Decizia CCR nr. 408 din 28.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicoleta Daniela Rotaru în Dosarul nr. 6.038/281/2014 al Tribunalului Prahova - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.365D/2014.

2. La apelul nominal răspund personal autorul excepției, precum și reprezentantul legal al părții INSPET - S.A. din Ploiești, cu delegație la dosar, și se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care pune concluzii de admitere a acesteia, întrucât se consideră prejudiciat de faptul că nu a putut participa în fața judecătorului de cameră preliminară.

4. Reprezentantul părții INSPET - S.A. din Ploiești pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unor critici similare.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate asupra dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (10) din Codul de procedură penală, deoarece, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 și Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a admis o excepție identică, și, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a celorlalte prevederi criticate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea nr. 310 din 22 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.038/281/2014, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicoleta Daniela Rotaru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva Încheierii nr. 17 din 10 aprilie 2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece judecătorul de cameră preliminară hotărăște asupra plângerii formulate doar în baza documentelor de la dosar, în camera de consiliu, în absența părților interesate, fără contradictorialitate și oralitate. Totodată, lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate potrivit art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală contravine dreptului la un recurs efectiv.

8. Tribunalul Prahova - Secția penală, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în ce privește dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și neîntemeiată pentru celelalte prevederi legale criticate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conținut:

"Art. 341. - (1) După înregistrarea plângerii la instanța competentă, aceasta se trimite in aceeași zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greșit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului și părților, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului і se va comunica termenul de soluționare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4) În situația în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanței competente.

(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată. în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților.

(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimițând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.

(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Contestația nemotivată este inadmisibilă.

(10) Contestația se depune la judecătorul care a soluționat plângerea și se înaintează spre soluționare judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori, când instanța sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casație și Justiție, completului competent potrivit legii, care se pronunță prin încheiere motivată, fără participarea procurorului și a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca ne fondată și menține dispoziția de începere a judecății;

b) admite contestația, desființează încheierea și rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepțiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greșit soluționate.

(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei."

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și prevederile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, și prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluțiile legislative cuprinse în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților", precum și în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "fără participarea procurorului și a inculpatului", sunt neconstituționale.

16. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", precum și faptul că, în prezenta cauză, Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 22 octombrie 2014, dată anterioară publicării Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 și Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și alin. (10) din Codul de procedură penală cu privire la soluțiile legislative constatate neconstituționale a devenit inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

17. În ce privește critica raportată la judecarea plângerii în camera de consiliu, Curtea constată că prin Decizia nr. 702 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 19-21, pronunțându-se asupra procedurii referitoare la plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire ori netrimitere în judecată, a statuat că judecarea ei în camera de consiliu nu afectează dispozițiile constituționale invocate. Cu acel prilej, s-a arătat că publicitatea, ca principiu al ședinței de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfășurarea judecății, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanțele judecătorești.

18. Consacrarea sa este asigurată de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanță, care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei "justiții secrete" și vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Diennet împotriva Franței, paragraful 33). Cu toate acestea, dreptul la o ședință publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susține că și în situația în care, după judecarea în fond, instanța de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicție ar fi ținută întotdeauna de o audiență publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunțată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, și Hotărârea din 27 martie 1998, pronunțată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39).

19. De asemenea, faptul că procedura criticată se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanță cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit argumentelor dezvoltate în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituțională a cenzurat absența contradictorialității și oralității procedurii instituite în fața judecătorului de camera preliminară, în cazul competenței sale de a soluționa plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. În concluzie, nu pot fi identificate niciun fel de motive care să conducă la concluzia că, în măsura în care părțile, subiecții procesuali principali și procurorul beneficiază de dreptul de a fi prezenți în fața judecătorului de cameră preliminară și de a-și susține oral interesele, absența publicului din sala de judecată este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

20. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față, motiv pentru care Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, în raport cu critica referitoare la judecarea plângerii în camera de consiliu, este neîntemeiată.

21. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceste prevederi reglementează soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluții dispuse de către procuror, după cum în cauză a fost sau nu pusă în mișcare acțiunea penală, și totodată dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunțată, cu excepția situației referitoare la cazul în care se dispune începerea judecății, este definitivă. Cu privire la aceste dispoziții, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 precitată, paragrafele 24-26, prilej cu care a statuat că sunt constituționale, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție prevede că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

22. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

23. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față, motiv pentru care Curtea constată că și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.

24. De asemenea, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, precitată, paragraful 24, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 341 alin. (1)-(4), alin. (6)-(9) și alin. (11) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile raportate la dispozițiile art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, art. 125 alin. (3) referitor la incompatibilitatea funcției de judecător cu orice altă funcție publică sau privată, art. 126 referitor la Instanțele judecătorești, art. 127 referitor la Caracterul public al dezbaterilor și art. 148 referitor la Integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiile art. 6 paragrafele 1 și 2 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25. Aceeași soluție s-a impus și prin Decizia nr. 42 din 17 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 25 martie 2015, paragrafele 17 și 18, prilej cu care, făcând trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care s-a stabilit că nu mai este posibilă judecarea plângerii fără participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului, critica a rămas fără obiect, câtă vreme, odată citate, toate părțile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoștință despre desfășurarea procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară și au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile și garanțiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

26. În concluzie, aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește celelalte alineate ale art. 341 din Codul de procedură penală.