Decizia CCR nr. 430 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Lefter în Dosarul nr. 2.088/110/2014 al Tribunalului Bacău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.222 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 254 din 7 aprilie 2015, făcându-se referire, în mod special, la paragrafele nr. 25 și nr. 27 din decizia anterior menționată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.088/110/2014, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Lefter într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției, având calitatea de agent principal de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la părăsirea postului sau comenzii și fals intelectual și uz de fals, prevăzute la art. 416,art. 321 alin. (1) și art. 323 din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât reglementează diferit procedura de urmărire penală și de judecată a unor persoane aflate în aceeași situație juridică. Se susține că textul criticat reia prevederile art. III alin. (2) și (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, dispoziții constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 610 din 20 iunie 2007. Se subliniază faptul că, prin decizia anterior menționată, instanța de contencios constituțional a statuat că legislația procesual penală trebuie să prevadă anchetarea și judecarea de către parchetele și instanțele civile a cauzelor în care alături de militari sunt implicați și civili. Se observă că Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, făcându-se referite la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată de instanța europeană în Cauza Maszni împotriva României. Se conchide că a fost reținut prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 că civilii pot fi anchetați numai de către parchete civile, și nu de către parchete militare.

6. Tribunalul Bacău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție și nici jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată de instanța europeană în Cauza Maszni împotriva României.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că situația unui civil care comite o infracțiune alături de un militar este diferită de cea a unui civil care comite o infracțiune împreună cu un alt civil, motiv care justifică tratamentul juridic diferit al celor două categorii de persoane. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. Se observă, totodată, că reglementarea competenței instanțelor judecătorești și a regulilor de procedură este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Se observă că textul criticat este de natură a asigura continuitate și eficiență activității de urmărire penală, făcând posibilă analiza tuturor elementelor infracțiunilor dintr-o cauză de către un singur parchet. Se susține că, în acest fel, sunt evitate soluțiile contradictorii ce ar putea să apară în situația împărțirii competenței de a efectua urmărirea penală între un parchet militar și unul civil. Se face trimitere la Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată de instanța europeană în Cauza Maszni împotriva României, paragrafele 42-60.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44.".

12. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 254 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 15 mai 2015, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală.

14. Prin decizia anterior arătată, în ceea ce privește critica potrivit căreia persoanele vizate, și anume participanții, nu se află în situații egale, unii fiind civili, iar alții militari, Curtea a reținut că, din perspectiva săvârșirii unei infracțiuni, toți participanții se află în aceeași situație, respectiv ei vor fi deferiți justiției în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obișnuite. În jurisprudența sa, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

15. Curtea a reținut, totodată, că investigarea unor categorii diferite de persoane în cadrul aceluiași dosar nu constituie, de plano, o egalizare nepermisă a tratamentului juridic. Codul de procedură penală prevede, de exemplu, urmărirea penală și judecarea unor persoane fără vreo calitate specială de către parchete, respectiv de instanțe superioare în grad celor cărora le-ar reveni competența după materie, atunci când în aceeași cauză sunt implicate persoane a căror calitate specială atrage o anumită competență. Normele de prorogare a competenței unui organ judiciar, adică acelea care, în diferite situații, extind, în mod excepțional, competența unor organe judiciare - teritorială, materială sau personală -, au la bază rațiuni de bună administrare a justiției, care justifică, astfel, derogarea. Instituirea art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către același parchet, cel militar, față de toți participanții este de natură să asigure continuitate, eficiență și celeritate activității de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracțiunilor comise, evitându-se, astfel, soluțiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competența de urmărire ar fi împărțită între un parchet militar și unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiție într-un termen rezonabil și în mod echitabil.

16. În ceea ce privește considerentele Deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 16 iulie 2007, la care face trimitere autorul excepției, Curtea a reținut că acestea nu au relevanță în analizarea excepției de neconstituționalitate, întrucât, prin decizia menționată, Curtea a constatat neconstituționalitatea unor norme tranzitorii de competență în materie procesual penală, ținând cont de faptul că se instituiseră două reglementări diferite care se aplicau aceleiași situații juridice, după cum cauza se afla sau nu în curs de urmărire penală ori de judecată la parchetele, respectiv la instanțele militare, la data intrării în vigoare a modificării Codului de procedură penală anterior în sensul trecerii în competența instanțelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari și care comiseseră infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari. Astfel, prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007, pronunțată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi și a constatat că aceste dispoziții contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât reglementează diferit competența de urmărire penală și de judecată a unor persoane având același statut și aflate în aceeași situație juridică, dată de acuzația de a fi săvârșit o faptă penală. Mai precis, dispozițiile de lege constatate ca fiind neconstituționale, prin decizia mai sus menționată, erau discriminatorii nu prin raportare la cercetarea civililor de către parchetul militar sau la judecarea lor de către instanțele militare, ci din cauza faptului că legiuitorul menținuse în mod nejustificat competența parchetelor militare și, respectiv, a instanțelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală ori de judecată la data trecerii în competența instanțelor civile a cauzelor în care erau inculpate persoane care nu aveau calitatea de militari și care comiseseră infracțiuni împreună cu persoane având calitatea de militari.

17. Prin urmare, în situația analizată prin Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 erau aplicabile concomitent două norme de competență diferite, situație care nu se regăsește în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 56 alin. (5) din noul Cod de procedură penală stabilesc că, după finalizarea urmăririi penale de către procurorul militar, va fi sesizată instanța competentă potrivit art. 44 din același Cod. Acest din urmă text de lege prevede că, în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței civile - dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară -, iar dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competente. Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cauzele de competența parchetelor militare și a secțiilor militare ale parchetelor, aflate în cursul urmăririi penale la data intrării în vigoare a legii noi, trec în competența acestora.

18. În fine, prin Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maszni împotriva României, hotărâre invocată de autorul excepției de neconstituționalitate în susținerea acesteia, Curtea de la Strasbourg a statuat, la paragrafele 53-60, că judecarea unui civil de către instanțele militare din România pentru infracțiuni de drept comun contravine art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciind că "îndoielile nutrite de reclamant în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor militare pot fi considerate ca justificate obiectiv" (paragraful 59). Așadar, aspectul privind efectuarea urmăririi penale de către un parchet militar nu a făcut obiectul analizei în respectiva cauză, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenție consacră "dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei [... ], de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege". Prin urmare, hotărârea mai sus menționată a instanței de contencios al drepturilor omului nu este relevantă în analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, deoarece se referă la problema instanțelor militare, ceea ce nu este cazul dispozițiilor art. 56 alin. (4) și (5) din Codul de procedură penală, aspectele referitoare la judecată fiind preluate de către legiuitor în dispozițiile art. 44 din Codul de procedură penală cu privire la competența instanței civile.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.