Decizia CCR nr. 282 din 8.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, excepție ridicată de Societatea Comercială "Universum“ - S.R.L. din Botoșani în Dosarul nr. 6.202/193/2012 al Judecătoriei Botoșani - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 580D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 8 mai 2014, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 6 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.202/193/2012, Judecătoria Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Universum“ - S.R.L. din Botoșani într-o cauză având ca obiect o plângere contravențională împotriva unui proces-verbal încheiat de Garda Financiară Botoșani.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că reglementarea cuprinsă în art. 2 din Legea nr. 103/1992 reprezintă, în fapt, un monopol și, în același timp, o discriminare în rândul persoanelor legal autorizate pentru activitatea de comerț. Aceasta apreciază că prin textul de lege criticat se încalcă, în mod flagrant, libera circulație a mărfurilor, dreptul fiecărui comerciant de a-și stabili propria strategie în activitatea de comercializare a bunurilor existente în circuitul civil, respectarea proprietății pentru bunurile dobândite în mod licit și, nu în ultimul rând, principiul cererii și al ofertei, drept caracteristică a economiei de piață.

5. Judecătoria Botoșani - Secția civilă, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, "faptul că autoarea excepției nu a făcut dovada afilierii la un cult religios, prin prezentarea unei autorizații emise în condițiile legii, ci doar a unei relații de colaborare comercială, printr-o autorizare extinsă și asupra colaboratorilor, nu face dovada că dreptul său de valorificare a produselor a fost încălcat, sau altfel spus, nu a fost ocrotit de textul de lege criticat“.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 1 octombrie 1992. Prevederile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 2:"Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condițiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivități.“

10. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) teza întâi potrivit căruia proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, art. 45 privind libertatea economică și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) referitor la economia de piață.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia susține că prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992 instituie un monopol și, în același timp, o discriminare în rândul persoanelor legal autorizate pentru activitatea de comerț, având în vedere faptul că, potrivit acestui text de lege, dreptul de producere și valorificare a obiectelor și veșmintelor de cult, precum și de tipărire a cărților de cult, a celor teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase, se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condițiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivități.

12. În acest context, Curtea reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 103/1992, prin "obiecte de cult“ se înțelege vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciulițele și medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios și altele asemenea. Se asimilează obiectelor de cult și calendarele religioase, precum și produsele necesare exercitării activității de cult, cum ar fi tămâia și lumânările, cu excepția celor decorative și a celor pentru nunți și botezuri. Prin "veșminte de cult“ se înțelege și stofele și broderiile specifice, necesare realizării veșmintelor respective. De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele și cursurile teologice necesare desfășurării activității din instituțiile de învățământ religios ale cultului respectiv. Totodată, ilustratele, pliantele, albumele de artă și filmele prezentând lăcașuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepția celor care fac parte din patrimoniul cultural național se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv.

13. Curtea constată că regimul general al cultelor este reglementat, în temeiul dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. s) din Constituție, prin lege organică, în acest sens fiind Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, lege care recunoaște cultelor statutul de persoane juridice de utilitate publică. Cultele se organizează și funcționează, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice, în baza Legii nr. 489/2006 și a dispozițiilor constituționale ale art. 29 alin. (3) și (5), potrivit cărora cultele religioase sunt libere, se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii, sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia. În acest context, Curtea reține că legiuitorul constituant a înțeles, în aplicarea principiului autonomiei cultelor, să lase la latitudinea acestora stabilirea unor reglementări specifice în ceea ce privește organizarea și funcționarea lor, termenul de autonomie incluzând în substanța lui și autonomia financiară a cultelor. Ca atare, în sensul dispozițiilor constituționale evocate, statul are obligația de a garanta libertatea religioasă și de a recunoaște caracterul de interes public al activității cultelor, sprijinul statului reprezentând o obligație care răspunde unei nevoi sociale generale.

14. Față de critica autoarei excepției, Curtea constată că atât prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992, cât și cele ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, republicată, au enunțat explicit dreptul exclusiv al cultelor religioase de a produce și valorifica obiectele și bunurile necesare activității de cult. În acest context, Curtea reține că pentru exercitarea libertății de religie sunt necesare anumite bunuri strâns legate de activitatea de cult, și anume obiecte de cult, veșminte liturgice, icoane, lumânări, manuale teologice etc. Este însă dreptul fiecărui cult de a stabili, în conformitate cu propria tradiție, care sunt obiectele de cult specifice și caracteristicile acestora. Aceste obiecte definesc identitar anumite comunități religioase față de altele și de aceea producerea și comercializarea lor s-a realizat, în mod tradițional, în România, sub controlul cultelor, Legea nr. 103/1992 constituind expresia juridică a acestei realități, având drept scop prezervarea identității originare a cultului religios. Întrucât fiecare religie presupune o practică și rituri specifice, prin textul de lege criticat legiuitorul a reglementat, în mod firesc, ca persoanele, fizice sau juridice, interesate în producerea sau valorificarea obiectelor de cult, să se supună regulilor cultului respectiv. Legea nr. 103/1992 stabilește, de asemenea, și un drept de proprietate intelectuală și de protejare a propriei imagini a fiecărui cult religios, considerându-se a fi în interesul statului și al cetățenilor, în funcție de apartenența religioasă, de a nu da ocazia unor agenți economici să interfereze în ceea ce constituie tocmai specificul activității cultelor. Această reglementare legală este menită și de a asigura ca unele bunuri cu destinație cultică să nu fie produse în condiții care să le altereze caracterul sacru sau să fie comercializate în condiții inadecvate. Din aceste considerente, legiuitorul a considerat necesar ca producerea sau valorificarea acestora de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase să se poată face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condițiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivități.

15. Curtea apreciază că prin textul de lege criticat legiuitorul a urmărit ca, atât cultul, ca titular al propriei imagini publice, ce poate fi grav alterată prin liberalizarea activității de producere și valorificare a obiectelor de cult, cât și credincioșii trebuie protejați prin măsuri statale. Scopul urmărit prin reglementarea de lege criticată este acela de a proteja imaginea cultelor religioase, prin producerea și comercializarea obiectelor și veșmintelor de cult, tipărirea cărților de cult, a celor teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului, în condițiile pe care doctrina și practica acestuia o impun. În acest sens, legiuitorul are în vedere și realizarea unei autonomii financiare a cultelor religioase, prin asigurarea unor venituri proprii care să le asigure funcționarea. În acest context, Curtea reține că veniturile realizate prin valorificarea resurselor proprii de către cultele religioase recunoscute și desfășurarea unor activități economice de către acestea susțin o serie de activități pastoral-spirituale, teologice, social-filantropice, cultural-educaționale etc.

16. De asemenea, referitor la critica privind încălcarea, prin textul de lege criticat, "a liberei circulații a mărfurilor, precum și a dreptului fiecărui comerciant de a-și stabili propria strategie în activitatea de comercializare a bunurilor existente în circuitul civil“, Curtea constată că, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. Potrivit art. 45 din Constituție, este garantată exercitarea "în condițiile legii“ a accesului liber al persoanelor la o activitate economică, iar textul de lege criticat nu face altceva decât să instituie obligativitatea respectării unor exigențe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora.

17. Curtea reține, totodată, că accesul liber al persoanei la o activitate economică nu înlătură obligația comerciantului de a se conforma regulilor de comerț și, de asemenea, nu exclude instituirea, prin lege, a sancțiunii confiscării mărfurilor, produselor sau sumelor de bani destinate desfășurării unor activități comerciale neautorizate. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în jurisprudența sa că aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, precum și Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003). Așa fiind, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale potrivit cărora accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Aceasta, deoarece operatorul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârșirea unei contravenții nu poate invoca principiul libertății economice, în condițiile în care acesta nu a respectat prevederile legale.

18. Ca atare, Curtea apreciază că reglementarea legală criticată nu contravine normelor constituționale invocate de autoarea excepției, necesitatea autorizării prealabile de către cultele religioase a altor persoane în vederea producerii sau valorificării obiectelor de cult fiind impusă de natura specifică a acestora, precum și de asigurarea provenienței și conformității acestor bunuri cu exigențele cultului respectiv.