Decizia CCR nr. 254 6.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 322 pct. 7 din C. pr. civ. din 1865

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Irina Veturia Sorescu în Dosarul nr. 2.515/1/2013/a2 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 792D/2013.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la Decizia nr. 1430 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin încheierea din 22 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.515/1/2013/a2, înalta Curtea de Casație și Justiția - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Irina Veturia Sorescu cu ocazia soluționării unei cereri de revizuire.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate,

autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă accesul liber la justiție, deoarece nu permit revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs decât în situația în care aceasta evocă fondul.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că revizuirea a fost reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt, iar rațiunea reglementării revizuirii pentru motivul prevăzut la pct. 7 al art. 322 din cod se regăsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Pentru acest motiv, ce ține intrinsec de specificul acestei căi de atac, textul de lege cu privire la care s-a invocat neconstituționalitatea se referă la hotărâri pronunțate în recurs, prin care se evocă fondul, aceasta din urmă fiind o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire. Condiția evocării fondului este cuprinsă în oricare dintre situațiile strict reglementate de art. 322 pct. 1-9 din Codul de procedură civilă. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice la care acestea se referă, impune ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuiri).

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt și numai din acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, art. 322 din vechiul Cod de procedură civilă se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evoca fondul. În aceste condiții, nu poate li reținută, așadar, critica privind încălcarea accesului liber la justiție, întrucât acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În plus, interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice la care se referă impune ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, cu următorul cuprins:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. "

12. Potrivit art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă Codul de procedură civilă din 1865. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". Astfel, se poate reține îndeplinirea condiției stabilite prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, textul criticat producându-și efecte juridice în cauză, Curtea fiind competentă a se pronunța asupra dispoziției de lege criticate.

13. In opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate reglementează unul dintre motivele de revizuire.

15. În ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, Curtea observă că legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care se evocă fondul.

16. Prin dispozițiile art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

17. Curtea observă că, prin Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din

20 mai 2008, Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, Curtea a statuat că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate.

19. Din această perspectivă, Curtea constată că dispozițiile criticate nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de prevederile constituționale ale art. 21, întrucât, așa cum a statuat în jurisprudența sa, reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept nu constituie o restrângere a exercițiului acestora.

20. Totodată, prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din

21 martie 2011, și Decizia nr. 876 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Curtea a reținut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.