Decizia CCR nr. 230 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1081alin. 1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 1085alin. 1 şi 3 din C. pr. civ. din 1865

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b) și ale art. 108⁵alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Civilă Profesională de Avocați "Sfârâială și Asociații“ în Dosarul nr. 62.144/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 873D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Consideră că instanța de contencios constituțional este competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precum și prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Arată că dispoziția legală potrivit căreia cererea de reexaminare se soluționează de către aceeași instanță care a aplicat amenda și care a fost învestită cu soluționarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este neconstituțională. De asemenea, invocă jurisprudența Curții în materie, respectiv Decizia nr. 229 din 9 mai 2013 și nr. 344 din 10 aprilie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 62.144/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108¹alin. 1 pct. 1 lit. b) și ale art. 108⁵alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Civilă Profesională de Avocați "Sfârâială și Asociații“ într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a încheierii prin care s-a dispus aplicarea măsurii amenzii.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că potrivit alin. 3 al art. 108⁵din Codul de procedură civilă singura cale de contestare a unei amenzi date de instanță este introducerea unei cereri de reexaminare, iar o amendă obișnuită, potrivit "Codului contravențiilor“, are două căi de atac. Mai susține că, în lipsa unei prevederi exprese, reexaminarea are caracterul unui control judiciar care ar trebui să se facă de o altă instanță sau măcar de un alt judecător. Prin faptul că încheierea de soluționare a cererii de reexaminare este irevocabilă, rezultă că art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sustrage această măsură oricărui alt control judiciar. Mai arată că prin faptul că atunci când instanța aplică o sancțiune și tot ea judecă și calea de atac se încalcă atât dreptul la un proces echitabil, cât și liberul acces la justiție. Referitor la prevederile art. 108¹alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, consideră că acestea sunt neconstituționale în măsura în care sancțiunea prevăzută de acesta se constituie într-o măsură represivă, arbitrară.

6. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că aplicarea garanției prevăzute de art. 6 din Convenție nu ridică probleme în procedura concepută de art. 108 din Codul de procedură civilă. O diferență de tratament este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție dacă îi lipsește o "justificare obiectivă și rezonabilă“, adică dacă între mijloacele folosite și scopul vizat nu există un raport rezonabil de proporționalitate. Or, situația contravenientului nu este comparabilă cu cea a petentului, temeiurile de drept fiind diferite. De asemenea, nici dispozițiile constituționale nu sunt înfrânte prin textele de lege criticate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 108¹alin. 1 pct. 1 lit. b) [și nu art. 108¹pct. 1 lit. b) cum, în mod eronat este indicat în actul de sesizare] și ale art. 108⁵alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, și urmează a se pronunța asupra textelor legale invocate, care au avut următorul cuprins:

- Art. 108¹alin. 1 pct. 1 lit. b din Codul de procedură civilă din 1865

"Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 500.000 lei [50 RON conform Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004] la 7.000.000 lei [700 RON conform Legii nr. 348/2004]:

[_] b) formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;“;

- Art. 108⁵alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă din 1865

"Împotriva încheierii prevăzute la art. 108⁴cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.

[_] Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.“

II. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile din Constituție ale art. 1 privind statul de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 privind accesul liber la justiție. De asemenea, invocă și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională reține că în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 108¹alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, prin care a reținut că activitatea procesuală a părților trebuie să se desfășoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129. De asemenea, Curtea a constatat că pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanatoriu, vexator pentru magistrați ori pentru instanță. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăși, o prezumție a relei-credințe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situația în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.

13. În ceea ce privește invocarea neconstituționalității art. 108⁵alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, Curtea a statuat că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, or, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, prin Decizia din 6 iulie 2000, pronunțată în Cauza Moura Carreira și Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenție vizează drepturile și obligațiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept; or, Curtea Constituțională constată că în speța de față nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței.

14. De asemenea, nu poate fi primită nici critica autorului excepției potrivit căreia modul de soluționare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii și ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia.

15. Totodată, prin Decizia nr. 348 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Curtea a constatat că nu au fost încălcate nici prevederile art. 16 din Constituție și nici ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât dispozițiile legale criticate nu instituie inegalități sau discriminări între cetățeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credință a unor drepturi procesuale.

16. Prin Decizia nr. 387 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“.

17. De asemenea, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de reexaminare nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

18. Cu privire la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la situația în care judecătorul care a aplicat amenda soluționează și cererea de reexaminare, în jurisprudența sa Curtea a statuat că modul de aplicare de către instanțe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate (Decizia nr. 318 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 20 august 2013).

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât soluțiile pronunțate în deciziile menționate, cât și considerentele pe care acestea se sprijină își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

20. Distinct de cele arătate, referitor la susținerea potrivit căreia contestarea unei amenzi contravenționale conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001 are două căi de atac, pe când contestarea amenzii în ipoteza art. 108⁵din Codul de procedură civilă din 1865 poate fi făcută numai prin introducerea unei cereri de reexaminare, Curtea constată că aceasta nu reprezintă o critică de neconstituționalitate, procedura reglementată de două acte normative distincte, vizează două sancțiuni diferite ca natură juridică, fiind stabilită potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Mai mult, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constituționalitatea unor dispoziții de lege se poate analiza doar prin raportare la prevederile Constituției, iar nu și în raport cu alte acte normative, subordonate Legii fundamentale.