Decizia CCR nr. 432 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius-Costinel Radu în Dosarul nr. 3.726/311/2014 al Tribunalului Olt - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.233 D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin domnul avocat Răzvan-Constantin Murariu, din cadrul Baroului București, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții legale, dar că prezenta excepție a fost invocată anterior datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei anterior menționate. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se arată că acestea dau posibilitatea rămânerii definitive a unor hotărâri judecătorești conținând soluții greșite, ce nu pot fi supuse controlului judecătoresc prin căi extraordinare de atac. Se susține că, chiar și în condițiile în care art. 129 din Constituție prevede exercitarea căilor de atac în condițiile legii, se impune ca împotriva încheierii prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) și alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală să poată fi exercitată calea de atac a apelului. Se arată că, în lipsa acestei căi de atac, dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, făcând trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este neîntemeiată. În susținerea acestei soluții sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 58 din 24 februarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.726/311/2014, Tribunalul Olt - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius-Costinel Radu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate de autorul excepției împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate cu privire la art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală se arată că acesta încalcă dispozițiile art. 24 din Constituție, întrucât limitează accesul participantului în procesul penal la judecarea propriei acțiuni, astfel încât drepturile și interesele legitime ale acestuia nu pot fi apărate, nici în mod direct, nici prin reprezentarea sa de către un avocat. Se susține că textul criticat contravine, totodată, prevederilor constituționale ale art. 124 și art. 127, conform cărora ședințele de judecată sunt publice, iar justiția se înfăptuiește în numele legii. Se arată că, prin reglementarea art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul a făcut confuzie între lipsa de publicitate a ședințelor de judecată și neparticiparea părților la aceasta.

7. Referitor la dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu asigură un acces efectiv, ci doar formal, la justiție participanților la procesul penal, întrucât îi lipsesc pe aceștia de o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță potrivit art. 341 alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală. Se subliniază că, în acest fel, textul criticat încalcă principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală și că sintagma "condițiile legii“ din cuprinsul art. 129 vizează doar aspecte precum termenele în care pot fi exercitate căile de atac, modalitățile de exercitare și instanța competentă, fără să permită suprimarea acestora.

8. Tribunalul Olt - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă prin pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea lor.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care acestea au fost declarate neconstituționale. Se susține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, se arată că principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, obligă la asigurarea acestuia în acele faze ale procesului penal în care se stabilește vinovăția inculpatului și pedepsele penale ce urmează a fi execute. Or, având în vedere obiectul și specificul fazei procesuale reglementate prin art. 341 din Codul de procedură penală, se conchide că textul criticat nu contravine dispozițiilor constituționale și celor europene invocate de autorul excepției. Se subliniază faptul că dreptul constituțional prevăzut la art. 129 alin. (1) din Legea fundamentală nu este unul absolut, ci se exercită în condițiile legii, revenindu-i legiuitorului infraconstituțional atribuția reglementării acestor limite, cu respectarea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală:"Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților.“;

- Art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală:"Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.“

14. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 127 cu privire la caracterul public al dezbaterilor și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților“ este neconstituțională.

16. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, iar conform dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, deciziile Curții Constituționale își produc efectele de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Întrucât încheierea de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțată pe data de 11 noiembrie 2014, iar publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 de constatare a neconstituționalității textului criticat a intervenit după data încheierii anterior referite, respectiv pe data de 5 decembrie 2014, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

17. Curtea reține că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de neconstituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 și Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționaiitate invocată.

18. Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea a constatat faptul că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la art. 341 alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. aj, b) și d) din Codul de procedură penală este definitivă și nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege“. Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorul excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

19. Totodată, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.