ANEXĂ la Rezoluția MSC 357(92) - Amendamente la Codul pentru construcția și echipamentul unităților mobile.... - Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1184/2014 - publicarea acceptării amendamentelor la Codul pt. construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU), adoptate de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei...
REZOLUȚIA
Amendamente la Codul din 1989 pentru construcția si echipamentul unităților mobile de foraj marin
(Codul MODU 1989)
Comitetul de siguranță maritimă,
amintind articolul 28(b) al Convenției privind crearea Organizației Maritime Internaționale referitor la funcțiile Comitetului,
amintind, de asemenea, că Adunarea, atunci când a adoptat Rezoluția A.649(16) cu privire la Codul din 1989 pentru construcția și echipamentul unităților mobile de foraj marin (Codul MODU 1989), a autorizat Comitetul de siguranță maritimă să modifice Codul, atunci când este cazul, ținând cont de evoluția caracteristicilor de proiectare și de siguranță și în urma consultărilor cu organizațiile competente, recunoscând faptul că este necesar să fie introduse în acest Cod prevederi referitoare la exercițiile privind accesul în Spațiile închise și salvarea,
ținând seama, la cea de-a nouăzeci și doua sesiune a sa, de recomandările făcute de către Subcomitetul pentru mărfuri periculoase, încărcături solide și containere la cea de-a șaptesprezecea sesiune a sa,
1. adoptă amendamentele la Codul MODU 1989, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluție;
2. invită toate guvernele interesate să ia măsurile adecvate pentru a pune în aplicare amendamentele la Codul MODU 1989, anexate la prezenta rezoluție, până la 1 ianuarie 2015.
Amendamente la Codul din 1989 pentru construcția si echipamentul unităților mobile de foraj marin
(Codul MODU 1989)
1 După secțiunea 14.4 existentă se introduce o nouă secțiune 14.5, cu următorul cuprins:
"14.5 Proceduri pentru accesul în spații închise
Trebuie să fie prevăzute proceduri scrise pentru accesul în spații închise care să țină cont, după caz, de indicațiile pertinente furnizate în recomandările elaborate de Organizație*.
Se face referire la Recomandările revizuite privind accesul în spațiile închise de la bordul navelor [Rezoluția A. 1050(27)]."
2 Se renumerotează secțiunile existente 14.5 până la 14.11 ca 14.6 până la 14.12, respectiv.
3 După secțiunea renumerotată 14,12 se introduce o nouă secțiune 14.13, cu următorul cuprins:
"14.13 Exerciții privind accesul în spațiile închise și salvarea
.1 Membrii echipajului care au responsabilități legate de accesul în spații închise sau salvare trebuie să participe la un exercițiu privind accesul în spațiile închise și salvarea, care trebuie să fie organizat la bordul unității cel puțin o dată la fiecare două luni.
.2 Exercițiile privind accesul în spațiile închise și salvarea trebuie să fie planificate și trebuie să fie efectuate în siguranță, ținând cont, după caz, de indicațiile pertinente furnizate în recomandările elaborate de Organizație*.
.3 Fiecare exercițiu privind accesul în spațiile închise și salvarea trebuie să includă:
.1 verificarea și utilizarea echipamentului individual de protecție necesar pentru acces;
.2 verificarea și utilizarea echipamentului și procedurilor de comunicații;
.3 verificarea și utilizarea instrumentelor de măsurare a atmosferei în spații închise;
.4 verificarea și utilizarea echipamentului și procedurilor de salvare; și
5 instrucțiuni privind primul ajutor și tehnicile de resuscitare."
4 Se renumerotează secțiunile existente 14.12 și 14.13 ca 14.14 și 14.15 și se înlocuiește secțiunea renumerotată 14.15 cu următoarea:
"14.15 Înregistrări
Datele la care sunt efectuate rolurile de apel și exercițiile privind accesul în spațiile închise și salvarea, detaliile privind exercițiile de abandon, exercițiile vizând utilizarea altor mijloacele de salvare și ședințele de instruire la bord trebuie să fie înregistrate în jurnalul de bord așa cum poate fi cerut de către Administrație. Dacă un rol de apel, un exercițiu sau o ședință de instruire nu a avut loc integral la data prestabilită, în jurnalul de bord trebuie să fie introdusă o mențiune care să precizeze circumstanțele și amploarea rolului de apel, exercițiului sau ședinței de instruire care a avut loc."
5 În paragrafele 14.8.9 și 14.11.3 existente, referințele către paragrafele renumerotate se actualizează.
← HG nr. 582/2014 - domeniile de studii universitare de master... |
---|