Decizia CCR nr. 53 din 5.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bursa Română de Mărfuri“ - S.A. București (Romanian Commodities Exchange) în Dosarul nr. 9.657/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 303D/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2014 și data de 5 februarie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 16 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9.657/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bursa Română de Mărfuri“ - S.A. București (Romanian Commodities Exchange).

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că, potrivit Legii fundamentale și dreptului comunitar, politica de concurență are două componente, prima privește stabilirea regulilor precise ale mecanismului concurențial și de descurajare/cenzurare/sancționare a practicilor comerciale restrictive, iar a doua privește crearea mecanismului de control și sancționare a practicilor neconforme concurenței, ca bază și condiție sine qua non a economiei de piață. Prin Legea nr. 357/2005 legiuitorul național a transpus în norme legale primul imperativ, iar prin Legea nr. 21/1996 a răspuns celei de a doua obligații constituționale. Prin art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012 legiuitorul național a derogat însă de la principiile legii concurenței, printr-o normă contrară Legii fundamentale "și obligațiilor asumate prin tratat, respectiv dreptul comunitar, cu referire specială la Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice“, anulând practic mecanismul concurențial. Prin urmare, textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care este înțeles în sensul statuării unui monopol pe piața energiei electrice în favoarea unui singur agent economic, indiferent care ar fi acesta, în detrimentul tuturor agenților economici prevăzuți de Legea nr. 357/2005 care asigură în condiții determinate concurența în activitatea de administrare a piețelor de interes public.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că atât piața centralizată de energie electrică, cât și piața de echilibrare sunt organizate pe baza unor reguli specifice, și nu pe baza regulilor de piață de drept comun. În plus, rolul esențial al pieței de echilibrare este unul de ordine publică, respectiv realizarea echilibrului între producție și consum, "fără a fi necesară reducerea consumului“, ceea ce corespunde obiectivului asumat prin art. 2 lit. m) din Legea nr. 123/2012,"asigurarea siguranței în alimentarea cu energie electrică a clienților finali“. Definițiile operatorilor de pe cele două piețe în discuție nu restrâng sub nicio formă șansele oricăror operatori economici care îndeplinesc condițiile de a avea acces la licența de administrare. Practic, chiar dacă, potrivit atribuțiilor autorității competente, pentru administrarea celor două piețe se acordă câte o singură licență, accesul la licență se face în aceleași condiții pentru toți cei interesați. În același timp, potrivit legii este stabilit că aceste două piețe au caracter centralizat. Prin urmare, legiuitorul a exclus ab initio posibilitatea unei concurențe între administratorii aceleiași piețe, dar, în mod evident, considerăm că nu a exclus libera concurență între operatorii economici interesați pentru a dobândi calitatea de administratori ai piețelor centralizate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) și ale art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și prevederilor art. 47 alin. (1), (3) și (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012, a fost solicitată opinia Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.051 din data de 30 octombrie 2013, apreciază că dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012 se referă la administrarea unor piețe conexe pieței de energie electrică, statuând existența unui operator pentru intermedierea tranzacțiilor cu energie electrică pe piața angro și a unui operator pentru intermedierea tranzacțiilor cu energie electrică pe piața de echilibrare. Activitatea celor doi operatori ce administrează piețele centralizate menționate anterior, respectiv OPCOM și OPE, se desfășoară în regim integral reglementat, fiind supravegheată și monitorizată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, situația menținându-se atât sub imperiul Legii energiei electrice nr. 13/2007, în prezent abrogată, cât și sub imperiul Legii energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, în vigoare începând cu data de 19 septembrie 2012. Așadar, existența mai multor administratori pentru fiecare dintre piețele în discuție implică o decizie de liberalizare, atât a pieței de intermediere a tranzacțiilor cu energie electrică, cât și a pieței de echilibrare, decizie ce nu poate fi luată decât la nivelul Guvernului României, pe baza unor studii de impact. Pe cale de consecință, Consiliul Concurenței apreciază că dezvoltarea unei piețe concurențiale pentru serviciul de intermediere a tranzacțiilor cu energie electrică trebuie să se realizeze în strânsă concordanță cu politicile guvernamentale privind calendarul de liberalizare și cu gradul real de deschidere a pieței de energie electrică.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opinia Consiliului Concurenței, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Din analiza textului de lege dedus controlului de constituționalitate și a notelor scrise ale autoarei excepției, Curtea reține că instanța de judecată, din eroare, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 123/2012. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu următorul conținut: "Autoritatea competentă emite licențe pentru: (_)

f) administrarea piețelor centralizate - se acordă o singură licență pentru operatorul pieței de energie electrică și una pentru operatorul pieței de echilibrare.“

În opinia autoarei excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 135 referitor la economia României și art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, invocă prevederile art. 3,art. 4,art. 86,art. 98,art. 99 și art. 154 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în prezent Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că piața producerii și comercializării de energie electrică cuprinde în principal producerea de energie în scopul comercializării către alți operatori economici pe piața angro. Dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012 se referă la administrarea unor piețe conexe pieței de energie electrică, statuând existența unui operator pentru intermedierea tranzacțiilor cu energie electrică pe piața angro și a unui operator pentru intermedierea tranzacțiilor cu energie electrică pe piața de echilibrare.

Potrivit art. 3 pct. 38 din Legea nr. 123/2012, operatorul pieței de energie electrică este "persoana juridică ce asigură organizarea și administrarea piețelor centralizate, cu excepția pieței de echilibrare, în vederea tranzacționării angro de energie electrică pe termen scurt, mediu și lung“, iar potrivit pct. 46, partea responsabilă cu echilibrarea este reprezentată de "titularul de licență care își asumă responsabilitatea financiară pentru dezechilibrele dintre valorile notificate și valorile măsurate de energie electrică“.

Cei doi operatori își desfășoară activitatea specifică pe piața de energie electrică și pe cea de echilibrare, ambele piețe având, potrivit art. 3 pct. 49 și 51 din lege, un caracter centralizat.

Curtea observă că energia electrică are nevoie de un cadru de tranzacționare specializat, monitorizat de autorități competente, la nivelul unor operatori care se supun în totalitate legislației specifice naționale și europene. Aceste condiții sunt întrunite de operatorul de piață, proiectat în forma operatorului unic reglementat de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei. Pe de altă parte, Curtea consideră că un mediu de piață concurențial nu este asigurat de concurența între doi sau mai mulți operatori de piață/burse de energie, ci de concurența între cât mai mulți participanți la piață. Or, operatorul pieței de energie electrică, în calitate de administrator al mediilor de tranzacționare centralizate, reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, nu este un actor concurent pe piață, ci este un arbitru care facilitează și chiar garantează concurența între jucători, asigurând determinarea prețului de referință, precum și semnale de preț coerente și consistente.

Totodată, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se pronunță asupra constituționalității unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, ceea ce înseamnă examinarea acestora în raport cu prevederile Constituției, instanța de contencios constituțional realizând o analiză în drept.

Din această perspectivă, Curtea reține că nu are posibilitatea de a sancționa oportunitatea sau eficiența politicii economice adoptate de stat, așa cum solicită autorul excepției (a se vedea Decizia nr. 1.010 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2013).

Prin urmare, Curtea apreciază că existența mai multor administratori pentru fiecare dintre piețele în discuție implică o decizie de liberalizare, atât a pieței de intermediere a tranzacțiilor cu energie electrică, cât și a pieței de echilibrare, decizie ce nu poate fi luată decât la nivelul Guvernului României, pe baza unor studii de impact.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 3,art. 4,art. 86,art. 98,art. 99 și art. 154 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în prezent Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) și, implicit, a dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituție, Curtea a stabilit, în Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, și Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, că nu este de competența sa să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituție. O atare competență, și anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea națională și Tratat, aparține instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În situația în care Curtea Constituțională s-ar considera competentă să se pronunțe asupra conformității legislației naționale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicții între cele două instanțe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. De asemenea, Curtea a mai arătat că toate aceste aspecte converg spre a demonstra faptul că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor dreptului european obligatorii în raport cu prevederile legislației naționale revine instanței de judecată. Este o chestiune de aplicare a legii, și nu de constituționalitate. Curtea a constatat că în raporturile dintre legislația comunitară și cea națională (cu excepția Constituției) se poate vorbi numai de prioritatea de aplicare a celei dintâi față de cealaltă, chestiune ale cărei constatare și aplicare intră în competența instanțelor judecătorești.