Decizia CCR nr. 395 din 28.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 395
din 28 mai 2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală
Augustin Zegrean - președinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea -judecător
Daniel Marius Morar -- judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Niță în Dosarul nr. 30.793/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 910D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților" este neconstituțională.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 23 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 30.793/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ion Niță cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevăd soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților, încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât respectiva procedură este una scrisă, nepublică și lipsită de contradictorialitate, desfășurându-se fără participarea părților. Invocă, în acest sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume hotărârile pronunțate în cauzele Riepan împotriva Austriei- 14 noiembrie 2000, Morel împotriva Franței - 6 iunie 2000, Pellegrini împotriva Italiei - 20 iulie 2001, Goc împotriva Turciei - 11 iulie 2002, Exel împotriva Republicii Cehe - 5 iulie 2005, Kugler împotriva Austriei - 14 octombrie 2010, Frédin împotriva Suediei nr. 2 - 23 februarie 1994 și Oganova împotriva Georgiei - 13 noiembrie 2007.
6. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 218 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților."
11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, precum și ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale aii. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților" este neconstituțională, întrucât contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate. În acest sens, Curtea a reținut că atât plângerea petentului, cât și notele scrise ale procurorului și ale intimaților sunt susceptibile de a influența soluția privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acțiunii penale. Astfel, din perspectiva contradictorialității și a oralității, ca elemente esențiale ale egalității de arme și ale dreptului la un proces echitabil, legea trebuie să prevadă posibilitatea petentului, a procurorului și a intimaților de a dezbate, în mod efectiv, observațiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea acestora pentru realizarea respectivelor garanții [paragrafele 46 și 47]. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Ținând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și de faptul că decizia mai sus menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală.
13. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Niță în Dosarul nr. 30.793/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală. Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
Decizia CCR nr. 396 din 28.05.2015 privind excepţia de... → |
---|