Decizia CCR nr. 378 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Daniel Amuza în Dosarul nr. 8.115/315/2013 al Judecătoriei Târgoviște și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 154D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită conexarea acestui dosar la Dosarul nr. 152D/2014 aflat pe rolul Curții Constituționale și care are termen de judecată la data de 8 iulie 2014, precum și cu Dosarul nr. 3.908/232/2013 care urmează a intra pe rolul instanței de contencios constituțional, întrucât obiectul excepției este identic.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate.

5. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) și art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, dispune respingerea cererii formulate.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 5 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.115/315/2013, Judecătoria Târgoviște a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Daniel Amuza într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă accesul liber la justiție, deoarece, prin posibilitatea instanței de a trimite cauza procurorului, inculpatul nu are niciun drept, cu toate că a dovedit că este nevinovat. Astfel, în cazul în care însuși inculpatul formulează plângere împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, judecătorul, în pofida probelor care-i atestă nevinovăția, nu poate pronunța direct o soluție în acest sens.

9. Judecătoria Târgoviște apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Astfel, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale anterioară Legii nr. 202/2010, arată că reglementarea din Codul de procedură penală din 1968 "nu poate fi caracterizată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil, întrucât împotriva încheierii astfel pronunțate persoana nemulțumită are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, având deplina libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia“.

12. Pe de altă parte, Avocatul Poporului mai arată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968, ci este nemulțumit de modul de interpretare și aplicare a acestui text de lege, apreciind că "procurorul desemnat nu-l va discredita pe predecesorul său și astfel învinuitul va contesta noua hotărâre a procurorului care este identică cu cea atacată anterior“.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968, care avea următorul conținut:

"(8) Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.“

16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect plângerea formulată de învinuit împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât este nemulțumit de temeiul netrimiterii în judecată, considerându-se nevinovat. În acest sens, apreciază că, deși a adus în fața judecătorului probe care-i dovedesc nevinovăția, instanța este ținută de soluțiile pe care le poate dispune în temeiul textului criticat și nu poate pronunța direct o eventuală achitare/încetare a procesului penal. Astfel, potrivit dispozițiilor contestate, judecătorul are două posibilități, fie respinge plângerea, fie o admite și, în acest din urmă caz, poate desființa rezoluția sau ordonanța atacată fie trimițând cauza procurorului în vederea începerii ori redeschiderii urmăririi penale, fie reținând cauza spre rejudecare în complet legal constituit. Prin urmare, autorul excepției consideră că îi este afectat liberul acces la justiție întrucât judecătorul nu poate modifica temeiul de drept al soluției de netrimitere în judecată date de procuror. Or, o astfel de solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.