Decizia CCR nr. 418 din 28.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Alexandru Căldăraș în Dosarul nr. 1.466/59/2014 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 332D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 13 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.466/59/2014, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Alexandru Căldăraș cu prilejul soluționării unei cereri de reexaminare taxă judiciară de timbru.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 este neconstituțională, deoarece "nu a parcurs toate etapele prevăzute și dispuse de art. 115 alin. (1)-(8) din Constituția României".

6. De asemenea, arată că prin majorarea taxelor judiciare de timbru instituită de acest act normativ se îngrădește accesul liber la justiție, având în vedere repercusiunile generate asupra situației financiare a justițiabililor și a nivelului de trai al acestora.

7. Referitor la situația de fapt din speță, autorul excepției consideră ca la stabilirea taxei judiciare de timbru (cerere de revizuire) ar trebui să se aplice dispozițiile prevăzute de art. 3 lit. h) din vechea reglementare, respectiv Legea nr. 146/1997, care prevedeau un cuantum de 10 lei, față de cel de 100 lei cât este stabilit în prezent prin art. 24 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție.

8. Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind deciziile nr. 508 din 5 decembrie 2013 și nr. 45 din 4 februarie 2014.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare.

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile ordonanței de urgență criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 21 alin. (1) care consacră accesul liber la justiție, art. 47 privind nivelul de trai, precum și celor ale art. 115 alin. (1)-(8) referitoare la delegarea legislativă.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a mai fost supusă controlului de constituționalitate, atât în ansamblul său, cât și pe articole, din perspectiva unor critici similare.

15. Referitor la aspectele de neconstituționalitate extrinsecă, privind modalitatea de adoptare a ordonanței de urgență criticate, autorul acesteia arată că "Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu a parcurs toate etapele prevăzute și dispuse de art. 115 alin. (1)-(8) din Constituția României", iar Guvernul nu a motivat situația extraordinară existentă la data emiterii acestui act normativ. Față de această critică, Curtea reține că ordonanțele de urgență sunt reglementate de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție și pot fi adoptate de Guvern numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora, în timp ce ordonanțele emise pe baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament sunt reglementate de art. 115 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală și se pot emite doar în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Având în vedere susținerile autorului excepției de neconstituționalitate și reglementarea legală criticată, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, Curtea apreciază că în cauză sunt incidente doar dispozițiile art. 115 alin. (4) privind caracterul excepțional al delegării legislative și art. 115 alin. (6) privind afectarea prin ordonanțe de urgență a drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție.

16. Astfel, prin Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, Curtea a reținut că, în Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, legiuitorul delegat a subliniat că modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin Codul civil impuneau revizuirea urgentă a legislației și în materia taxelor judiciare de timbru, care trebuie să reflecte noua structură și dinamică a procesului civil, noile garanții procedurale acordate părților pentru asigurarea unui proces echitabil, precum și acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii, pregătirea personalului din sistemul justiției etc.

17. S-a arătat totodată că neadoptarea urgentă a acestui act normativ ar fi condus la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluție în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului cod civil și a noului Cod de procedură civilă, în acest sens, orice întârziere în asanarea și sistematizarea legislației în materia taxelor de timbru ar fi condus la menținerea nepermisă a neconcordanțelor între prevederile legale în această materie cu prevederile noilor coduri, prin perpetuarea acelor norme care trebuie expres abrogate, fiind perimate sau chiar în contradicție cu noul cadru normativ. În aceeași ipoteză, a neadoptării urgente a actului normativ în discuție, legiuitorul delegat a susținut că ar fi fost menținute și aspectele care impietează asupra transparenței aplicării actualelor norme, printre care lipsa criteriilor statistice pentru o evidență clară asupra tuturor operațiunilor pe care le implică sistemul de taxare actual. Totodată, consecințele negative pe planul transparenței și disciplinei financiare impuse de exercițiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru, dar și pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului, nu ar fi fost deloc neglijabile.

18. Întrucât aspectele mai sus menționate vizau un interes public și au constituit o situație extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată, Curtea a constatat că s-a impus adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență, cu respectarea art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României, astfel încât critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată este neîntemeiată.

19. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție, prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, Curtea Constituțională are o bogată jurisprudență, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu.

20. De asemenea, Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice", a arătat Curtea, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. S-a reținut totodată că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

21. În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că ar putea exista situații în care părțile să nu poată plăti taxele judiciare de timbru din cauza cuantumului "excesiv" al acestora și, în consecință, să nu se poată adresa justiției ori împrejurarea că prin plata unor asemenea taxe justițiabililor le este afectat nivelul de trai, în jurisprudența sa, exemplu fiind Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit, prin art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

23. În fine, în ceea ce privește nemulțumirea autorului excepției de neconstituționalitate cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în speță de instanța de judecată pentru cererea de revizuire și, mai ales, cu privire la reglementarea legală aplicabilă la stabilirea acestui cuantum (respectiv prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în prezent abrogată, sau cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013), Curtea subliniază că aceste aspecte nu intră în atribuțiile instanței de contencios constituțional, competența aparținând, în mod exclusiv, instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.