Decizia CCR nr. 202 din 3.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1403alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 140³alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Gheorghe-Augustus Irimia și Gheorghe Asmarandei în Dosarul nr. 5.420/103/2013 al Tribunalului Neamț - Secția penală și care formează obiectul Dosarului nr. 852D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 156 din 27 februarie 2007 și nr. 1.708 din 17 decembrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.420/103/2013, Tribunalul Neamț - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140³alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968.

5. Excepția a fost ridicată de Gheorghe-Augustus Irimia și Gheorghe Asmarandei într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece nu permit părții formularea unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive. Astfel, partea se situează pe poziție procesuală inegală față de procuror, care are posibilitatea exercitării căii de atac.

7. Tribunalul Neamț - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva încheierii privind măsurile preventive pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale. În acest sens, invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XII din 21 noiembrie 2005 privind recursul în interesul legii cu privire la căile de atac împotriva încheierilor pronunțate în cursul urmăririi penale, în primă instanță și în apel, referitoare la revocarea, înlocuirea sau încetarea arestării preventive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 8 februarie 2006.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, deciziile nr. 1.261 din 12 octombrie 2010, nr. 1.505 din 18 noiembrie 2010 și nr. 1.342 din 13 octombrie 2011. Faptul că încheierea prin care se respinge, în timpul urmăririi penale, cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac, se explică prin necesitatea de a evita o prelungire excesivă a procesului. Pe de altă parte, această încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei. În același timp, nici procurorul, nici inculpatul nu pot exercita calea de atac a recursului, asigurându-se, în acest mod, egalitatea armelor părților în proces. În plus, potrivit art. 126 și art. 129 din Constituție, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care aceste căi pot fi exercitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 140³alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.“

13. Curtea observă că prevederile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, acestea fiind abrogate potrivit art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, lege care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

14. Distinct de acestea, Curtea reține că, în prezent, calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale este reglementată prin art. 204 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 204 alin. (1) din Legea nr. 135/2010,"Împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare“. Curtea constată că noua reglementare consacră o soluție legislativă distinctă de cea criticată pentru neconstituționalitate.

15. În aceste condiții, Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

16. De asemenea, Curtea observă că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilește că "actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.“

17. Având în vedere că, în cauza dedusă judecății, și-au produs efectele prevederile art. 140³alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, aceste norme de lege urmează a fi supuse controlului de constituționalitate.

18. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 21 - Accesul liber la justiție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 140³alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat în raport de aceleași dispoziții din Constituție cu cele invocate în prezenta cauză și din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 515 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.261 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.505 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Decizia nr. 1.342 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, și Decizia nr. 25 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 februarie 2014).

20. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora, potrivit dispozițiilor art. 126 și ale art. 129 din Constituție. În virtutea acestei competențe, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste căi. În ceea ce privește încheierile, ca specie de hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât odată cu hotărârile judecătorești care soluționează fondul cauzei. Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei asigură desfășurarea procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigență recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru constituțional, cât și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale. Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiție.

21. Așadar, faptul că încheierea prin care se respinge, în timpul urmăririi penale, cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că aceasta poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei. În aceste condiții, părții i se asigură garanții suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiție.

22. De asemenea, Curtea a reținut că nicio dispoziție a Legii fundamentale nu consacră expres dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, oricând și de către oricine; dimpotrivă, art. 129 din Constituție stabilește că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile stabilite de lege.