, astfel că aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

24. Distinct de acestea, Curtea reține că, deși în cauza de față va pronunța o soluție de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.