Decizia CCR nr. 343 din 7.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu- ționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Carol Mircea Varga în Dos arul nr. 2.000/307/2013 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și pentru minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.056D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. De altfel, criticile invocate de autorul excepției în prezenta cauză au făcut obiectul unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a fost pronunțată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13 din 6 mai 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 14 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.000/307/2013, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Carol Mircea Varga într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale în apel.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, în cazul pedepselor definitive, pentru a se aduce atingere minimă principiului autorității de lucru judecat, legea penală mai favorabilă trebuie să se aplice prin reducerea pedepsei stabilite până la maximul prevăzut de legea nouă, acceptându-se astfel găsirea unui echilibru între cele două principii. Or, suspendarea condiționată a executării pedepsei nemaiavând echivalent în legea nouă, aplicarea legii penale mai favorabile ar trebui să fie obligatorie, urmând ca pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă să fie avută în vedere la individualizarea pedepsei în funcție de instituțiile operante în concret (recidivă, concurs de infracțiuni, pluralitate intermediară etc.).

6. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conținut: "(1) Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal.

(2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile și art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 au mai fost criticate tot din perspectiva afectării dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile și art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, Curtea Constituțională a statuat că situația tranzitorie în care se află și autorul excepției din prezenta cauză este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012. Potrivit art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanța putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă erau întrunite anumite condiții prevăzute de lege. Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituia termen de încercare pentru condamnat și se compunea din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adăuga un interval de timp de 2 ani. Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârșea din nou o infracțiune, pentru care se pronunța o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, potrivit art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanța revoca suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopea cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

13. Așa fiind, Curtea a constatat că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu se mai regăsește în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituție privește modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.

14. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

15. În sfârșit, Curtea mai arată că modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că "în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiționată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior".