Decizia CCR nr. 102 din 27.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968, excepție ridicată de Cristina Geambașu în Dosarul nr. 9.459/4/2013 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 791D/2013.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, personal și asistat de domnul avocat Severin Bodnar, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că aceste dispoziții procedurale încalcă accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție, precum și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, întrucât nu prevăd cale de atac pentru hotărârile prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că dispozițiile legale criticate au format obiectul unei extinse jurisprudențe a Curții Constituționale și niciun argument invocat de autorul excepției nu susține neconstituționalitatea normelor legale criticate. Art. 129 din Constituție referitor la folosirea căilor de atac nu prevede numărul, ci existența acestor căi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1.593/R din 9 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9.459/4/2013, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968.

Excepția a fost ridicată de Cristina Geambașu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței penale nr. 1746/F din data de 11 iunie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat "este neconstituțional în raport de prevederile art. 21 din Constituție care reglementează accesul liber la justiție al cetățenilor, prin acest lucru înțelegându-se faptul că nu trebuie să existe niciun fel de îngrădire cu privire la acest drept, inclusiv îngrădiri legale stabilite de legiuitor sub forma desființării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât se încalcă și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale“.

Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, întrucât reglementarea căilor de atac reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 129 din Constituție, iar eliminarea, prin Legea nr. 202/2010, a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată nu împiedică accesul părții interesate la justiție și nici nu îi afectează dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Petenta a avut posibilitatea, pe care a și valorificat-o, de a-și aduce cauza în fața unui judecător independent și imparțial, care a dispus, printr-o hotărâre motivată, asupra criticilor sale privitoare la soluția procurorului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Eliminarea căii de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În plus, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

Curtea constată că prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a fost abrogată Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală.

Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituțional itate dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, precum și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală de la 1968 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând că între dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

Dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și Decizia nr. 271 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 17 iulie 2013, Decizia nr. 248 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Decizia nr. 244 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 18 iulie 2013, și Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.