Decizia CCR nr. 367 din 14.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. g) teza a doua din acelaşi act normativ

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 12.991/271/2013 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 239D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, considerând că autorul excepției face, în realitate, o comparație între dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală și art. 159 alin. (2) din Codul penal, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

4. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 12.991/271/2013, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu prilejul soluționării unei cauze penale în cadrul căreia se solicită instanței să ia act de împăcarea părților.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori susține, în esență, că dispozițiile art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală, care prevăd că, în cazul încetării procesului penal ca urmare a împăcării părților, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 20 din Constituție prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că stingerea acțiunii penale ca urmare a împăcării părților ar trebui să se facă printr-o hotărâre de respingere ca neîntemeiată a răspunderii civile, iar nu prin lăsarea nesoluționată a laturii civile, întrucât aceasta ar lăsa loc unui nou proces civil părții care se consideră nedreptățită, ceea ce ar contraveni efectelor pe care legiuitorul le-a dat instituției împăcării părților. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.

6. De asemenea, autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, pornind de la "soluțiile principale care vizează acțiunea civilă pe care instanțele de judecată le pot pronunța în funcție de dezlegarea dată raportului juridic de drept material penal, respectiv admiterea sau respingerea acțiunii civile se dădea în funcție de vinovăția sau nevinovăția penală a inculpatului stabilită de instanță și mai apoi se analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale - vinovăție, faptă ilicită, prejudiciu și raport de cauzalitate, iar lăsarea nesoluționată a acțiunii civile se pronunță doar în situația în care fie acțiunea penală nu era soluționată pe fond, fie aceasta era stinsă din motive procedurale, situație care nu mai impunea analiza acțiunii civile din partea instanței penale care s-a dezînvestit de procesul penal fără a analiza obiectul principal al sesizării - infracțiunea, în materialitatea ei.“

7. Totodată, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori susține că "lăsarea nesoluționată a acțiunii civile lasă loc unui nou proces la instanța civilă pentru obținerea unor pretenții din partea persoanei păgubite, demers procesual care este unul pur formal din moment ce normele dreptului material penal prevăd că acțiunea civilă se stinge, încălcându-se astfel dispozițiile privind accesul la justiție.“ Linia adoptată de legiuitor aduce atingere predictibilității legii și implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzei, "în sensul că ar fi injust ca, în situația împăcării părților, acțiunea civilă să nu fie soluționată, deși litera și spiritul Codului penal nu lasă să se întrevadă această deosebire, cu atât mai mult cu cât și în cadrul procesului civil partea civilă nu poate obține mai mult decât respingerea acțiunii civile“.

8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 25 alin. (5) paragraful antepenultim din Codul de procedură penală. Analizând motivarea excepției, Curtea apreciază că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua din același act normativ. Dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală au următorul conținut: "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.“ Dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a doua din Codul de procedură penală prevăd: "(1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: g) [_]a intervenit împăcarea [_].“

12. Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil și art. 20 prin raportare la dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând critica formulată de autorul excepției, Curtea constată că, în esență, aceasta invocă o pretinsă neclaritate și impredictibilitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală și consideră că adoptarea unei alte soluții legislative, care ar permite soluționarea acțiunii civile după împăcarea părților în procesul penal, ar fi mai potrivită.

14. Curtea apreciază că, în realitate, autorul excepției tinde la o modificare a dispozițiilor de lege criticate, în sensul că, în urma împăcării părților, instanța de judecată ar trebui să soluționeze acțiunea civilă, respingând-o ca neîntemeiată. Or, aceste aspecte nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci mai degrabă o propunere de lege ferenda, asupra căreia însă Curtea nu se poate pronunța, neavând competența de a modifica dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate, așa cum prevede art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.