Decizia CCR nr. 1.034 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.709/83/CA/2011 al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.271D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.272D/2012 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.736/83/CA/2011 al Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.272D/2012.

La apelul nominal se prezintă pentru partea primarul municipiului Carei consilierul juridic cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 1.271D/2012 și nr. 1.272D/2012.

Consilierul juridic prezent și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.272D/2012 la Dosarul nr. 1.271D/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care solicită admiterea excepției, depunând în acest sens concluzii scrise la dosar.

Reprezentantului Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin deciziile nr. 2.760/CA/2012 și nr. 2.761/CA/2012, pronunțate în dosarele nr. 1.709/83/CA/2011 și nr. 1.736/83/CA/2011, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Excepția a fost ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor împotriva sentințelor prin care au fost respinse cererile autorului excepției de acordare a unor drepturi bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 118/2010, salariații din sectorul bugetar au fost discriminați față de salariații din celelalte sectoare de activitate și față de toate celelalte categorii de cetățeni, întrucât măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% echivalează ca efecte cu o creștere a impozitului pe venit, stabilită numai pentru o parte a populației. Consideră că sarcina stopării crizei economice, reprezentând un fenomen social global, și a preîntâmpinării dezvoltării unor consecințe grave, trebuia să intre în responsabilitatea tuturor cetățenilor țării, iar nu numai în cea a lucrătorilor din sectorul bugetar.

Diminuarea cuantumului salariilor personalului bugetar, motivată de criza economică și apărarea securității naționale, și ulterior prin aplicarea altei politici de salarizare, a adus atingere existenței dreptului de salarizare, prevăzut prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, încălcându-se astfel art. 53 din Constituție.

Impunerea de către angajator a unui alt salariu decât cel inițial stabilit prin acord și modificarea contractului de muncă fără informarea și obținerea acordului de voință al salariatului constituie încălcări ale dreptului la informație și ale dreptului la muncă.

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul a transmis punctul său de vedere apreciind că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții în materie.

Avocatul Poporului arată că își menține punctele de vedere reținute prin deciziile Curții Constituționale nr. 595 din 5 iunie 2012, nr. 447 din 3 mai 2012, nr. 443 din 3 mai 2012 și nr. 690 din 28 iunie 2012, în sensul că principiul egalității nu impune tratarea juridică uniformă a tuturor angajaților, ci impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul excepției, îl constituie dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea observă însă că autorul acesteia critică de fapt art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care are următorul cuprins: "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.“

Autorii arată că actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 31 privind dreptul la informație, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Prevederile de lege criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile Legii nr. 118/2010 continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a se analiza constituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010.

2. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reținut, în esență, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilității dispozițiilor legale criticate cu fiecare dintre condițiile strict și limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție, sub aspectul apărării securității naționale. Curtea a observat, de asemenea, că măsura criticată are un caracter limitat în timp, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.

3. Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât angajații din mediul public nu se află în aceeași situație juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget.

Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli, mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.

4. Cât privește criticile de neconstituționalitate formulate din perspectiva încălcării dreptului de proprietate, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 591 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 6 august 2012, că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile.

De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la reducerea cu 25% a drepturilor salariate ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 118/2010, a arătat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între interesele generale ale colectivității și cele individuale ale cetățeanului (a se vedea Decizia pronunțată în 6 decembrie 2011, în cauzele conexate Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 17-20).

5. Prin deciziile nr. 447 și nr. 448 din 3 mai 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012 și nr. 514 din 25 iulie 2012 Curtea a statuat că modul de salarizare a personalului bugetar este stabilit prin lege, reflectând posibilitățile financiare ale statului de a susține plata salariilor, fapt ce conduce la concluzia că la încheierea contractelor individuale de muncă nu a avut loc o negociere veritabilă a salariului, întrucât angajatul aderă la un contract de muncă în care salariul, ca element component al contractului, este predeterminat. Membrii de sindicat au calitatea de salariați în cadrul unităților intimate, făcând parte din categoria de personal bugetar ce are drepturile salariale stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, la încheierea contractului de muncă, nu a avut loc o negociere a cuantumului salariului și nu se poate susține faptul că prin adoptarea Legii nr. 118/2010 s-au încălcat dispozițiile din contractele de muncă ale salariaților din sectorul bugetar. Critica autorului potrivit căreia scăderea nivelului de salarizare constituie o condamnare la muncă forțată, membrilor sindicatului fiindu-le încălcat dreptul de a-și exprima liber acordul asupra continuării muncii în noile condiții impuse de Guvern, nu poate fi reținută, deoarece salariatul poate solicita desfacerea contractului de muncă în cazul în care nu mai este mulțumit de condițiile de muncă sau de cuantumul salariului ori din alte motive, fie ele imputabile angajatorului. Pentru toate aceste motive, nu se poate reține încălcarea prevederilor referitoare la protecția dreptului la muncă invocate de autorul excepției.

6. Cât privește criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că autorul excepției nu motivează excepția sub aspectul încălcării acestora, or, instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorului în formularea criticilor de neconstituționalitate.