Decizia CCR nr. 101 din 27.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, excepție ridicată de orașul Pecica, reprezentat prin primar, în Dosarul nr. 6.517/108/2010* al Curții de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 771D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul excepției a depus note scrise, iar Societatea Comercială "Fildan Consulting" - S R L. a depus o cerere de intervenție în cauză, prin care solicită admiterea excepției, precum și un set de înscrisuri.

Președintele dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra cererii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de intervenție, arătând că aceasta este aplicabilă doar în procesul civil, iar nu și în fața jurisdicției constituționale.

Curtea, deliberând, respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată, întrucât dispozițiile din codul de procedură civilă referitoare la cererile de intervenție sunt aplicabile doar în ceea ce privește procesul civil, nu și în fața Curții Constituționale, care își exercită atribuțiile potrivit unei proceduri jurisdicționale autonome.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile legale privind exercitarea profesiei de consilier juridic au mai format obiectul controlului de constituționalitate și sunt criticate din perspectiva recursului în interesul legii soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 5 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.517/108/2010*, Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Excepția a fost ridicată de orașul Pecica, reprezentat prin primar, într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 863 din 28 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Arad.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat încalcă dreptul la muncă și la exercitarea în mod liber a profesiei de consilier juridic, prin interdicția impusă consilierilor juridici de a-și desfășura activitatea în cadrul unei societăți de consultanță care are ca obiect unic de activitate "activități juridice" și care a fost constituită în condițiile legii.

Prevederile legale criticate contravin și libertății economice, întrucât comercializarea serviciilor juridice este prevăzută și în legislația europeană, și sunt și discriminatorii, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

De asemenea, deși nu există cazul restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, consilierii juridici nu-și pot exercita profesia de consilier juridic, adică nu pot reprezenta în fata instanțelor judecătorești statul, autoritățile publice centrale și locale, instituțiile publice și de interes public, alte persoane juridice de drept public, precum și persoane juridice de drept privat, în temeiul unul contract de prestări servicii juridice.

Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă apreciază Că excepția de neconstituționalitate este nefondată, întrucât dispozițiile legale criticate nu vizează restrângerea unor drepturi și nu instituie niciun fel de discriminări între cei ce doresc să exercite profesia de consilier juridic, ci doar stabilesc cadrul pentru exercitarea unei astfel de profesii. în realitate, nemulțumirea autorului excepției privește opțiunea legiuitorului de a nu reglementa profesia de consilier juridic ca o profesie liberală ori ca o activitate comercială, ci ca o profesie ce se poate desfășura numai în baza unui raport de muncă ori a unui raport de serviciu.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu este incompatibilă cu stabilirea condițiilor în care poate fi exercitată o profesie, pentru ca aceasta să corespundă naturii și finalității sale. Stabilirea prin lege a unor condiții pentru exercitarea profesiei de consilier juridic reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 din Constituție la o categorie profesională distinctă, aceea a consilierilor juridici, categorie în care intră toate persoanele care au optat pentru această profesie și care îndeplinesc condițiile legii privitoare la exercitarea profesiei de consilier juridic.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, potrivit cărora "Consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii. "

Autorul excepției susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 2 alin. (1) referitor la suveranitate, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) privind munca și protecția socială a muncii, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității art. 2 din Legea nr. 514/2003 prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 17 martie 2008, și Decizia nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010.

Astfel, prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2008, Curtea Constituțională a statuat că "nu se poate reține nici contrarietatea dintre textele din Constituție menționate [art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (2)] și art. 2 teza întâi și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, întrucât ele stabilesc posibilitatea numirii în funcție a consilierului juridic, în condițiile legii, care are statutul funcționarului, potrivit funcției și categoriei acestuia".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile legale criticate ar contraveni principiului nediscriminării și egalității în drepturi, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât în jurisprudența sa a statuat că nu constituie o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 41, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând și în orice condiții, poate exercita profesia sau meseria pe care o dorește. În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, și Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, prin care Curtea a constatat că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă și dreptul la protecție socială, consacrate de art. 41 din Constituție, în concordanță cu reglementările din instrumentele juridice internaționale, sunt drepturi fundamentale și generale. Curtea a reținut că acestea nu sunt însă drepturi absolute, ci presupun îndeplinirea cerințelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupații. Concluzia este valabilă și în ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate, textul de lege criticat având rolul de a stabili posibilitatea numirii în funcție sau a angajării în muncă a consilierului juridic, în condițiile legii.

De asemenea, Curtea nu poate reține nici pretinsa încălcare a art. 45 din Legea fundamentală, textul de lege criticat nefiind de natură să împiedice sau să limiteze libera inițiativă, care se poate exercita nestânjenit, în interiorul profesiei de consilier juridic, prin prestarea activității în acele modalități prevăzute de lege, în măsura în care acesta îndeplinește exigențele impuse de exercitarea profesiei în limitele stabilite de legea de organizare. Libera inițiativă garantată de art. 45 din Constituție trebuie înțeleasă ca permițând desfășurarea diverselor activități profesionale în condițiile respectării tuturor exigențelor instituite prin legile care organizează exercițiul acestora.

De asemenea, Curtea constată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 53, normele legale criticate nu aduc atingere vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu se pune problema analizării îndeplinirii condițiilor în care textul constituțional amintit permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 148, Curtea a stabilit că nu este de competența sa "să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu textul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituție. O atare competență, și anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea națională și Tratat, aparține instanței de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă și legală, din oficiu sau la cererea părții, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În situația în care Curtea Constituțională s-ar considera competentă să se pronunțe asupra conformității legislației naționale cu cea europeană s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicții între cele două instanțe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil" (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010 și Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010).

Pe de altă parte, Curtea constată că Legea nr. 514/2003 nu conține nicio normă care să îngăduie organizarea și asocierea consilierilor juridici în societăți comerciale, singura formă de asociere permisă fiind aceea prevăzută de art. 5 potrivit căruia consilierii juridici pot constitui asociații profesionale în scopul apărării și promovării intereselor profesionale.

De altfel, prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul cererilor de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică și a stabilit că aceste cereri sunt inadmisibile.

Se constată, așadar, că dezlegarea în drept dată de susmenționata decizie a înaltei Curți de Casație și Justiție vizează chiar problematica desfășurării activității consilierilor juridici în cadrul unei societăți de consultanță care are ca obiect unic de activitate "activități juridice".

Prin urmare, profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală asemenea celei de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu (în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici) sau al raportului juridic de muncă (în urma încheierii unui contract individual de muncă în conformitate cu prevederile Codului muncii).

Referitor la invocarea, în sprijinul criticii de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză.