Decizia CCR nr. 393 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. 1 şi 2 şi art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33 alin. (1) și (2), precum și a celor ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Izraelian Jesmine Hasmic, Menzildjian Lidia Nilda și Menzildjian Anelga în Dosarul nr. 50.142/3/2011 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 625D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, când a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, Ministerul Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013. Referitor la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 95/2014 și nr. 122/2014, iar în ceea ce privește prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât aceste prevederi de lege nu sunt aplicabile în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 30 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 50.142/3/2011, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33 alin. (1) și (2), precum și a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost invocată de Izraelian Jesmine Hasmic, Menzildjian Lidia Nilda și Menzildjian Anelga într-o cauză având ca obiect "soluționare notificare, în temeiul Legii nr, 10/2001", în contradictoriu cu pârâtul municipiul București, prin primarul general.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că aplicarea prevederilor art. 4,art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu în curs de soluționare ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului "tempus regit actum", având în vedere că acțiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Apreciază astfel că este firesc ca litigiile pornite în temeiul legii vechi să urmeze regimul juridic existent la data formulării acțiunii.

6. Autorii excepției apreciază că prin aplicarea retroactivă a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 litigiilor în curs de judecată se ajunge la încălcarea principiului egalității în fața legii, consacrat de Constituția României, precum și a art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea discriminării. Consideră că intervenția legislativă în procesele în care participă statul este o formă a inegalității de arme, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Împrejurarea că a intervenit o lege nouă, care acordă entităților noi termene pentru soluționarea administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani, nu poate fi considerată a fi compatibilă cu dispozițiile constituționale și convenționale care consacră dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procedurii. Sub acest aspect, apreciază că există o inegalitate în drepturi între persoanele care s-au putut adresa instanței de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și cele care, ulterior apariției acestei legi, trebuie să aștepte epuizarea unei noi proceduri administrative care se va întinde pe o perioadă îndelungată de timp, datorită termenelor instituite de noul act normativ, în care entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. în acest context, arată că prin art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013 (ipoteză în care se regăsesc autorii excepției), se stabilește un termen de minimum 4 ani în care o persoană ar putea acționa în justiție pentru refuzul entității administrative de a-i soluționa cererea. Acești 4 ani rezultă din calculul termenului de 36 de luni care curge de la data de 1 ianuarie 2014, la care se adaugă cele 6 luni prevăzute de art, 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Așa fiind, arată că prevederile art. 33 alin. (1) lit. c) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere și dreptului de acces la justiție, drept a cărei exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate.

7. De asemenea, autorii excepției apreciază că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 proceselor în curs de soluționare ar reprezenta și o încălcare a art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, precum și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub aspectul valorificării "speranței legitime".

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate,

9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului ne retroactivității legii, întrucât, de cele mai multe ori, instanțele judecătorești, în aplicarea acestor prevederi legale, au respins ca prematur introduse acțiunile, deși cererile de chemare în judecată au fost formulate în anii precedenți, anterior intrării în vigoare a noului act normativ. Față de această situație, Avocatul Poporului arată că art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, care dispune că noile dispoziții se aplică și cauzelor aflate pe roiul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi, are caracter retroactiv, întrucât acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 830/2008.

10. Avocatul Poporului consideră că art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă și principiul egalității în drepturi, întrucât impune un tratament diferit între persoanele aflate în aceeași

situație, și anume cele care au introdus cereri de chemare în judecată pentru a solicita soluționarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Ca atare, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001.

11. De asemenea, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere și accesului la justiție, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizarea a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care, odată admisă, generează respingerea acțiunii. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 6/1992.

12. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție, precum și a celorlalte critici formulate, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu pot fi reținute.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4,art. 33 alin. (1) și (2) și cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Din motivarea excepției, Curtea reține că autorii acesteia critică prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 alin. (1) și (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prevederi de lege care constituie astfel obiectul excepției de neconstituționalitate asupra căruia Curtea urmează a se pronunța.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

-Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 33 alin. (1) și (2): "(1) Entitățile învestite de lege au Obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins întră 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.";

-Art. 35 alin. (2): "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, precum și art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, prin raportare la art. 11 și art. 20 din Constituție, aceștia susțin că sunt încălcate și prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la aceeași convenție.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia susțin că aplicarea prevederilor art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu aflat în curs de soluționare, pe rolul instanțelor, ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului "tempus regit actum", având în vedere că acțiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Analizând critici similare, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr, 281 din 16 aprilie 2014, apreciind că aplicarea retroactivă a reglementării de lege criticate generează încălcarea dreptului la un proces echitabil și al egalității armelor în procesul civil. Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

18. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, excepția de neconstituționalitatea a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

19. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

20. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că acest text de lege reglementează căile de atac de care beneficiază persoana care se consideră îndreptățită, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013. Având în vedere stadiul procesual al litigiului, și anume refuzul nejustificat al entității învestite de a răspunde în termenul legal notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea constată că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea cauzei. Aceasta deoarece "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Așa fiind, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei... excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă.

21. Față de critica de neconstituționalitate a art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr, 165/2013, autorii excepției susțin că există o inegalitate în drepturi între persoanele care s-au putut adresa instanței de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și cele care, ulterior apariției acestei legi, trebuie să aștepte epuizarea unei noi proceduri administrative care se va întinde pe o perioadă îndelungată de timp, datorită termenelor instituite de noul act normativ. În legătură cu acest aspect, Curtea s-a mai pronunțat, în acest sens fiind Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014. Prin această decizie, Curtea a reținut că, deși prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 este consacrat un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeași situație, instituindu-se termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, acest tratament nu poate fi considerat discriminatoriu dacă are o justificare obiectivă și rezonabilă.

22. Referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "[...] tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere"( a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit; paragraful 60).

23. Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul și le-a asumat și pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conținut dreptul consacrat de norma criticată și s-ar anula însuși scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

24. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege. Așa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă, astfel încât nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 raportat la dispozițiile art. 16 din Constituție este neîntemeiată.