Decizia CCR nr. 368 din 14.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 - executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 19.464/55/2014 al Judecătoriei Arad - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 240D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus note scrise la dosar prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale cu privire la art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, în care s-a arătat că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este aplicabil unei proceduri care privește executarea pedepsei, că dreptul la apărare nu se confundă cu dreptul de a avea asistență juridică obligatorie și că situația juridică a condamnatului este diferită de situația juridică a unui suspect sau inculpat. Considerații asemănătoare pot fi reținute și pentru dispozițiile art. 39 alin. (16) din același act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 5 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 19.464/55/2014, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Faur Nistor Isai cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva încheierii nr. 700 din 29 octombrie 2014, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Arad în Dosarul nr. 914/2014.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate încalcă dreptul la o apărare efectivă, la un proces echitabil și la un recurs efectiv, precum și prevederile constituționale referitoare la egalitatea în fața legii. În acest sens, arată că reprezentanții penitenciarului și cei ai parchetului pot fi prezenți și pot susține oral punctul lor de vedere cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în timp ce deținutul nu poate beneficia de acest drept și nici de o cercetare judecătorească efectivă. De asemenea, arată că nu îi este asigurat dreptul la un avocat.

7. Judecătoria Arad - Secția penală consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 598 din 21 octombrie 2014.

8. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, dispoziții care au următorul conținut: "(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.

(17) Asistența juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului participă la judecată, aceștia pun concluzii.“

12. Autorul excepției consideră că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 privind statul român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 1,art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la obligația de a respecta drepturile omului, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv, precum și dispozițiile Protocolului nr. 12 la convenția mai sus amintită, referitor la interzicerea generală a discriminării.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. În considerentele acestei decizii, Curtea s-a referit și la aspectul privind dreptul contestatorului de a se apăra în fața instanței de judecată. Astfel, referindu-se la constituționalitatea art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, a arătat că acesta vizează faza executării pedepsei, care este ce-a de-a treia fază a procesului penal și reglementează asistența juridică în procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Așa fiind, "lipsa asistenței juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale și a judecății, situația juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a făptuitorului, a suspectului sau a inculpatului“ (paragraful 13). Totodată, a reținut că "Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie“, iar "stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplină libertate de a reglementa“(paragraful 14). De asemenea, a precizat că "persoana condamnată nu este împiedicată să își angajeze un avocat pentru aspectele care țin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție“ (paragraful 15).

14. Totodată, în paragraful 17 din Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, Curtea a arătat că persoana condamnată, care este nemulțumită de decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor pronunțată de Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită, conform art. 32 din Legea nr. 254/2013, la nivelul penitenciarului, poate face plângere împotriva acesteia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data comunicării, potrivit art. 39 alin. (3) din aceeași lege. Plângerea este soluționată de către judecătorul de supraveghere în termen de 10 zile de la data primirii ei, prin încheiere executorie, conform art. 39 alin. (10) din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului putând formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. Potrivit alin. (14) și (15) ale aceluiași art. 39, contestația se judecă, în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate și a administrației penitenciarului, persoana condamnată și administrația penitenciarului putând depune memorii și concluzii scrise.

15. În paragrafele 18 și 19 din aceeași decizie, Curtea a mai reținut că persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, putând depune memorii și concluzii scrise, iar, în aceste condiții, nu poate fi reținută pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 din Constituție, referitor la accesul liber la justiție. De altfel, a amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil, este inaplicabil unei proceduri ce privește executarea unei pedepse. De asemenea, a reținut că, potrivit prevederilor art. 39 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, în procedura soluționării de către instanța de judecată a contestației împotriva încheierii de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepsei privative de libertate persoana condamnată poate depune memorii și concluzii scrise, iar procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului pun concluzii scrise în cazul în care participă la judecată. Prin urmare, potrivit prevederilor criticate, persoana condamnată și administrația penitenciarelor beneficiază de aceleași drepturi procesuale.