Decizia CCR nr. 161 din 17.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. Legii-cadru nr. 284/2010 - salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 - salarizarea în anul 2011 a personalului plătit...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, excepție ridicată de Cristinel Băloi în Dosarul nr. 32.967/3/2013 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 821D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că autorul excepției a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, în opinia sa, își mențin valabilitatea soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 445 din 16 decembrie 2014, precum și considerentele acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 8 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 32.967/3/2013, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, excepție ridicată de Cristinel Băloi într-o cauză având ca obiect, în principal, soluționarea cererii de obligare a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București la plata premiului anual aferent anului 2010.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că legile nr. 284/2010 și nr. 285/2010 sunt neconstituționale întrucât nu conțin formula de atestare a autenticității actului normativ, menționată la art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca parte constitutivă obligatorie și necesară a unei legi. Din acest motiv, sunt nesocotite principiul legalității, consacrat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție, și cel al securității raporturilor juridice, care se desprinde din art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5) și art. 16 din Legea fundamentală.

7. În ceea ce privește prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, autorul excepției precizează că le critică în înțelesul pe care l-a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că premiul anual pe anul 2010, prevăzut inițial prin Legea nr. 330/2009, care a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, ar fi fost inclus în majorarea salarială de 15% prevăzută a se aplica de la 1 ianuarie 2011. Susține că este nesocotit dreptul de proprietate privată, întrucât veniturile viitoare pot fi considerate "bunuri“ în cazul în care dreptul a fost deja câștigat și este sigur că va fi plătit. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 23 februarie 2010 a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Koivusaari și alții împotriva Finlandei, paragraful 206. Arată că existența dreptului la plata creanței reprezentând premiul anual acordat în anul 2010 a fost recunoscută de Curtea Constituțională pentru funcționarii care dobândiseră acest drept ca efect al îndeplinirii condițiilor necesare prevăzute de legea veche, Legea nr. 330/2009. Cu toate acestea, prin interpretarea obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a deturnat atât art. 8, cât și art. 1 din Legea nr. 285/2010 de la scopul lor legitim, cu consecința că s-a creat o situație dublu discriminatorie, pe de o parte, chiar între funcționarii publici îndreptățiți la plata premiului anual pe anul 2010 și, pe de altă parte, între categoria funcționarilor îndreptățiți la plata acestui premiu și cea a funcționarilor care nu au avut dreptul la acesta. Astfel, cu privire la prima situație, arată că, de vreme ce Înalta Curte a statuat că premiul anual a fost inclus în sporul de 15% și în condițiile în care premiul anual nu a avut aceeași valoare pentru toți funcționarii, rezultă că fiecare funcționar a primit un spor care, deși declarativ era stabilit în mod egal la 15% din salariul brut, în realitate acesta era mai mic de 15% și, în același timp, era diferit de la funcționar la funcționar. În cea de-a doua situație, discriminarea se produce prin faptul că funcționarii îndreptățiți la plata premiului anual pentru anul 2010 au primit un spor efectiv mai mic decât cei care nu erau îndrituiți să beneficieze de plata acestui premiu. Autorul excepției susține că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte a dat prevederilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 o interpretare care fie a anulat substanța dreptului la premiul anual, fie a diminuat substanța dreptului la sporul de 15% din venitul salarial brut. Arată că Înalta Curte a contopit două creanțe din surse diferite, rezultatul nefiind însă suma acestora, ci rămânând egal cu 15%.

8. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul constituționalității dispozițiilor legale criticate, întrucât concordanța sau neconcordanța formulei de autenticitate a legii cu prevederile Legii nr. 24/2000 nu poate determina o încălcare a Constituției. Tot astfel, argumentele privind greșita dezlegare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii nu pot determina o interpretare contrară a acelorași dispoziții de către Curtea Constituțională.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cele ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, și prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010.

13. În ce privește art. 8 din Legea nr. 285/2010, autorul excepției contestă constituționalitatea acestuia în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 referitoare la recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014.

14. Având în vedere că în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 534 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 17 februarie 2014, Curtea a statuat că este competentă să verifice, din perspectiva raportării la prevederile Legii fundamentale, și constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin decizii pronunțate în soluționarea unor recursuri în interesul legii. Curtea a apreciat că a admite o teză contrară ar contraveni însăși rațiunii existenței sale și că, dacă ar accepta ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală, și-ar nega rolul său de garant al supremației Constituției.

15. În consecință, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 și ale art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013. Art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 au următoarea redactare:

- Art. 1:"(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.“;

- Art. 8:"Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.“

16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, actele normative și textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (3) care consacră caracterul statului român de stat de drept, democratic și social, art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) și (2) care statuează cu privire la egalitatea în fața legii și a autorităților publice și stabilește că nimeni nu este mai presus de lege și art. 44 privitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la protecția proprietății private.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției critică, pe de o parte, constituționalitatea extrinsecă a legilor supuse controlului, formulând critici argumentate pe ideea nerespectării exigențelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, și, pe de altă parte, formulează critici de natură intrinsecă, referitoare la conținutul normativ propriu-zis al textelor de lege ce formează obiect al excepției.

18. În ceea ce privește criticile de natură extrinsecă, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, paragrafele 18-21, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014. Cu acel prilej, Curtea a reținut că art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, are în vedere procedura legislativă clasică, obișnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în ședința comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituție. Or, legile a căror constituționalitate a fost pusă în discuție, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forțează aprobarea unui proiect de lege și transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moțiuni de cenzură.

19. Prin decizia amintită, Curtea a observat că, în jurisprudența sa, a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Totodată, Curtea a reținut că angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obișnuită, este practic adoptată tacit, în absența dezbaterilor parlamentare.

20. Ținând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea a constatat, prin decizia mai sus amintită, că formula cuprinsă în finalul celor trei legi criticate, în sensul că acestea au fost adoptate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituție, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea a observat că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

21. Prin concluziile scrise depuse la dosarul prezentei cauze, autorul excepției își exprimă nemulțumirea față de considerentele pe care Curtea a argumentat, sub aspect extrinsec, constituționalitatea legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, considerând că instanța de contencios constituțional s-a aflat într-o gravă eroare de drept.

22. În primul rând, susține că ar fi vorba despre critici de natură intrinsecă, nicidecum extrinsecă, așa cum le-a calificat Curtea Constituțională. Față de această afirmație, Curtea subliniază că verificarea constituționalității extrinseci a unui act normativ dintre cele care, potrivit Constituției, pot fi supuse controlului de constituționalitate, respectiv legile și ordonanțele - simple sau de urgență -, vizează regularitatea formală a acestuia, adică îndeplinirea condițiilor impuse la nivel constituțional pentru adoptarea sau, după caz, emiterea acestuia. Or, menționarea formulei de atestare a legii constituie o cerință de formă a actului normativ în cauză, astfel că, în analizarea unei critici de neconstituționalitate formulate din perspectiva lipsei acesteia, Curtea Constituțională va proceda la efectuarea unui control al constituționalității extrinseci a respectivului act normativ.

23. În al doilea rând, în motivarea pretinsei neconstituționalități a legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010 ca urmare a faptului că nu ar conține formula de atestare a legalității actului normativ așa cum aceasta este menționată la art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000, autorul excepției indică trei legi a căror formulă de atestare ar fi trebuit, în opinia sa, să fie utilizată și în cazul celor două legi analizate în cauza de față. Este vorba despre Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, precum și despre Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Autorul excepției pierde, însă, din vedere faptul că toate cele trei legi la care face referire au fost adoptate în condițiile art. 147 alin. (2) din Constituție, fiind adoptate de Parlament în ședință comună după reexaminarea proiectelor de lege pentru care Guvernul își angajase răspunderea, dar care, după ce fuseseră adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituție, fuseseră supuse controlului Curții Constituționale, care constatase neconstituționalitatea unora dintre prevederile acestora, în urma controlului a priori, exercitat anterior promulgării acestora, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, respectiv prin deciziile nr. 872, nr. 874 și nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

24. Așadar, cele trei legi la care face referire autorul excepției se încadrau în ipoteza art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000, fiind adoptate de Parlament în ședință comună. Spre deosebire de acestea, legile nr. 284/2010 și nr. 285/2010 au fost adoptate direct, prin angajarea răspunderii Guvernului, acțiune desfășurată, într-adevăr, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, dar legile în discuție au fost adoptate nu în urma votului deputaților și senatorilor, ci ca efect al respingerii moțiunii de cenzură introduse de parlamentari ai opoziției și ca urmare a faptului că sesizările de constituționalitate formulate au fost respinse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, respectiv prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011. Ca atare, nu a mai fost necesar ca cele două legi să fie retrimise în Parlament pentru reexaminarea în vederea corectării eventualelor vicii de constituționalitate pe care Curtea le-ar fi putut constata, astfel că nu au fost supuse votului senatorilor și deputaților reuniți în ședință comună.

25. În continuare, Curtea observă că autorul prezentei excepții formulează și o critică de natură intrinsecă, referitoare la prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, criticate în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că premiul anual pe anul 2010, prevăzut inițial prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010, ar fi fost inclus în majorarea salarială de 15% prevăzută a se aplica de la 1 ianuarie 2011.

26. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 349 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 4 august 2014, ca premisă a analizei constituționalității textelor criticate în interpretarea dată de instanța supremă, Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție.

27. Sub acest aspect, Curtea reține că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

28. Așadar, Înalta Curte a explicitat intenția legiuitorului exprimată prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, care prevedea că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi“. Neclaritatea textului viza sintagma "fiind avute în vedere“, Înalta Curte precizând că semnificația acesteia este că sumele în discuție au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.

29. Așadar, Curtea Constituțională consideră că se află în fața unei veritabile operațiuni de interpretare în sensul art. 126 din Constituție, realizată de Înalta Curte cu respectarea, întru totul, a competenței de legiferare a Parlamentului prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție și a competenței de interpretare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzută la art. 126 alin. (3) din Constituție.

30. În continuare, Curtea observă că, în esență, autorul excepției susține că, prin interpretarea mai sus arătată, s-ar crea o inegalitate între salariații care, la finalul anului 2010, erau îndreptățiți la premiul anual și cei care nu aveau acest drept. Aceasta, deoarece sporul real de care au beneficiat aceste două categorii a fost diferit, în sensul că cei care nu aveau dreptul la acest spor au obținut, în realitate, o creștere mai mare decât ceilalți.

31. Față de criticile formulate în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, sau Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, a statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.

32. De asemenea, prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, și făcând referire la Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea a reținut că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

33. Totodată, așa cum a reținut și prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

34. În concluzie, Curtea reține că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a respectat deciziile Curții Constituționale, plasându-se în cadrul constituțional precizat prin aceste decizii.