Decizia CCR nr. 307 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de Vasile Popa și Tatiana Popa în Dosarul nr. 51.865/3/2010 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.154D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 51.865/3/2010, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepție ridicată de Vasile Popa și Tatiana Popa într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind obligarea expropriatorului la plata către expropriat a unei juste despăgubiri pentru un imobil cu privire la care au fost declanșate procedurile de expropriere în temeiul Legii nr. 33/1994.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat instituie o discriminare, pe criterii aleatorii, contravenind și dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție, deoarece calcularea cuantumului despăgubirii la mai mulți ani după expropriere conduce la stabilirea unei valori mult diminuate a despăgubirii.

6. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu realizează nicio distincție între subiectele de drept ce intră sub incidența acestora, nefiind discriminatorii. Se mai arată că Legea nr. 33/1994 cuprinde dispoziții de natură să asigure atât cadrul legal adecvat realizării procedurilor de expropriere și de stabilire a despăgubirilor, cât și apărării dreptului de proprietate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 316 din 29 martie 2012, nr. 388 din 26 aprilie 2012 și nr. 617 din 12 iunie 2012.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, potrivit cărora: "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

12. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (3) privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, și nu în sine a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Așadar, decizia de constatare a neconstituționalității a vizat conținutul normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, și nu conținutul normativ propriu-zis al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 îndeplinește condiția de admisibilitate rezultată din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

14. Fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate identice celor formulate în prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție. Prin decizia menționată, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând, în esență, că exproprierea, ca ansamblu de acte și operațiuni administrative și jurisdicționale, are ca efect nașterea unor raporturi obligaționale între expropriator și persoanele îndreptățite la despăgubiri. În acest sens, momentul la care se stabilește cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile, cel al emiterii actului de declarare a utilității publice, ci acesta diferă, în raport cu momentul nașterii raportului juridic obligațional între expropriator, în calitate de debitor, și persoanele îndreptățite la despăgubiri, respectiv proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, în calitate de creditori. Astfel, momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate circumscrie anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, sau în cadrul etapei judiciare, când părțile pot încheia o tranzacție în fața instanței cu privire la expropriere și la despăgubiri, caz în care instanța va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre de expedient, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

15. Curtea a mai constatat că, în raport cu fiecare moment al nașterii raportului obligațional între expropriator și expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, așa cum, de altfel, consacră și norma constituțională prin art. 44 alin. (6), fie de părți, de comun acord, fie, în caz de divergență, prin justiție. Or, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînțelegere între părți cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii exproprierii. Potrivit acestui text de lege, instanța nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanșat procesul între părți, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere. Creșterea sau descreșterea valorii imobilului supus exproprierii, consecință a fluctuației pieței în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecția acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piață a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere.

16. Așa fiind, Curtea a apreciat că instanța de judecată nu poate stabili, fără a prejudicia părțile, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei și nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părțile însele nu l-au acceptat la acel moment. Cum părțile nu au ajuns la un acord în privința întinderii despăgubirii până la momentul judecății și nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanță după criteriile stabilite în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză. De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piață a imobilului, reprezentând, în consecință, o dreaptă despăgubire.

17. Prin decizia menționată Curtea a mai reținut că legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, și a apreciat că prevederile legale criticate reprezintă o garanție pentru proprietarul expropriat de a nu fi supus unei măsuri abuzive din partea autorităților statului, astfel încât despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat.

18. Mai mult, Curtea a constatat că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, deoarece art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea cuprinde valoarea "reală" a imobilului și despăgubirile cuvenite proprietarului și altor persoane îndreptățite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele în aceeași unitate administrativ-teritorială, adică prețul de piață al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.

19. Întrucât criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, sunt identice cu cele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20. De altfel, în sensul celor de mai sus, Curtea, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, paragraful 23, a statuat că exigența constituțională cuprinsă în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală este respectată prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în privința exproprierii reglementate de legea generală, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp de momentul realizării transferului dreptului de proprietate.

21. În prezenta cauză, autorii excepției de neconstituționalitate își raportează critica de neconstituționalitate și la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, susținând că textul de lege criticat instituie o discriminare, pe criterii aleatorii, a persoanelor supuse procedurii exproprierii pe cale judiciară față de cele care nu au fost puse în situația de a apela la aceasta. Analizând conținutul normativ al dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criticate în prezenta cauză, prin raportare la principiul constituțional al egalității în drepturi, Curtea reține că textul de lege criticat, reglementând criteriile pe care le au în vedere instanța de judecată, precum și comisia de experți constituită de aceasta, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor ce se cuvin proprietarului sau altor titulari de drepturi reale, în caz de expropriere, nu conține nicio dispoziție de natură discriminatorie, fiind aplicabil tuturor situațiilor juridice ce intră sub incidența normei legale, respectiv situațiilor în care instanța de judecată stabilește cuantumul despăgubirilor în cadrul procedurii judiciare a exproprierii.

22. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că dreptul la un proces echitabil presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea, cu toate consecințele ce decurg din ele. Astfel, unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil este exigența ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția asupra problemelor de drept și de fapt și ca niciuna din părți să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Raportând aceste aspecte la conținutul normativ al textului de lege criticat, care reprezintă o dispoziție de drept substanțial, referitoare la modalitatea de calcul al cuantumului despăgubirilor, cu luarea în considerare a prețului de piață al imobilului și a daunelor provocate proprietarului, Curtea reține că textul de lege criticat nu este de natură a contraveni dispozițiilor convenționale invocate.