Decizia CCR nr. 454 din 16.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu- ționalitate a prevederilor art. 61 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, excepție ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr. 451/85/2013 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.326D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate. Observă că ceea ce îl nemulțumește este faptul că, în cauză, plângerea pe care formulat-o a fost trimisă spre soluționare primăriei în loc să fie trimisă prefectului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 20 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 451/85/2013, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 61 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, excepție ridicată de Ioan Rotărescu într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii îndreptate împotriva refuzului Instituției Prefectului Județului Sibiu de a soluționa o cerere.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat îngrădește dreptul de petiționare, garantat la nivel constituțional. În acest sens, arată că a formulat o plângere prealabilă către Guvern, pe care acesta, în loc să o trimită spre competentă soluționare reprezentatului său în teritoriu, adică prefectului, a transmis-o Primăriei Orașului Cisnădie, adică chiar autorității împotriva căreia era formulată plângerea. Autorul excepției apreciază că Guvernul ar fi trebuit să examineze aspectele învederate în plângere și să observe că Primăria Cisnădie are în organigramă consilieri juridici, motiv pentru care nu ar fi trebuit să apeleze la firme de avocatură, să dispună anularea contractelor încheiate între respectiva primărie și aceste firme și să îi răspundă, apoi, petentului. Precizează că instanța de fond, care i-a respins acțiunea în contencios administrativ, nu a avut în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, prevederi care interzic achiziționarea de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare de către entitățile enumerate de aceasta, care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică. Ca atare, instanța nu a ținut cont de faptul că, deși Primăria Cisnădie "are bani pentru a angaja patru firme de avocatură", nu are fonduri bănești pentru a-i acorda abonament de transport gratuit autorului excepției, persoană cu handicap care, prin cinci hotărâri judecătorești, a obținut obligarea Consiliului Local Cisnădie la asigurarea transportului local în comun.

7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile art. 6¹ din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 nu impietează asupra exercitării dreptului la petiționare, ci reprezintă o concretizare a acestuia.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 6¹ din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002. Textul de lege criticat a fost introdus prin pct. 4 al articolului unic al Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea ordonanței menționate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002, și are următoarea redactare: "Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta".

12. Compartimentul la care se referă textul de lege criticat este compartimentul pentru relații cu publicul, care, potrivit art. 6 alin. (1) din ordonanță, are obligația să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petițiilor și să expedieze răspunsurile către petiționari.

13. În opinia autorului excepției, textul de lege criticat încalcă dispozițiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 51 alin. (1) și (4) potrivit cărora cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor, iar autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a constatat că Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora, ca expresie a dreptului de petiționare prevăzut de art. 51 din Constituție, stabilind responsabilitățile ce revin autorităților și instituțiilor publice cărora le sunt adresate petiții, precum și termenele în care acestea sunt obligate să soluționeze petițiile (Decizia nr. 307 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007).

15. În cauza de față, Curtea observă că autorul excepției nu formulează veritabile critici de constituționalitate, ci descrie amănunțit situația care l-a determinat să se adreseze justiției, exprimându-și, totodată, nemulțumirea cu privire la modul în care i-a fost soluționată o petiție.

16. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că în structura oricărei excepții de neconstituționalitate se regăsesc 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a observat că primul element al excepției se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituțional, fie menționării conținutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituțional pretins încălcat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. În acest context, Curtea a constatat că, în situația în care excepția de neconstituționalitate este doar în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care impune condiția motivării excepției (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011).

17. Or, autorul prezentei excepții se limitează la a expune situația de fapt care l-a determinat să conteste constituționalitatea prevederilor art. 6¹ din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, dar fără să aducă argumente din care să se poată deduce în ce constă pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat. În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate apare ca inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.