Decizia CCR nr. 144 din 18.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 15.475/318/2011 ai Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 495D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curții că autoarea excepției de neconstituționalitate a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate. Arată că legiuitorul este competent să instituie regulile desfășurării procesului, judecătorul având obligația de a veghea la respectarea principiilor care guvernează procedura jurisdicțională, printre acestea numărându-se și asigurarea dreptului la apărare. Precizează, de asemenea, că, potrivit art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, iar constituirea și funcționarea de barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România sunt interzise, actele de constituire și de înregistrare ale acestora fiind nule de drept.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 15.475/318/2011, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Cornelia Lupu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului introdus împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea acesteia de obligare a statului român la plata de daune morale ca urmare a supunerii la tratamente inumane și degradante.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, întrucât dă instanței civile posibilitatea să verifice aspecte ce revin instanței penale, aceasta din urmă având competența de a aprecia dacă exercitarea activităților specifice unei profesii, în speță cea de avocat, constituie infracțiune. Arată că dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, soluționarea cauzei de instanța competentă, respectarea principiului securității raporturilor juridice, egalitatea armelor în proces. În baza textului criticat, instanța civilă analizează legalitatea și temeinicia probelor administrate în dovedirea calității de reprezentant a avocatului. Susține, totodată, că dreptul la un proces echitabil este limitat de dispozițiile textului de lege criticat prin faptul că instanța civilă nu respectă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în materie penală cu privire la fapta de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către avocații înscriși în barourile înființate "în baza încheierii Judecătoriei Târgu-Jiu din 30 iulie 2003“, prin care a dobândit personalitate juridică și a fost înscrisă în registrul special al asociațiilor și fundațiilor Filiala Bălești Gorj a Asociației "Figaro Potra“, constituită în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, prin hotărârea adunării generale a Asociației "Figaro Potra“ din Alba Iulia.

Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă apreciază că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție, arătând că, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, profesia de avocat putând fi exercitată de un corp selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Or, verificarea de către toate instanțele de judecată a calității de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat reflectă grija legiuitorului de a asigura un serviciu de calitate și constituie o garanție legală stabilită în sensul ocrotirii tuturor participanților la realizarea justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise de autoarea excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următoarea redactare: "Instanțele sunt obligate să verifice și să se pronunțe asupra calității de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii și folosind însemnele profesiei de avocat.“

În opinia autoarei excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție care consacră dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Cu privire la obiectul excepției, Curtea observă că, deși textul de lege criticat se referă la calitatea de reprezentantalunei persoane care se prezintă ca avocat, este evident că nu este vorba despre reprezentantul "unei persoane care se prezintă ca avocat“, așa cum s-ar înțelege din folosirea greșită a acordului gramatical, ci, în mod logic, textul are în vedere "calitatea de reprezentant a unei persoane care se prezintă ca avocat“. Aceasta este, însă, o eroare materială care nu afectează constituționalitatea conținutul normativ al textului de lege supus controlului de constituționalitate.

II. În continuare, Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat limitează dreptul la un proces echitabil, deoarece ar da instanței civile posibilitatea să verifice aspecte ce revin competenței instanței penale, doar aceasta din urmă având dreptul să aprecieze dacă exercitarea activităților specifice unei profesii, în speță cea de avocat, constituie infracțiune.

Cu privire la această critică, Curtea reține că, în realitate, instanța care va face aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, indiferent de materia în care aceasta este specializată - fie că este civilă sau penală, de contencios administrativ sau fiscal, de litigii de muncă și asigurări sociale ori de dreptul familiei - nu se va pronunța cu privire la săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către persoana care pretinde că ar avea calitatea de reprezentant al uneia dintre părțile dintr-un proces. Instanța nu va face altceva decât să se asigure că partea reprezentată beneficiază de o apărare adecvată, realizată de o persoană calificată în domeniu, a cărei calitate de avocat este obținută în condițiile legii și recunoscută ca atare, cu respectarea exigențelor impuse pentru accederea în profesia de avocat stabilite prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Aspectele referitoare la existența infracțiunii, stabilirea faptului că aceasta a fost săvârșită de cel acuzat și aprecierea vinovăției acestuia pot forma, eventual, obiectul unui proces penal distinct, supus, la rândul său, exigențelor dreptului la un proces echitabil impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, nu se pune problema ca o instanță civilă să pronunțe o hotărâre prin care să stabilească dacă o persoană este vinovată sau nu de săvârșirea unei infracțiuni, astfel că nu se poate avea în vedere o eventuală încălcare a dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care nu există nicio încălcare a regulilor procedurale referitoare la competența materială a instanțelor.

Dimpotrivă, textul de lege criticat oferă instanțelor de judecată cadrul legal pentru a veghea ca desfășurarea fiecărui proces, indiferent de ramura de drept în care acesta a fost declanșat, să aibă loc cu respectarea dreptului la apărare, garanție a dreptului la un proces echitabil. Prin aplicarea prevederilor de lege supuse controlului de constituționalitate în cauza de față, instanțele se asigură că dreptul menționat va fi materializat printr-un act profesional de calitate, apt să confere eficiență și efectivitate dreptului la apărare. Cu alte cuvinte, grație textului de lege criticat, instanța dispune de un cadru procedural optim care îi permite să depună diligențele necesare pentru ca persoana reprezentată, parte în proces, să aibă asigurat dreptul la apărare. Acesta este, așadar, unul dintre mecanismele prin care legiuitorul a înțeles să dea eficacitate - în cadrul oricărui proces - prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat.

De altfel, ținând cont de prevederile art. 2 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora "judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii“, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "se impune ca organele judiciare să ia nu numai măsurile necesare asigurării apărării învinuitului sau inculpatului în procesul penal, atunci când aceasta este obligatorie, potrivit legii, ci și să observe ca asistența juridică să fie acordată de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, pentru că, altfel, asistența juridică acordată echivalează cu o lipsă de apărare“ (a se vedea Decizia nr. XXVII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele asistării sau reprezentării părților în cadrul procesului penal de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995). Cu acel prilej, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia“. În motivarea acestei decizii, instanța supremă a reținut următoarele: "corelativ cu dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, precum și la caracterul absolut al nulității de care sunt lovite actele îndeplinite în lipsa apărătorului atunci când prezența și asistența juridică ce trebuie acordate de acesta sunt obligatorii, potrivit legii, prin Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, sunt reglementate condițiile exercitării profesiei de avocat“. Totodată, Înalta Curte a observat că, de vreme ce dispozițiile Legii nr. 51/1995 - care are "caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conțin anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acea lege“.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, și Decizia nr. 195 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004, că atunci când, garantând dreptul la apărare, Constituția prevede, în art. 24 alin. (2), că în timpul procesului părțile au dreptul la asistența unui avocat, înțelege prin aceasta o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile prevăzute prin lege. Curtea a statuat că se instituie astfel "o puternică garanție care previne desfășurarea unor activități de asistență juridică de către persoane necalificate și care scapă controlului profesional al barourilor de avocați“ (Decizia nr. 66 din 21 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 5 decembrie 1996). Curtea Constituțională a remarcat că, în concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege. Scopul unei asemenea opțiuni a legiuitorului îl reprezintă asigurarea unei asistențe juridice calificate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea și să accepte regulile impuse de aceasta. În acest sens, Curtea a observat că astfel se explică de ce condițiile de organizare și exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială.

Totodată, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, Curtea Constituțională a reținut că, "deși avocatura este o profesie liberală și independentă, exercitarea sa trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal.“

De asemenea, prin Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a observat că organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei altei activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară, în vederea stabilirii competenței, a mijloacelor și a modului în care se poate exercita această profesie, precum și a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că, la fel ca în cazul reglementărilor specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experților, legea menționată este menită "să apere libera exercitare a profesiei de avocat de concurența nelegitimă din partea unor persoane sau structuri situate în afara cadrului legal și, pe de altă parte, să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocațial pe calea garanțiilor oferite de organizarea și exercitarea acestei profesii, în limitele stabilite de lege“. Curtea Constituțională a apreciat, în acest sens, că "reglementarea prin lege a obligativității examenului de admitere și a examenului de definitivare în profesia de avocat, a posibilității de a urma Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, ca și stabilirea unei anumite experiențe profesionale pentru a putea pune concluzii la instanțele superioare, constituie garanțiile exercitării corespunzătoare a acestei activități de interes public“.

III. În ce privește susținerile autoarei excepției în sensul că, în vederea îndeplinirii obligației instituite prin textul de lege criticat, analizarea de către instanțe a deciziilor de primire în profesie se realizează fără a se administra probe cu privire la legalitatea "Barourilor tradiționale“, instanțele refuzând să emită o adresă către "Baroul autointitulat tradițional pentru a depune la dosarul cauzei în copie actele de înființare și în lipsa citării Baroului Gorj care a emis deciziile de primire în profesie supuse analizării“, Curtea constată că reprezintă chestiuni de aplicare a prevederilor legale la speța concretă, care nu se pot constitui în veritabile critici de neconstituționalitate.

IV. De altfel, Curtea observă că este improprie invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil din perspectiva învederată de autoarea excepției. Această constatare rezultă din împrejurările de fapt ale cauzei. Astfel, într-o serie de procese, autoarea excepției, membru al "Baroului Gorj“ înființat de Filiala Bălești Gorj a Asociației "Figaro Potra“, și-a asumat obligația de a reprezenta, în calitate de avocat, una dintre părți. În virtutea textului de lege criticat, instanțele au procedat la verificarea calității sale de reprezentant. În urma acestei operațiuni, instanțele au constatat lipsa calității de avocat a acesteia, ținând seama de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora "profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România“, și de cele ale art. 1 alin. (3) din aceeași lege, care interzic constituirea și funcționarea de barouri în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România.

În acest context, autoarea excepției a declanșat un proces - în cadrul căruia a ridicat, în calea de atac a recursului, prezenta excepție de neconstituționalitate - proces al cărui obiect l-a constituit soluționarea unei cereri de obligare a statului român la plata de daune morale în cuantum de 100.000 euro ca urmare a supunerii sale la tratamente inumane și degradante, care, în opinia sa, au constat, în esență, în șicanele generate de ridicarea de către alți avocați, apărători aleși ai părților adverse celor pe care autoarea excepției intenționa să le reprezinte, a excepției lipsei calității sale de reprezentant, potrivit art. 68 alin. (1) din codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepției a pretins că, în acest mod, precum și prin insultele care i-au fost aduse de către aceștia în sălile de judecată i-a fost lezat dreptul la imagine și reputație.

Curtea reține că autoarea excepției nu invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil cu referire la normele procedurale aplicabile soluționării procesului în cadrul căruia este în mod personal reclamantă, ci din perspectiva aplicării textului de lege criticat în alte procese, respectiv în cele în care i s-a opus excepția lipsei calității de reprezentant. Or, într-o asemenea situație, nu se poate reține existența interesului invocării, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil prin prisma interesului părții pe care intenționa să o reprezinte într-un alt proces.