Decizia CCR nr. 474 din 21.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 474

din 21 noiembrie 2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 4.174/245/2013 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 342D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece între instituția revizuirii clasice și cea prevăzută de dispozițiile legale criticate există doar o asemănare la nivel terminologic.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.174/245/2013, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Stoica în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și accesul liber la justiție, deoarece termenul de 3 luni anulează dreptul condamnatului de a formula oricând o cerere de revizuire în favoare. De aceea, se arată că ar trebui eliminat termenul de 3 luni, pentru că generează o respectare temporară a Legii fundamentale; o cerere de revizuire în cazul deciziilor Curții Constituționale nu poate fi declarată în niciun caz ca tardivă, Constituția stând la baza funcționării statului de drept și având caracter atemporal.

Judecătoria Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece revizuirea prevăzută de art. 4082din Codul de procedură penală este specială tocmai pentru că are drept situație-premisă soluționarea unei cauze penale prin aplicarea unei dispoziții legale în vigoare și obligatorii la momentul pronunțării hotărârii, dispoziție a cărei neconstituționalitate a fost constatată ulterior, nefiind vorba despre o eroare sau o aplicare greșită a legii, ci despre o neregularitate a acesteia. Prin urmare, toți cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice și toți trebuie să se supună în egală măsură și în aceleași condiții dispozițiilor legale în vigoare, inclusiv celor care reglementează termenele în care trebuie formulate căile de atac împotriva hotărârilor, fie ele ordinare sau extraordinare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-râportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale, care au următorul conținut: "Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale.“

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Prin Sentința penală nr. 542 din 22 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul penal nr. 7.164/245/2007, autorul excepției a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare cu executare pentru executarea defectuoasă a unui curs de instruire personal, în cadrul unui proiect PHARE, constatându-se un prejudiciu în valoare de 3.382,56 lei. În cauză s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 din Codul penal și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută și pedepsită de art. 248 din Codul penal.

Prin Decizia penală nr. 127 din 28 martie 2011, pronunțată în apel de Tribunalul Iași, a fost modificată sentința penală în cauză (s-a desființat în parte sentința apelată în sensul înlăturării dispozițiilor art. 139 din Codul penal referitoare la anularea reabilitării judecătorești și în sensul înlăturării măsurii confiscării pentru inculpat și partea responsabilă civilmente, menținând celelalte dispoziții), care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 407 din 27 martie 2012, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Iași.

Prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, și care, potrivit art. XXVIII, a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost introdus art. 741din Codul penal, potrivit căruia pedeapsa se poate reduce la jumătate, dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță.

Potrivit susținerilor autorului excepției, la data de 14 ianuarie 2011, acesta a achitat integral prejudiciul cauzat. Cu toate acestea instanța de apel a refuzat aplicarea dispozițiilor art. 741din Codul penal, deoarece termenu-limită (respectiv până la soluționarea cauzei în primă instanță) până la care inculpatul putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă fusese depășit.

Ulterior, prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de o altă persoană în alt dosar penal și a constatat că dispozițiile art. 741din Codul penal sunt neconstituționale.

Drept urmare, în prezenta cauză autorul excepției a formulat la data de 5 februarie 2013 o cerere de revizuire a hotărârii de condamnare, fiind nemulțumit de împrejurarea că o astfel de revizuire, fundamentată pe considerentele Deciziei nr. 573 din 3 mai 2011, deși este formulată în favoarea inculpatului, poate fi introdusă într-un interval de 3 luni de la publicarea deciziei Curții Constituționale. De aceea, consideră autorul excepției că dispozițiile art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală afectează egalitatea cetățenilor în fața legii și liberul acces la justiție.

2. Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea constată că legat de efectele deciziilor sale, autorul excepției pornește de la o premisă eronată. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau, după caz, Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale. Pe durata acestui termen, prevederile în cauză, în speță fiind vorba de art. 741din Codul penal, sunt suspendate de drept.

Prin urmare, dispozițiile art. 741din Codul penal au fost active în redactarea introdusă prin Legea nr. 202/2010 până la data de 25 mai 2011 când a fost publicată decizia de admitere a Curții Constituționale. De la acea dată prevederile în cauză au fost suspendate și, ulterior, și-au încetat efectele juridice, deoarece nu au fost puse în acord cu decizia instanței de contencios constituțional. În plus, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Altfel spus, chiar dacă autoritatea legiuitoare ar fi pus de acord dispozițiile art. 741din Codul penal cu Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, aceasta nu însemna că efectele acesteia pot retroactiva în cauzele definitiv judecate, deoarece s-ar încălca prevederile constituționale menționate.

Pe de altă parte, revizuirea hotărârilor judecătorești ca urmare a pronunțării deciziilor Curții Constituționale reprezintă o cale extraordinară de atac cu un caracter sui generis circumscris cauzelor în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, că de la data publicării deciziilor sale în Monitorul Oficial acestea au putere numai pentru viitor, fapt ce presupune că o decizie de admitere a Curții Constituționale are efecte erga omnes, și nu limitate la părțile din proces, cu condiția aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.

Chiar dacă în prezent judecarea fondului unei pricini nu se mai suspendă până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în acea cauză, efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituțională constituie temei al revizuirii, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional.

Totodată, o decizie pronunțată de Curtea Constituțională, fie că este de admitere, fie că este de respingere a excepției, este general obligatorie și are putere numai pentru viitor. Prin urmare, o decizie de admitere poate fi aplicabilă într-o cauză ce nu a fost definitiv soluționată. Totodată, în situația în care partea interesată, dând dovadă de diligentă pentru apărarea drepturilor sale, a invocat excepția de neconstituționalitate, decizia de admitere astfel pronunțată poate constitui temei de revizuire fundamentat pe dispozițiile art. 4082din Codul de procedură penală, dacă soluția pronunțată în fața instanței de drept comun s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Așadar, Curtea constată că, în prezenta cauză, de la data expirării termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, prin efectele sale, nu numai că nu profită autorului din prezenta cauză, dar nu profită nimănui, întrucât dispozițiile legale mai favorabile avute în vedere, respectiv prevederile art. 741din Codul penal, și-au încetat efectele juridice.

Dincolo de aceste argumente, așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 512 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 iunie 2012 - considerente finale -, Curtea constată că, referitor la criticile ce vizează aplicabilitatea în timp a dispozițiilor art. 741din Codul penal în intervalul în care acestea au fost active, țin de modul de interpretare și aplicare de către instanța de drept comun datoare să uzeze de o judecată aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului, Curții Constituționale fiindu-i interzis să dea o astfel de dezlegare, deoarece, în acord cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, justiția constituțională presupune controlul constituționalității legilor și ordonanțelor Guvernului și nicidecum controlul constituționalității aplicării ior.

Pe de altă parte, autorul excepției este nemulțumit de împrejurarea că dispozițiile legale criticate instituie un termen de 3 luni pentru a face cererea de revizuire. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât, în acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica ori nu poate completa prevederile legale criticate în sensul dorit de autor.

Pentru aceste din urmă argumente, Curtea urmează a respinge prezenta excepție ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 4.174/245/2013 al Judecătoriei Iași - Secția penală. Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 474 din 21.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4082alin. 4 din Codul de procedură penală