Decizia CCR nr. 309 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 2821alin. 1 şi ale art. 725 alin. 3 din C. pr. civ. din 1865

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 și ale art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată de Societatea "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.150/108/2010* al Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.437D/2014.

2. La apelul nominal, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent șef referă asupra faptului că Societatea "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din București a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În aceste sens, se arată că art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 consacră regula aplicării imediate a legii de procedură noi atât în privința proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, cât și a căilor de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. De asemenea, legea nouă se aplică din momentul intrării sale în vigoare atât proceselor și executărilor silite începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată, respectiv de executare, cât și căilor de atac îndreptate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii. Cu privire la dispozițiile art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, se invocă Decizia nr. 970 din 25 iunie 2009, ale cărei considerente sunt valabile mutatis mutandis în privința criticilor de neconstituționalitate raportate la dispozițiile art. 21 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.150/108/2010*, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 și ale art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată de Societatea "Steilmann Bukarest" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatare, privind inexistența unui titlu locativ, și a unei acțiuni în evacuare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, din aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 și ale art. 282¹din același cod, astfel cum a fost modificat prin art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, rezultă că suprimarea căii de atac a apelului, în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în privința acțiunilor în evacuare, va fi aplicabilă cu titlu retroactiv, respectiv în cazul unor procese în curs de judecată, cu privire la care nu s-a pronunțat încă o hotărâre judecătorească, aspect ce contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile și dreptului la un proces echitabil.

7. Se mai susține că prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece, în situația în care o lege nouă suprimă o cale de atac sau modifică termenul de exercitare a acesteia, prevederile textului de lege criticat vor fi aplicabile oricărei hotărâri pronunțate după intrarea în vigoare a legii noi, indiferent de momentul începerii procesului. Or, o lege nouă nu poate conferi unor situații juridice în curs (procese aflate pe rolul instanțelor) efectele juridice pe care acestea nu erau susceptibile să le producă la momentul când s-au născut aceste situații juridice, respectiv la momentul începerii procesului, când, în speță, exista posibilitatea atacării cu apel a hotărârii judecătorești.

8. Se mai susține că drepturile procesuale trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu tratatele internaționale privind drepturile omului la care România este parte, astfel încât dreptul la un tribunal, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie recunoscut în conformitate cu modul în care părțile l-au previzionat la începutul procesului. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că intervenția legiuitorului în sensul modificării normelor procedurale aplicabile unui proces în curs aduce atingere înseși substanței dreptului la un tribunal. Se mai arată că art. 27 din noul Cod de procedură civilă prevede că hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

9. Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 sunt în sensul suprimării căii de atac a apelului în anumite cauze (printre care și a acțiunii în evacuare, ce constituie obiectul litigiului), însă acest lucru nu contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile sau dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

11. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile legale criticate, aplicabile litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, reprezintă un caz de ultraactivitate a legii vechi, soluție adoptată de legiuitor prin derogare de la regula aplicării imediate a normei de drept procesual civil, reglementată prin art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. În această materie a căilor de atac, legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, o excepție de la alin. 1 al art. 725 din același cod, în vederea asigurării stabilității și previzibilității procesului și pentru a păstra căile de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești. Or, atât principiul aplicării imediate a legii noi, cât și ultraactivitatea legii vechi nu sunt, așa cum în mod constant a statuat Curtea Constituțională, de sorginte constituțională, ci legală.

12. Se mai apreciază că retroactivitatea prevederilor legale criticate ar fi presupus abrogarea unei căi de atac prevăzute de lege la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, abrogare care să se producă ulterior acestui moment. Însă, în cazul în care hotărârea judecătorească este pronunțată sub imperiul unei legi noi care suprimă o cale de atac, aplicarea imediată a legii noi nu înseamnă retroactivitate.

13. În ceea ce privește susținerile autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la faptul că noul Cod de procedură civilă adoptă o nouă concepție cu privire la aplicarea în timp a normei de procedură civilă, în sensul de a supune întregul proces civil legii procesuale în vigoare la momentul începerii acestuia (art. 25 și 27 din noul Cod de procedură civilă), soluție acceptată de către autorul excepției, Guvernul apreciază că aceasta reprezintă varianta de reglementare considerată oportună de către legiuitor, în sensul de a răspunde noilor exigențe ale procesului civil sau principiului previzibilității, iar nicidecum nu presupune un viciu de constituționalitate a vechii reglementări procesuale civile. De altfel, art. 282¹din Codul de procedură civilă din 1865, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 71/2011, prevedea aceeași soluție cu privire la căile de atac exercitate împotriva acțiunii în evacuare, și anume exclusiv recursul, astfel încât legea nouă (Legea nr. 71/2011) nu a făcut decât să coreleze reglementarea procesual civilă cu cea cuprinsă în Noul Cod Civil, prin eliminarea referirii la "materia comercială", în conformitate cu concepția monistă a noului Cod civil.

14. Se mai arată, în punctul de vedere exprimat de Guvern, că intrarea în vigoare a unei legi noi de procedură nu înseamnă o lipsă de previzibilitate a procesului, pentru cauzele pendinte, sau o afectare a dreptului la un proces echitabil, câtă vremea legea nouă prevede norme tranzitorii, de natură să prelungească aplicarea legii vechi, astfel încât procesul să fie soluționat după reguli cunoscute la momentul inițierii lui, respectiv căile de atac să se supună normelor legale în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, în forma modificată prin art. I pct. 225 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, și ale art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate și în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 282¹alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, precum și dispozițiile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, în forma modificată prin art. I pct. 225 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000. Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 282¹alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege."

- Art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865: "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate."

18. Deși prevederile legale criticate cuprinse în Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe însă asupra acestora, dat fiind faptul că și-au produs efectele juridice în cauza dedusă judecății, astfel încât, în acord cu jurisprudența Curții (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

19. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se mai invocă și încălcarea dispozițiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, la data introducerii acțiunii în evacuare, respectiv în anul 2004, în temeiul art. 282 din Codul de procedură civilă din 1865, hotărârile judecătorești date în această materie erau supuse apelului, iar în temeiul art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, în forma modificată prin art. I pct. 225 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi erau supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011, care, prin art. 219 pct. 4, modifică Codul de procedură civilă din 1865, statuând expres, în raport de obiectul cauzei deduse soluționării instanței, că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești pronunțate în cazul acțiunilor în evacuare. Or, având în vedere că, până la intrarea în vigoare a legii noi, în cauză nu a fost pronunțată nicio hotărâre judecătorească, în cauză se ridica problema lipsei incidenței dispozițiilor normei tranzitorii generale - art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 - și a aplicării dispozițiilor legii noi, care suprimă calea de atac a apelului. În legătură cu aceste aspecte, autorul excepției de neconstituționalitate susține că o lege nouă (Legea nr. 71/2011) nu poate conferi unor situații juridice în curs (procese aflate pe rolul instanțelor) efectele juridice pe care acestea nu erau susceptibile să le producă la momentul când s-au născut aceste situații juridice, respectiv la momentul începerii procesului, când, în speță, exista posibilitatea atacării cu apel a hotărârii judecătorești.

21. În legătură cu aceste susțineri, Curtea reține că situația juridică modificată prin legea nouă se referă la regimul juridic al căilor de atac, regim juridic care este indisolubil legat de momentul pronunțării hotărârii judecătorești, iar nu de data introducerii acțiunii în instanță. Din această perspectivă, modificarea regimului juridic al căii de atac aplicabile hotărârii judecătorești înainte de pronunțarea acesteia nu poate fi privită ca o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile.

22. Dincolo de aceste aspecte legate de conflictul în timp al unor norme de procedură, ce țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța de judecată, Curtea reține că, în speță, problema aplicării imediate a unei legi noi, respectiv instituirea unui nou regim juridic al căii de atac aplicabile unui litigiu în curs, nu poate reprezenta o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională, principiul aplicării imediate a normei procesuale și, corelativ, principiul supraviețuirii legii vechi sunt de sorginte legală, iar nu constituțională, legiuitorul având posibilitatea de a da preeminență unuia dintre ele, în considerarea anumitor situații particulare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.671 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 23 februarie 2010, sau Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014).

23. Pentru aceleași considerente în cauză nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil sau dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la intervenția legiuitorului în sensul modificării normelor procedurale aplicabile unui proces în curs.