Decizia CCR nr. 589 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 105 din Legea nr. 255/2013 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 - Codul de procedură penală şi pt. modificarea şi completarea unor acte normative...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Ioan Ivanciuc în Dosarul nr. 1.517/100/2014 al Tribunalului Maramureș - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 315D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că normele de procedură penală sunt guvernate de dictonul tempus regit actum, astfel că, spre deosebire de normele de drept penal material, în ceea ce privește aceste norme de procedură penală se are în vedere data efectuării actului procesual necesar desfășurării procesului penal. Ca atare, regula ce privește activitatea în timp a normei de procedură penală este aceea că ea se aplică actelor efectuate după intrarea sa în vigoare. Având în vedere că dispozițiile criticate nu au nici măcar o natură mixtă, nu se poate susține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2). De asemenea, textul de lege criticat se aplică în egală măsură tuturor celor vizați de norma juridică contestată, astfel că nu se poate reține nici critica referitoare la art. 16 din Constituție. În ceea ce privește celelalte susțineri ale autorului excepției, apreciază că acestea sunt formale, dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 52 alin. (1) și (2), art. 53 și art. 124 alin. (2) neavând incidență în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 31 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.517/100/2014, Tribunalul Maramureș - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Ioan Ivanciuc cu ocazia soluționării unei contestații privind durata procesului penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin amânarea aplicării până la data de 1 februarie 2015 a instituției contestației privind durata procesului penal, aceasta devine ineficientă, încălcându-se prevederile constituționale ale art. 15,art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 52 alin. (1) și (2), art. 53 și ale art. 124 alin. (2). Deși dispozițiile art. 4881-4886 din Legea nr. 135/2010 sunt norme de imediată aplicare, prin amânarea aplicării lor interesele persoanelor sunt grav lezate, încălcându-se, inclusiv, voința legiuitorului.

6. Tribunalul Maramureș - Secția penală - Judecătorul de drepturi și libertăți opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate. Dispozițiile de lege criticate prevăd cu caracter temporar doar amânarea aplicării unei instituții, și anume a celei referitoare la contestarea duratei rezonabile a proceselor penale începute după 1 februarie 2014. Acest drept este recunoscut legiuitorului care are posibilitatea să stabilească reguli de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, derogatorii, cum este cazul normei tranzitorii criticate, evident cu respectarea principiilor de bază ale legilor penale, printre care predictibilitatea și neretroactivitatea.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că în cauză suntem în prezența unor norme de procedură penală care sunt de imediată aplicare, astfel încât nu se aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Normele de procedură sunt considerate în general aplicabile tuturor litigiilor în curs la momentul intrării lor în vigoare, spre deosebire de normele de drept material, care sunt în mod obișnuit interpretate ca nefiind aplicabile unor situații existente anterior intrării lor în vigoare.

9. În ceea ce privește invocarea principiului egalității, susține că instituția contestării duratei procesului penal asigură egalitatea între cetățeni, în sensul că reglementează posibilitatea contestării duratei tuturor proceselor începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală (1 februarie 2014). De asemenea, textele de lege criticate reprezintă o garanție a aplicării art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind introduse motivat de necesitatea existenței unor remedii care să permită examinarea unei pretinse încălcări a dreptului la un proces echitabil, prin neîndeplinirea într-o durată rezonabilă a activității de urmărire penală sau de judecată.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu următorul conținut: "Dispozițiile art. 488¹-488⁶ din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestația privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010.“

13. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) referitor la accesul liber la justiție, art. 52 alin. (1) și (2) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. De asemenea, au fost invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate prevăd aplicarea prevederilor art. 488¹-488⁶ din Legea nr. 135/2010, care reglementează instituția contestației privind durata rezonabilă a procesului penal, numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală - 1 februarie 2014.

15. Având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, și Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014, Curtea apreciază că în cauza de față este vorba de norme penale ce aparțin domeniului procedural. În ceea ce privește aplicarea legii procesual penale în timp, Curtea reține că aceasta este guvernată de principiul activității, ceea ce înseamnă că legea se aplică din momentul intrării în vigoare și până la momentul ieșirii sale din vigoare. Astfel, la aplicarea legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârșirii infracțiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul a fost început anterior intrării în vigoare a legii. Totodată, în situațiile tranzitorii, legea procesual penală veche poate avea efect ultraactiv, ceea ce înseamnă că dispozițiile ei pot rămâne aplicabile acțiunilor procesuale începute sub imperiul legii vechi, dar care se continuă sub imperiul legii noi.

16. În ceea ce privește normele de procedură, Curtea constată că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.072 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013).

17. Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, acest principiu este aplicabil doar cu referire la normele penale de drept material, iar nu și la cele de drept procesual. Astfel, având în vedere că în cauza de față este vorba despre norme cu caracter procedural, Curtea constată că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție nu sunt încălcate.

18. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 16,art. 21,art. 52,art. 53 și art. 54, Curtea reține că autorul excepției nu a arătat în ce mod textul criticat contravine acestor prevederi. În legătură cu acest aspect, instanța de contencios constituțional a statuat, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul de lege criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeași soluție va fi urmată și în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie din cauza generalității sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că "simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.

19. Având în vedere că în prezenta cauză autorul excepției de neconstituționalitate a procedat la simpla enumerare a dispozițiilor legale criticate și la enumerarea normelor constituționale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susținerea excepției, și cum din această formulare a excepției nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituționalitate, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate raportată la aceste prevederi constituționale nu poate fi reținută.