Decizia CCR nr. 294 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 alin. (5), (8) şi (10) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5), (8) și (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Cândea în Dosarul nr. 775/298/2014 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 998 D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, prezentă personal. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care susține că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 129 din Constituție. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012. Invocă, totodată, Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților", este neconstituțională, precum și Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "fără participarea procurorului și a inculpatului", este neconstituțională.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (10) din Codul de procedură penală și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.

5. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (10) din Codul de procedură penală, se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 663 din 11 noiembrie 2014, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților", și, respectiv, soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "fără participarea procurorului și a inculpatului", sunt neconstituționale.

6. Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se arată că legiuitorul a stabilit că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă, având în vedere faptul că prin procedura reglementată prin dispozițiile legale anterior referite nu vizează judecarea fondului cauzei penale și nici stabilirea vinovăției inculpatului. Se observă, totodată, că, în cazul în care apar elemente de fapt noi, persoana interesată poate face o nouă plângere la procuror.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Decizia penală nr. 539 din 9 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 775/298/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5), (8) și (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Cândea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 341 alin. (5) și (10) din Codul de procedură penală, prin care soluționarea plângerii și a contestației se face de către judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților, încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, referitor la accesul liber la justiție, și pe cele ale art. 24 din Legea fundamentală, cu privire la dreptul la apărare. Se arată, în acest sens, că aceste drepturi fundamentale trebuie garantate pe tot parcursul procesului penal și că dreptul la apărare nu poate fi exercitat doar în scris, în cadrul unei proceduri necontradictorii, întrucât părțile au nevoie să își exprime poziția procesuală și să își formuleze oral apărările. Se susține, totodată, că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, conform cărora încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară pronunță una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă, încalcă dispozițiile art. 129 din Constituție. Se arată că, din interpretarea normei constituționale anterior arătate, rezultă că împotriva hotărârilor judecătorești pot fi promovate căi de atac și că legiuitorul a înțeles, în acest fel, să excludă posibilitatea eliminării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri care, în acest fel, să rămână definitivă. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 129 din Constituție.

9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește prevederile art. 341 alin. (5) și (10) din Codul de procedură penală, instanța apreciază că acestea nu încalcă dreptul la apărare, atât timp cât părțile interesate pot depune cereri, pot face apărări și își pot susține chiar și în scris punctele de vedere în cadrul procedurii camerei preliminare. Cu privire la dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt constituționale și se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale având ca obiect prevederile art. 2781 alin. (10) din Codul de procedură penală din 1968, despre care se arată că este aplicabilă și în prezenta cauză.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5), (8) și (10) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților. [...]

(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă. [...]

(10) Contestația se depune la judecătorul care a soluționat plângerea și se înaintează spre soluționare judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori, când instanța sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casație și Justiție, completului competent potrivit legii, care se pronunță prin încheiere motivată, fără participarea procurorului și a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată și menține dispoziția de începere a judecății;

b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate."

14. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) cu privire la accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 129 privind folosirea căilor de atac.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților", este neconstituțională.

16. De asemenea, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "fără participarea procurorului și a inculpatului", este neconstituțională.

17. Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât încheierea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțată pe data de 9 septembrie 2014, iar constatarea neconstituționalității textelor anterior enumerate a intervenit, prin pronunțarea deciziilor nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 663 din 11 noiembrie 2014, după data încheierii anterior referite, urmează ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (10) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

18. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de neconstituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, prin Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată.

19. Prin decizia anterior arătată, Curtea a reținut că prevederile art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală reglementează soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluții dispuse de către procuror, după cum în cauză a fost sau nu pusă în mișcare acțiunea penală și, totodată, dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunțată, cu excepția situației referitoare la cazul în care se dispune începerea judecății, este definitivă.

20. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că faptul că, potrivit alin. (8) al art. 341 supus analizei, încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă, nu este de natură a afecta constituționalitatea dispozițiilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, s-a reținut că atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege".

21. Prin urmare, Curtea a conchis că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea părților interesate de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. S-a precizat că nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză și că, astfel, așa cum a fost arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

22. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea a constatat că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile în cauză. De asemenea, s-a reținut că prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. În consecință, Curtea a reținut că textul criticat nu contravine nici dispozițiilor constituționale ale art. 129. Având în vedere cele arătate, Curtea nu a putut reține încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.