Decizia CCR nr. 516 din 12.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 61/1991 pt. sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Victor - Gabriel Sandu, prin reprezentant legal Niculeț Sandu, în Dosarul nr. 1.208/283/2012 al Tribunalului Dâmbovița - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 358D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, deoarece, ulterior sesizării Curții, dispozițiile de lege criticate au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 174/2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.208/283/2012, Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Excepția a fost ridicată de Victor-Gabriel Sandu, prin reprezentant legal Niculeț Sandu, cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare a unei contravenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 încalcă prevederile constituționale privind neretroactivitatea legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, limitele libertății de exprimare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și folosirea căilor de atac, precum și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 referitor la dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Consideră că lipsa unui recurs efectiv împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în materia plângerii contravenționale, având ca obiect o contravenție prevăzută de Legea nr. 61/1991, contravine drepturilor fundamentale menționate, astfel cum, de altfel, Curtea Constituțională a reținut deja, pentru o situație similară, prin Decizia nr. 500/2012, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (3¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Tribunalul Dâmbovita - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că, prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituționale, astfel că prezenta excepție de neconstituționalitate a rămas fără obiect.

Avocatul Poporului arată, de asemenea, că, prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituționale. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 a devenit inadmisibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011. Dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 se regăseau inițial la art. 9 alin. (2) din lege, în forma în care aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, fiind introduse prin art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Ulterior, Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, în temeiul art. II din Legea nr. 153/2010 pentru modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, dându-se textelor o nouă numărătoare, astfel că art. 9 alin. (2) a devenit art. 8 alin. (2), care face obiectul excepției de neconstituționalitate. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 30 alin. (6) și (7) cu privire la limitele libertății de exprimare, ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 referitor la dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013, a constatat că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituționale. Excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul dosarului de față a fost ridicată anterior publicării deciziei menționate în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel încât, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția a devenit inadmisibilă.