Decizia CCR nr. 947 din 13.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2 alin. 1 şi art. 4 din OUG nr. 51/2008 - ajutorul public judiciar în materie civilă

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Societății Comerciale "Lorin“ - S.R.L. din Galați în Dosarul nr. 25.816/233/2010 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.199D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, arătând că autorul excepției solicită, în realitate, modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008, astfel încât și persoanele juridice să poată beneficia de ajutor public judiciar în materie civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 25.816/233/2010, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lorin“ - S.R.L. din Galați într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de suspendare a executării silite.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textele criticate, prin acordarea de ajutor public judiciar în materie civilă numai persoanelor fizice, restrâng accesul la justiție al persoanelor juridice, creând, totodată, discriminare între cele două categorii de justițiabili.

Judecătoria Galați - Secția civilă opinează că dispozițiile criticate sunt constituționale. Se arată că acestea reprezintă transpunerea în dreptul intern a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE și că ele constituie o modalitate a statului de a compensa insuficiența resurselor bănești ale persoanelor fizice implicate în proceduri judiciare, care, în această calitate, se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanelor juridice care sunt părți în litigii civile. Pentru aceste motive, se susține că nu poate fi reținută existența unei discriminări între categoriile de justițiabili anterior referite, prin acordarea de ajutor public judiciar în materie civilă numai persoanelor fizice, și nici îngrădirea accesului liber la justiție al acestora.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 2 alin. (1) și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției și că își menține punctele de vedere exprimate în deciziile Curții Constituționale nr. 111 din 9 februarie 2012, nr. 385 din 24 martie 2011, nr. 1.322 din 13 octombrie 2009 și nr. 1.442 din 5 noiembrie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că, în realitate, autorul critică prevederile art. 2 alin. (1) și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, texte asupra cărora instanța constituțională urmează a se pronunța prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:

- Art. 2 alin. (1): "(1) Prezenta ordonanță de urgență este aplicabilă în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în fața instanțelor judecătorești sau a altor autorități cu atribuții jurisdicționale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reședința obișnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene.“;

- Art. 4:"Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale.“.

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 privind statul român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1995, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 263 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 18 martie 2009, și Decizia nr. 1.098 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 11 noiembrie 2010, reținând că din analiza textelor criticate se deduce, fără niciun fel de echivoc, că în nicio situație o persoană juridică nu poate fi beneficiara ajutorului, cum ar fi, de exemplu, o persoană juridică care desfășoară activități comerciale. Dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate, potrivit cărora numai persoanele fizice pot solicita acordarea ajutorului public judiciar, reprezintă opțiunea legiuitorului român, în concordanță cu transpunerea prevederilor Directivei 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii în dreptul intern prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Cu același prilej, Curtea a arătat că discriminarea este rezultatul unui tratament juridic diferit aplicabil aceleiași categorii de subiecte de drept sau unor situații care nu se deosebesc în mod obiectiv și rezonabil. Or, chiar dacă au calitatea de părți în cadrul unui litigiu, persoanele juridice și cele fizice nu se pot compara sub aspectul situației juridice în care se află. Pe de altă parte, art. 4 din Constituție, stabilind criteriile de discriminare, printre care și cel de avere, se referă la cetățenii României, deci la categoria persoanelor fizice, și nu juridice. De aceea, rațiunea întregului act normativ criticat constă în înlesnirea accesului la justiție al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime.

De altfel, Curtea reține că persoanele juridice pot beneficia de scutiri, eșalonări și reduceri ale sarcinilor fiscale, potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia amintită își păstrează valabilitatea și în cauza de față.