Decizia CCR nr. 426 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 215 alin. 2 teza a doua din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală,art. 249 alin. 1, a sintagmei „Consiliul local poate acorda scutire de la plata...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,art. 249 și art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 6.873/62/2013 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.162D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) din codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin încheierea pronunțată la data de 7 mai 2015. La acea dată, Curtea, la cererea autoarei excepției de neconstituționalitate și fără a se încuviința solicitările formulate de aceasta cu privire la obținerea de către Curtea Constituțională de la Institutul Național de Statistică și, respectiv, de la Direcția Fiscală a Municipiului Brașov a unor documente privind "rata sărăciei la zi“ și "evidența numerică a persoanelor scutite de impozit“, a amânat judecarea cauzei pentru data de 9 iunie 2015.

4. Magistratul-asistent mai referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției de neconstituționalitate a depus un înscris prin care solicită Curții Constituționale efectuarea demersurilor necesare obținerii în mod oficial de la Institutul Național de Statistică București a unui act care să evidențieze rata sărăciei în România pentru perioada 2000-2014, iar de la Direcția Fiscală a Municipiului Brașov, dar și altor câtorva astfel de direcții fiscale din alte orașe din țară o evidență numerică a persoanelor scutite de la plata impozitului pe locuință pentru perioada 2000-2014, în vederea dovedirii discriminării create de dispozițiile legale criticate și a legăturii dintre textele de lege care prevăd obligația plății impozitului pe locuință și rata sărăciei din România.

5. Având cuvântul în legătură cu aceste cereri, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a probelor în această fază procesuală ca fiind inadmisibile în ceea ce privește controlul de constituționalitate al unui text de lege.

6. Curtea, în temeiul art. 22 din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind compatibilitatea procedurii jurisdicționale a Curții Constituționale cu regulile procedurii civile în ceea ce privește punerea în discuție a existenței sau inexistenței unor fapte, respinge cererile formulate.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate, care depune în probațiune și prezintă înscrisuri și acte care demonstrează legătura indisolubilă între sărăcie și impunerea obligației de plată a impozitului pe locuințe, denumite în mod generic clădiri, și, totodată, se referă la situația financiară personală. În continuare, raportat la realitatea care rezultă din documentele depuse, evidențiază că în România sunt între 4 și 5 milioane de români care trăiesc în sărăcie, respectiv care nu își pot acoperi nici 60% din nevoi, drept urmare apreciază că impozitul pe clădiri trebuie revizuit. Mai arată că perspectiva din care a formulat excepția de neconstituționalitate este diferită de cea analizată în precedent de Curtea Constituțională.

8. În continuare susține că în cazul persoanelor fizice nu se justifică impunerea cauțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deoarece, dacă persoana respectivă nu a avut bani să plătească impozitul, cu atât mai puțin ar avea bani să plătească cauțiunea pentru suspendarea executării. În legătură cu sintagma "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului“ cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, arată că aceasta creează discriminări între persoane aflate în țară în aceeași situație, respectiv persoane cu venituri mici sau foarte mici. Caracterul facultativ al sintagmei creează discriminare, prin urmare apreciază că pentru ca norma să fie constituțională ar trebui să fie una obligatorie în concordanță cu art. 56 din Constituție. În acest sens consiliile locale ar trebui să fie obligate să acorde scutiri.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 641 din 28 iunie 2007, Decizia nr. 1.039 din 13 noiembrie 2007 sau Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

10. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.873/62/2013, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,art. 249 și art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii sale de anulare a unui act de control taxe și impozite.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală îngrădește accesul liber la justiție prin condiționarea suspendării actului administrativ fiscal de depunerea unei cauțiuni. Arată că persoanele care au un nivel de trai scăzut nu au posibilități financiare pentru plata cauțiunii. În privința sintagmei "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului“ cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că scutirile și facilitățile de la plata impozitului pe clădiri și terenuri sunt acordate de consiliile locale după bunul plac, ceea ce contravine principiului constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale, potrivit căruia "sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale“ și nu poate să lase la aprecierea facultativă a consiliilor locale aceste scutiri. Mai mult, sintagma criticată creează și discriminări între cetățeni care se află în aceeași situație, respectiv au același nivel de trai scăzut, deoarece unele consilii locale pot acorda efectiv aceste facilități, iar altele pot acorda doar parțial sau deloc.

12. Referitor la alin. (5) al art. 286 din Codul fiscal, arată că scutirea de la plata impozitelor sau reducerea acestora ar trebui să se aplice persoanelor cu un nivel de trai scăzut raportat la perioada în care au realizat un venit mic sau deloc, și nu pentru luna în curs.

13. Cu privire la art. 249 alin. (1) din Codul fiscal, arată că aceste dispoziții contravin principiilor constituționale ale justei așezări a sarcinilor fiscale, precum și al asigurării cetățenilor unui nivel de trai decent, deoarece impun injust în sarcina unor persoane grav defavorizate anumite sume reprezentând impozite, majorări și penalități.

14. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise și documentele depuse, susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă dispozițiile art. 215 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,art. 249 și art. 286 din Codul fiscal. Însă, din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al acesteia dispozițiile art. 215 alin. (2) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, art. 249 alin. (1), sintagma "Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului“ cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) și art. 286 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală:"Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.“;

- Art. 249 alin. (1) din Codul fiscal:"Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit“;

- Art. 286 alin. (5) din Codul fiscal:"(5) Scutirea de la plata impozitelor sau reducerile acestora prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică persoanei respective cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii sau reducerii.“.

20. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 47 privind nivelul de trai și art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea, în privința susținerilor autoarei excepției potrivit cărora dispozițiilor art. 215 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură fiscală îngrădesc accesul liber la justiție prin condiționarea suspendării actului administrativ fiscal de depunerea unei cauțiuni, reține că prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, a statuat că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. Raportat la cauza de față, Curtea reține că legiuitorul, prin edictarea normei legale criticate, și-a exercitat tocmai competența dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituție. Instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

22. Referitor la susținerile potrivit cărora dispozițiile art. 249 alin. (1) din Codul fiscal contravin justei așezări a sarcinilor fiscale, precum și asigurării unui nivel de trai decent cetățenilor, deoarece impun, injust, în sarcina unor persoane grav defavorizate plata unor sume reprezentând impozite, majorări și penalități, Curtea reține că dispoziția legală criticată instituie regula potrivit căreia toate persoanele care au în proprietate o clădire situată în România trebuie să plătească un impozit anual, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care legea prevede astfel. Mai mult, Curtea reține că impozitul astfel datorat este un impozit real, stabilit în sarcina persoanelor fizice și juridice, după anumite criterii, având ca bază averea acestora, indiferent de persoana contribuabilului.

23. Având în vedere că impozitele și taxele locale reprezintă o categorie de venituri bugetare care alimentează bugetele locale, Curtea apreciază că prevederea legală criticată este în concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 56 alin. (1) potrivit cărora cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impunere asigură așezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise doar alte prestații, în afara celor stabilite prin lege.

24. Referitor la sintagma "consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului“ cuprinsă în art. 286 alin. (1)-(3) din Codul fiscal, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că scutirile și facilitățile de la plata impozitului pe clădiri și terenuri sunt acordate de consiliile locale după bunul plac, fiind lăsate la aprecierea facultativă a acestora. De asemenea, sintagma criticată creează și discriminări între cetățenii care se află în aceeași situație, deoarece unele consilii pot acorda efectiv aceste facilități, iar altele doar parțial. Cu privire la aceste critici, Curtea observă că, potrivit primelor două alineate ale art. 286 din Codul fiscal, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe terenul aferent acestora sau o reducere numai în cazul în care clădirea și terenul aferent sunt folosite ca domiciliu al persoanei fizice. La alin. (3) al art. 286 din Codul fiscal, consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren sau o reducere a acestora numai pentru considerente de natură socială. Potrivit pct. 220 din Normele metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările și completările ulterioare, facilitățile prevăzute la art. 286 alin. (1)-(4) din Codul fiscal pot fi acordate de consiliile locale pe baza criteriilor și procedurilor stabilite de către acestea. De asemenea, se prevede că la acordarea scutirilor sau reducerilor consiliile locale pot avea în vedere facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice prin reglementări neprevăzute în titlul IX din Codul fiscal.

25. Așadar, Curtea observă că facilitățile fiscale nu sunt acordate după criterii arbitrare, ci pe baza unor criterii și proceduri stabilite de către consiliile locale, în contextul autonomiei financiare a comunităților locale. În continuare, Curtea apreciază că atât obligația de plată a impozitelor, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, legiuitorul putând acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale.

26. Drept urmare, critica nu poate fi reținută, deoarece regula este ca toate persoanele să plătească impozitul anual pe clădiri, excepția constând într-o facilitate prevăzută de legiuitor, care a creat, astfel, cadrul legal pentru instituirea unor măsuri de protecție socială pentru anumite categorii de contribuabili aflați în anumite condiții expres prevăzute de lege, fiind astfel în concordantă cu art. 16 și art. 56 din Constituție. Mai mult, dispozițiile legale criticate dau expresie prevederii constituționale a art. 47 alin. (1) potrivit cărora statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

27. În ceea ce privește dispozițiile art. 286 alin. (5) din Codul fiscal, Curte reține că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci se materializează, în realitate, în nemulțumirea acesteia referitoare la modul de calcul și aplicare a acestor scutiri de către autoritatea competentă. Or, o astfel de critică, prin care se tinde la modificarea dispozițiilor legale ce fac obiectul excepției, excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității prevederilor legale, fără a le putea modifica sau completa.