Decizia CCR nr. 617 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, excepție ridicată de Armin Gherman în Dosarul nr. 36.462/3/2013 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 387D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției de neconstituționalitate. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Ministerul Afacerilor Interne a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă. De asemenea, partea Guvernul României a depus concluzii scrise prin care apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și respectarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere că prin Decizia nr. 392/2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 sunt neconstituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 24 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 36.462/3/2013, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

7. Excepția a fost ridicată de Armin Gherman cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect anulare act administrativ.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia, în esență, apreciază că dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora procedura cercetării prealabile este stabilită printr-o normă administrativă, cu o putere juridică inferioară legii organice, respectiv printr-un ordin al ministrului administrației și internelor, reprezintă o "normă în alb“ prin care competența constituțională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul privind statutul funcționarilor publici este transmisă unei autorități unipersonale din puterea executivă - ministrul administrației și internelor (actualul ministru al afacerilor interne).

9. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 nu încalcă prevederile constituționale invocate, procedura cercetării prealabile neputând fi asimilată reglementării statutului funcționarilor publici.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, întrucât acestea nu conțin reglementări de natură a afecta statutul funcționarilor publici, ci stabilesc o delegare de reglementare cu privire la procedura cercetării disciplinare și la aplicarea sancțiunilor disciplinare, în sensul reglementării acestora prin ordin al ministrului administrației și internelor. Susține, totodată, că legiuitorul a lăsat la aprecierea autorităților publice învestite cu executarea și aplicarea legii fixarea cadrului normativ existent în materia desfășurării cercetării disciplinare și aplicării în concret a sancțiunilor disciplinare, fără ca prin aceasta să fie afectat statutul funcționarilor publici.

12. Avocatul Poporului apreciază că o eventuală neconcordanță între ordinul ministrului administrației și internelor, emis în aplicarea textelor legale criticate, pe de b parte, și dispozițiile Legii nr. 360/2002, modificată și completată, pe de altă parte, nu constituie o problemă de constituționalitate, ci este o problemă ce ține de aplicarea legii, ceea ce intră în competența exclusivă a instanțelor de judecată.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părți, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu următorul cuprins: "Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.“

16. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației puterilor în stat și cel al obligativității respectării Constituției, a supremației sale și a legii și art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului sunt neconstituționale. Astfel, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Așadar, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ care, de altfel, în cazul de față, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților autorului excepției de neconstituționalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiții, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Or, delegarea de atribuții de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.

18. Într-o atare situație, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.

19. Prin urmare, Curtea reține că acest caz de inadmisibilitate a excepției a intervenit după sesizarea Curții Constituționale, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

20. Instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.