Decizia CCR nr. 93 din 27.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Doina Pop și Ioan Vasile Prună în Dosarul nr. 4.261/100/2013 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 648D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.261/100/2013, Tribunalul Maramureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Doina Pop și Ioan Vasile Prună în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale la fond în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale în măsura în care permit unui procuror de la un parchet constituit pe lângă o instanță ierarhic inferioară să sesizeze o instanță superioară cu infracțiuni date în competența acesteia din urmă, potrivit normelor "de competență în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului“.

Tribunalul Maramureș - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile contestate au caracter tranzitoriu, de derogare de la prevederile art. 209 alin. 4 din Codul de procedură penală potrivit căruia este competent să efectueze urmărirea penală și să exercite supravegherea asupra activității de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza. Pe de altă parte, legiuitorul este în drept să stabilească reguli de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, derogatorii, cum este cazul normelor tranzitorii criticate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conținut:

"(5) Cauzele aflate în cursul urmăririi penale rămân în competența organelor de urmărire penală care erau legal sesizate la momentul intrării în vigoare a prezentei legi. Sesizarea instanței în aceste cauze se va face potrivit normelor de competență în vigoare la momentul emiterii rechizitoriului.“

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției în numele legii și la faptul că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public și art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul susține că prin posibilitatea procurorului de la un parchet de pe lângă judecătorie de a emite actul de inculpare prin sesizarea tribunalului se afectează dispozițiile constituționale mai sus enunțate.

În fapt se constată că acesta a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. La data demarării cercetărilor penale, competența de a judeca această infracțiune revenea judecătoriei. Odată cu apariția Legii nr. 202/2010 s-a modificat art. 27 alin. 1 lit. e¹) din Codul de procedură penală. Astfel, de la data intrării în vigoare a acestei noi legi, tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor tranzitorii ale art. XXIV alin. (5) din Legea nr. 202/2010, cauzele aflate în cursul urmării penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 au rămas în competența procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie, care va finaliza prima fază a procesului penal potrivit normelor de competență prevăzute în legea veche ce ultraactivează, urmând ca sesizarea instanței să se facă potrivit normelor de competență în vigoare la data emiterii rechizitoriului. Altfel spus, pentru situația de tranziție reglementată de dispozițiile contestate procurorul de la parchetul de pe lângă judecătorie va emite actul de inculpare în acord cu noua procedură și va sesiza tribunalul.

În ce privește susținerea potrivit căreia sunt afectate dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, la înfăptuirea justiției în numele legii și la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece norma tranzitorie criticată se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, adică au calitate de învinuit sau inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și pentru care în momentul apariției Legii nr. 202/2010 nu fusese finalizată urmărirea penală. Împrejurarea că după acest moment dosarele penale ale cetățenilor cercetați pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni vor fi instrumentate de procurorul de la parchetul de pe lângă tribunal nu conferă normei contestate caracter discriminatoriu și nu instituie niciun fel de privilegiu, întrucât nicio dispoziție constituțională nu reglementează cu privire la dreptul cetățenilor de a fi cercetați de un procuror de la un anumit nivel ierarhic, ci numai cu privire la dreptul de a fi cercetați cu respectarea garanțiilor constituționale și legale. Totodată, indiferent de organul de cercetare penală ce a instrumentat dosarul, judecarea cauzelor în speță va fi realizată de aceeași instanță, respectiv de tribunal. Principiul aplicării imediate a normei procesual penale este de sorginte legală și nicidecum constituțională și, drept urmare, legiuitorul are posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situații particulare justificate de interesul de a nu perturba buna desfășurare a procesului penal început sub vechea lege.

În ce privește susținerea potrivit căreia sunt afectate dispozițiile constituționale ale art. 131 și art. 132 alin. (1), Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece o astfel de procedură nu neagă nici rolul Ministerului Public astfel definit de Constituție, nici principiile legalității, imparțialității și controlului ierarhic. În acest sens, este de observat că, în acord cu prevederile art. 264 alin. 3 din Codul de procedură penală, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului, în speță de prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie. Or, acesta din urmă, asemenea procurorului de la un parchet de pe lângă tribunal, are nevoie de o vechime minimă de 5 ani ca procuror pentru a fi promovat în funcția de conducere [a se vedea art. 44 alin. (1) lit. a) și art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005]. În plus, ceea ce prevalează din perspectiva rolului constituțional al procurorului constă în faptul că, în raport cu critica avansată de autorul excepției în prezenta cauză, Legea fundamentală nu impune exigențe referitoare la nivelul parchetului în ierarhia instanțelor pe lângă care funcționează. Astfel, procurorul, indiferent de gradul avut, are, în condițiile legii, calitatea de subiect de sesizare a instanței competente să hotărască asupra dezlegării unei cauze penale. De aceea, justificarea rolului său constituțional consacrat de art. 131 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia, "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor“, îl obligă pe procuror să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluționări a acesteia, prin aceasta înțelegându-se și obligația ca, odată finalizată urmărirea penală, să procedeze fie la sesizarea instanței de judecată, fie la dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată. Faptul că parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată presupune o funcționare organizatorică de sistem ce permite desfășurarea activității procurorilor în lumina principiului subordonării ierarhice și nu impietează asupra exercitării atribuțiilor Ministerului Public prin procurori constituiți, în parchete, în condițiile legii, pentru că și principiul legalității este unul din cele trei mari principii ce guvernează activitatea acestora.

În sfârșit, se mai poate constata că prevederile legale criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul are deplina libertate de a le reglementa în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

În concluzie, având în vedere argumentele de mai sus, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.