Decizia CCR nr. 273 din 23.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 11 alin. 1 lit. c) din ordonanţa de urgenţă

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul ei, precum și a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din aceeași ordonanța de urgență, excepție ridicată de Sindicatul unit al salariaților - Radio România (Sus-Radio România) din București în Dosarul nr. 39.214/3/2013/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.125D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, atât în ceea ce privește critici le de neconstituționalitate extrinseci, cât și intrinseci.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 39.214/3/2013/a1, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul ei, precum și a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. c) din aceeași ordonanța de urgență, excepție ridicată de Sindicatul unit al salariaților - Radio România (Sus-Radio România) din București cu ocazia soluționării unei cereri având ca obiect reexaminarea taxei judiciare de timbru.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt contrare art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât motivarea Guvernului pentru a justifica pretinsa "urgență“ este una generală, evazivă, cu caracter formal și nu "concretă“. În acest context, apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 21 din Constituție.

6. Totodată, susține că prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt neconstituționale, deoarece taxa judiciară de timbru referitoare la contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației, impusă de prevederile criticate, sunt destinate pentru administrarea actului de justiție în procent de 30%, iar un procent de 70% din taxa de 20 de lei se face venit la bugetul administrației publice locale, ceea ce reprezintă un folos injust pe care îl obține statul prin unitățile administrativ-teritoriale, în condițiile în care acestea nu participă nici măcar indirect la actul de justiție, ceea ce contravine prevederilor art. 21 și art. 56 din Constituție, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

7. De asemenea, menționează că, în condițiile în care cererea principală, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, este scutită de taxa judiciară de timbru, iar contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației, depusă în același dosar, este taxată potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, acestea sunt contrare prevederilor constituționale și convenționale referitoare la accesul liber la justiție, precum și art. 16 alin. (1) din Constituție.

8. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie. De asemenea, arată că autorul excepției de neconstituționalitate nu a argumentat încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, situație în care instanța nu își poate exprima opinia. Totodată, menționează că nu se poate reține încălcarea art. 56 din Constituție prin art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cât timp destinația sumelor plătite cu titlu de taxă judiciară de timbru nu este prevăzută de aceste dispoziții.

9. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, precum și, în special, ale art. 11 alin. (1) lit. c) din ordonanța de urgență. Dispozițiile criticate în mod punctual au următorul cuprins:

- Art. 11:"(1) Alte categorii de cereri se taxează după cum urmează: [_]

c) contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației - 20 lei.“

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“,art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 56 referitor la contribuții financiare și art. 115 alin. (4) referitor la condițiile în care pot fi adoptate ordonanțe de urgență. De asemenea sunt menționate prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în ansamblul său, precum și, în mod special, asupra unor prevederi din aceasta, s-a mai pronunțat în raport cu prevederi constituționale și critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Decizia nr. 75 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, Decizia nr. 118 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014, sau Decizia nr. 425 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014.

16. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a reținut că, în Nota de fundamentare a ordonanței de urgență criticate, existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată și urgența acesteia sunt justificate de Guvern prin următoarele argumente: modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin Codul civil, faptul că evoluția în plan legislativ menționată nu s-a reflectat într-un mod adecvat și la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997.

17. Analizând toate motivele invocate de către Guvern în preambulul ordonanței de urgență, în mod cumulat, Curtea a ajuns la concluzia că există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume condițiile concrete în care urmează să se desfășoare activitatea sistemului judiciar, având în vedere adoptarea noilor coduri, Codul civil și Codul de procedură civilă, și necesitatea finanțării optime a acestui sistem prin raportare la nevoile sale reale, astfel încât a considerat că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție.

18. Totodată, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor constituționale, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii, iar impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe, astfel cum este cea criticată în prezenta cauză.

19. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

20. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, ca urmare a faptului că cererea principală, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2004 privind liberul acces la informațiile de interes public este scutită de taxa judiciară de timbru, iar contestația privind tergiversarea procesului și plângerea împotriva încheierii de soluționare a contestației este taxată potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, întrucât, potrivit dispozițiilor constituționale, legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru, precum și de a acorda anumite scutiri de la plata acestora.

21. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt contrare dispozițiilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, precum și celor referitoare la accesul liber la justiție, deoarece din suma prevăzută de dispozițiile criticate numai un procent de 30% este destinat pentru administrarea actului de justiție iar un procent de 70% din această taxă se face venit la bugetul administrației publice locale, ceea ce ar reprezenta un folos injust pe care îl obține statul prin unitățile administrativ-teritoriale, Curtea observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât prevederile criticate sunt tocmai o aplicare a celor statuate prin normele constituționale, iar cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. Totodată, Curtea constată că în cuprinsul art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 se prevede că "începând cu data de 1 ianuarie 2014, din sumele încasate în contul bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, cota care se virează la bugetul de stat potrivit art. 40 alin. (3) este de 45%.“

22. De altfel, în ce privește critica privind destinația sumelor provenite din taxa judiciară de timbru, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor constituționale, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească destinația impozitelor și taxelor, precum și a altor venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat, în condițiile legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 118 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014). De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit principiului realității bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de proveniență, iar cheltuielile pe acțiuni și obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează și servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesitățile practice ale execuției bugetare, care au demonstrat că o afectare inițială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanțat, fie la cheltuirea întregului venit, deși necesitățile nu o impun. Calificarea unor surse de venituri ca aparținând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituțională numai în situația în care funcționarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speță, nu este cazul. Totodată, Curtea a constatat că independența financiară a justiției nu este dată de destinația taxei judiciare de timbru, ci de existența în sine a unor alocații bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcționare a instanțelor. Taxele judiciare de timbru constituie o contraprestație raportat la actul de justiție, însă faptul că ele nu se fac venit la bugetul afectat sistemului justiției nu înseamnă automat că o asemenea taxă nu are un scop legitim. Statul poate să acorde o altă destinație sumelor de bani provenite din contraprestația efectuată la serviciul public prestat de instanțele judecătorești, respectiv ca acestea să se facă venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal (Decizia nr. 931 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2013).