Decizia CCR nr.403 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. XXIII alin. 2 şi (4) din Legea nr. 2/2013 - unele măsuri pt. degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pt. pregătirea punerii în aplicare a Legii nr....

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și a prevederilor cuprinse în art. 4,art. 34 și art, 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Lucian loan Herescu în Dosarul nr. 4.968/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 874D/2013.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepției a depus mai multe acte în susținerea excepției, iar părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere prin care arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care susține, în esență, următoarele: din examinarea actelor depuse la dosar se constată că o parte din autoritățile publice cărora li s-au solicitat puncte de vedere nu au răspuns, iar Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au depus puncte de vedere în care se solicită respingerea excepției, soluție față de care își exprimă dezacordul; deciziile nr. 528 din 12 decembrie 2013 și nr. 88 din 27 februarie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014 și Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, nu i se pot aplica deoarece se află într-o altă situație decât cele acolo reținute; la momentul introducerii cererii de chemare în judecată se pronunțaseră 4 hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele obligaseră Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la desemnarea unui evaluator, însă aceasta nu a luat nicio măsură, motiv pentru care a Introdus cererea solicitând eliberarea titlului de despăgubire, precum și daune materiale și morale pentru întârzierea soluționării dosarelor; în prezent, pentru două dosare s-a dispus trimiterea la evaluator, iar într-un dosar s-a făcut raportul de evaluare; Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a dispus aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013, articol neconstituțional prin raportare la dreptul de proprietate și care creează discriminări între destinatarii legii; în prezent, potrivit Legii nr. 165/2013, evaluarea nu se mai face de către un expert, ci de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, fără aplicarea indicelui de inflație, ceea ce este neconstituțional, deoarece duce la diminuarea despăgubirilor; prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România s-a introdus un nou alineat în art. 21 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia, pentru cazul în care nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicele tehnice ale imobilului evaluarea se va face prin aplicarea valorii minime prevăzute de grila notarială; tendința de reglementare în domeniul imobilelor confiscate abuziv este aceea de amânare a acordării despăgubirilor, motiv pentru care apreciază că prevederile Legii nr. 165/2013 sunt neconstituționale, termenele instituite prin acest act normativ nu corespund noțiunii de "termen rezonabil", iar procedura instituită este una greoaie; statul și-a retras participațiile la Fondul Proprietatea, deși acesta funcționează în continuare; există un paralelism legislativ între Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 165/2013, ceea ce aduce atingere prevederilor Legii fundamentale.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a admiterii excepției prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta este inadmisibilă, textul de lege criticat neavând legătură cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții în materie.

6. În replică, autorul excepției arată că soluționarea dosarului său a fost întârziată excesiv prin aplicarea prevederilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Decizia nr. 4.368 din 21 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.968/2/2011*. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 și a prevederilor cuprinse în art. 4,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013. Excepția a fost invocată de reclamantul Lucian Ioan Herescu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva sentinței prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de autor și a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită un titlu de despăgubire; s-a respins cererea de emitere a titlului de plată ca prematură și cererea de acordare a despăgubirilor materiale și morale ca neîntemeiată. Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, care, prin Încheierea nr. 1.792 din 26 februarie 2013, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul, pe cale administrativă, Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Autorul a ridicat excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul prezentului dosar, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus note de ședință prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că prevederile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 aduc atingere art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la principiul neretroactivității legii, deoarece în temeiul acestora Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul pe cale administrativă Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe textul de lege criticat, a avut ca efect întârzierea cu douăzeci și două de luni a judecării cauzei, aducând atingere prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În plus, soluționarea cauzei în recurs se face de către aceeași instanță de judecată care a judecat fondul cererii.

9. Autorul excepției mai arată, în esență, că prin prevederile Legii nr. 165/2013 se creează o discriminare între acesta și cei care au beneficiat deja de despăgubiri, aducându-se atingere dreptului său de proprietate, precum și celor reținute în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

10. Termenele instituite prin prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2010 aduc atingere prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituție referitor la garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, precum și art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală sub aspectul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil.

11. Autorul face referire pe larg la circumstanțele speței, redă prevederile Legii nr. 165/2013 și modalitatea în care consideră că i se vor aplica, precum și ale Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată deoarece, prin modificarea de competență introdusă prin prevederile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, se aduce atingere dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la principiul neretroactivității legii, precum și principiului stabilității raporturilor juridice.

13. Neconstituționalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 se impune a fi examinată prin prisma efectelor concrete pe care le produce asupra justului echilibru

dintre părțile în litigiu. Astfel, există o inegalitate în drepturi între persoanele care s-au putut adresa instanțelor de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fără a aștepta epuizarea procedurii administrative reglementate prin textele de lege criticate, și cele care trebuie să aștepte epuizarea termenelor procedurale instituite prin art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Egalitatea părților în fața legii și a autorităților publice implică respectarea următoarelor cerințe: judecarea proceselor pentru toți cetățenii trebuie să se realizeze de aceleași organe și potrivit acelorași reguli procedurale, aceleași drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părților, instanța de judecată trebuie să realizeze un echilibru în situația procesuală a părților. Plasarea persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic pe poziții inechitabile, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părți, mai ales când una dintre părți exercită autoritatea publică conduce în mod inevitabil la înfrângerea principiului egalității.

14. Se arată că textele de lege criticate contravin și principiului neretroactivității legii, deoarece se aplică situațiilor constituite anterior intrării sale în vigoare. Legea nr. 165/2013 ar trebui să se aplice numai cererilor de chemare în judecată ce ar fi introduse după intrarea ei în vigoare.

15. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 nu aduc atingere principiului neretroactivității sau celui al egalității în drepturi.

16. Se apreciază că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc însă atingere art. 15 alin. (2), precum și art. 16 alin. (1)și (2) din Legea fundamentală, îngrădind accesul la justiție. Astfel, în temeiul acestor norme coroborate cu art. 33 din același act normativ, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse. S-a acționat astfel asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificându-se în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum, în acest sens fiind și considerentele care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008. Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispozițiilor legii anterioare, ci doar acțiunilor care se efectuează după intrarea acesteia în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activității legii vechi.

17. Pe de altă parte, prevederile art. 4 aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece prin instituirea noilor reguli privind soluționarea dosarelor, care ar putea determina judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără

un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situație mai favorabilă, dar discriminatorie față de persoanele ale căror procese erau în curs de soluționare la data intrării în vigoare.

18. De asemenea, prevederile art. 4 raportate la art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere accesului liber la justiție, deoarece legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, excepția de prematuritate fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă. Astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitate de a funcționa, chiar dacă numai cu privire la o anumită categorie de cauze și pentru o perioadă de timp, ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. În acest context, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, contravine și principiului soluționării cauzelor într-un termen optim și previzibil, prevăzut de art. 6 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Termenul optim de soluționare a unei cauze implică durata care asigură eficiență în realizarea justiției, iar previzibilitatea acestuia conferă părților posibilitatea de a estima evoluția etapelor procesuale în timp. Cât privește încălcarea dreptului de proprietate privată, se observă că acesta este supus unor ingerințe din partea legiuitorului care nu răspund întocmai cerințelor de legalitate și proporționalitate între interesele generale și imperativele apărării drepturilor fundamentale.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar de autorul excepției, punctele de vedere depuse la dosar de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile autorului prezent și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în actul de sesizare al Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. XIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, precum și dispozițiile art. 4,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

22. Obiectul excepției, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, prevederile articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și pentru modificarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 iulie 2012, a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum și a dispozițiilor art. 35 alin. (2) și art. 45 alin, (1) din Legea nr. 165/2013.

23. În consecință, Curtea urmează să se pronunțe asupra obiectului excepției, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, textele de lege criticate având următorul cuprins:

- Art. XXIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel".

- Art. XXIII alin. (4) din Legea nr. 2/2013: "În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece.";

- Articolul unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până ia data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă in aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite."

- Art. 4 teza a doua, art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) și art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013:"Dispozițiile prezentei legi se aplică, (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013: "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.";

- Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013:"Imobilele prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1,2 și 4 la Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la art. 1,alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se restituie foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, cu condiția menținerii afectațiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani."

24. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și celor ale art. 1 referitoare la protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, precum și a dispozițiilor articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

26. Prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, nepublicată la data pronunțării în prezenta cauză, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013. În esență, Curtea reținut că, în jurisprudența sa, a mai examinat dispoziții legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziții care vizau același tip de măsuri ca și cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii menționate și care, potrivit acesteia, erau de competența curților de apel, urmau să se trimită pe cale administrativă la instanțele menționate, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de față, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

27. Cu acel prilej, Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă adoptată este constituțională chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, cu condiția ca judecata să se realizeze în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

28. Textele de lege criticate în cauza de față au un conținut normativ similar și sunt deduse controlului de constituționalitate prin prisma acelorași critici de neconstituționalitate reținute în decizia menționată. De aceea, pentru identitate de rațiune, soluția va fi aceea de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

29. În plus, Curtea observă, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013, că rațiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenței materiale a instanțelor judecătorești. Măsurile reglementate au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanțelor, cu finalitatea aplicării în condiții optime a dispozițiilor noii reglementări procesual civile.

30. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, Curtea observă că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 19 iulie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată o excepție de neconstituționalitate având o motivare similară. Cu acel prilej s-a reținut, în esență, că, în ceea ce privește dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție: neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (hotărârile din 19 octombrie 2000 și 7 mai 2002, pronunțate în cauzele Ambruosi împotriva Italiei, paragraful 40, și Burdov împotriva Rusiei, paragraful 41).

31. Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă însă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic existent la data adoptării, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținere echilibrului bugetar.

32. Soluția legislativă criticată reprezintă o normă temporară (fiind luată până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

33. Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective.

34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

35. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, nepublicată la data pronunțării în prezenta cauză, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. întrucât autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituțional prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precum și faptul că decizia menționată a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării instanței constituționale, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

36. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în cauză, instanța de judecată urmează să respecte Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității pot reprezenta temeiul unei cereri de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidența acestor ultime articole în speță.

37. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) și a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că aceasta este inadmisibilă, întrucât textele de lege criticate nu au legătură cu fondul cauzei, nefiind astfel îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

38. În ce privește dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menționate. Așa fiind, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incidental cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

39. Curtea observă că prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 reglementează cu privire la restituirea în natură a unor categorii de imobile foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, cu condiția menținerii afectațiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani, or, textul de lege criticat nu are legătură cu soluționarea cauzei prin raportare la obiectul acesteia, astfel cum a fost anterior reținut.