Decizia CCR nr. 433 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 16 alin. (1) din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 11.677/62/2012/a1 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.234D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, personal, autoarea excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia, precizând că textul de lege criticat este lipsit de precizie și previzibilitate, golind de conținut dispozițiile art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, care prevede că, pentru persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat. Susține că art. 16 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență conduce la abuzul judecătorilor în situația în care aceștia refuză scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru pe considerentul că sunt infime. Arată că, în cazul în care justițiabilul are mai multe procese, apare ca o formă de discriminare între justițiabili având aceeași situație materială, întrucât unii judecători vor admite cererea de ajutor public judiciar, iar alții o vor respinge, în mod arbitrar, motivat de cuantumul infim al acesteia. De asemenea consideră că textul de lege criticat determină judecătorul să se antepronunțe, întrucât în cazul în care acesta a apreciat că justițiabilul a introdus o cerere abuzivă, pe tot parcursul procesului va avea aceeași impresie. Invocă și hotărârile din 20 mai 2008 și 18 decembrie 2008, pronunțate în cauzele Santo Pinto împotriva Portugaliei și Unedict împotriva Franței, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o lege trebuie să fie precisă și previzibilă, să nu introducă paralelisme și să aibă vocația de a respecta drepturile fundamentale ale omului. Depune la dosar note scrise în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate, precum și adeverințe de venit pentru anii 2014 și 2015 eliberate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că își menține valabilitatea jurisprudența în materie a Curții Constituționale, amintind, exemplificativ, deciziile nr. 264 din 24 februarie 2009 și nr. 426 din 24 octombrie 2013. Precizează, totodată, că, în realitate, criticile formulate reprezintă probleme de aplicare a dispozițiilor de lege supuse controlului de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.677/62/2012/a1, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare formulate împotriva unei încheieri prin care i-a fost respinsă solicitarea de acordare a ajutorului public judiciar.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 lipsesc de efect art. 8 alin. (1) din aceeași ordonanță, care dispune imperativ că ajutorul judiciar se avansează în întregime de către stat, așadar indiferent de cuantumul taxei judiciare de timbru care trebuie achitată, chiar și în ipoteza în care aceasta este apreciată de judecător ca infimă, situație în care acesta respinge cererea de scutire de la plata acestei taxe. Arată că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt lipsite de previzibilitate și claritate, întrucât nu pot fi cuantificate sintagme precum cerere/solicitare abuzivă, cost disproporționat, taxă în cuantum infim. De asemenea, textul de lege criticat conduce la o antepronunțare a judecătorului, care, înainte de judecata pe fond, trebuie să aprecieze, în soluționarea cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cu privire la existența unui interes legitim pe care solicitantul îl apără și cu privire la împrejurarea dacă acțiunea introdusă contravine ordinii publice și celei constituționale. Așadar, judecătorul își exprimă părerea chiar asupra acțiunii sau a căii de atac pe care urmează să o judece în viitor. Susține că se încalcă și principiul egalității, întrucât persoane cu același grad de vulnerabilitate financiară, aflate sub pragul sărăciei extreme, sunt supuse unui tratament diferit după cum judecătorul apreciază cuantumul taxei de la plata căreia se solicită scutirea ca fiind infim sau nu, în primul caz cererea fiind considerată abuzivă. Autoarea excepției invocă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a arătat că legislația trebuie să fie coerentă, să evite paralelismul legislativ și să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale (hotărârile din 20 mai 2008, 18 decembrie 2008 și 20 ianuarie 2009, pronunțate în cauzele Santo Pinto împotriva Portugaliei, Unedict împotriva Franței și Katz împotriva României).

7. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile din Constituție invocate, ci instituie garanții pentru evitarea abuzului procesual.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că reglementarea criticată este constituțională, reiterând, în susținerea acestui punct de vedere, cele reținute de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 374 din 26 iunie 2014.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

susținerile autoarei excepției și notele scrise depuse de aceasta, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, care au următorul conținut: "Ajutorul public judiciar poate fi refuzat când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporționat față de valoarea obiectului cauzei, precum și atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acțiune care contravine ordinii publice sau celei constituționale".

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) și (2) care consacră principiul egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și art. 21 alin. (1)-(3) care garantează accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 426 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 noiembrie 2013, a reținut că ajutorul public judiciar în materie civilă este un sprijin acordat de stat pentru persoanele fizice care sunt sau care urmează să devină parte într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor ori al altor autorități cu atribuții jurisdicționale, legiuitorul propunându-și să reglementeze această instituție ca o formă de asistență acordată de stat în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil și garantării accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești ori a altor titluri executorii.

15. Curtea a apreciat că, prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar, se urmărește asigurarea efectivității dreptului de acces la justiție, prin stabilirea anumitor condiții, minime și rezonabile. Astfel, prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, a constatat că stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a acestuia, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiție.

16. Aceste considerații sunt în concordanță și cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudența sa, a subliniat că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu obligă la acordarea de ajutor judiciar în toate contestațiile în materie civilă (Hotărârea din 26 februarie 2002, pronunțată în Cauza Essaadi împotriva Franței, paragraful 30).

17. Textul de lege supus controlului de constituționalitate în cauza de față stabilește reperele pe care judecătorul cauzei - care, potrivit art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, este competent să soluționeze și cererea de acordare a ajutorului public judiciar - trebuie să le aibă în vedere atunci când apreciază cu privire la acordarea acestuia. Astfel, dispozițiile de lege criticate stabilesc că ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporționat față de valoarea obiectului cauzei, precum și atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acțiune care contravine ordinii publice sau celei constituționale.

18. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 sunt lipsite de previzibilitate și claritate, întrucât caracterul abuziv al cererii ori costul disproporționat nu pot fi cuantificate. Tot astfel, poate fi subiectivă calificarea ca infimă a taxei judiciare de timbru de la plata căreia se solicită scutirea.

19. Curtea observă că analiza acestor caracteristici este lăsată judecătorului care va aprecia - în funcție de criterii obiective pe care le va identifica în fiecare situație în parte - în ce măsură sunt întrunite condițiile impuse prin textul de lege criticat. Din această perspectivă, textul de lege criticat este în acord cu cele subliniate de fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că un sistem de asistență judiciară nu poate funcționa fără instituirea unui mecanism care să permită selecționarea cauzelor susceptibile de a beneficia de acesta (a se vedea, de exemplu, deciziile din 10 iulie 1980 și din 10 ianuarie 1991, pronunțate în Cauza X. împotriva Regatului Unit, respectiv în Cauza Ange Garcia împotriva Franței).

20. În ceea ce privește calitatea legii, respectiv claritatea și previzibilitatea acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării.

21. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul prevederii legale, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (a se vedea și Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68). Instanța europeană a mai reținut că, dat fiind principiul generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a remarcat că "una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive și că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație".

22. Ținând cont de aceste considerații, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, norma criticată oferind judecătorului suficiente repere pentru a se pronunța în mod judicios asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar. De altfel, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, trebuie avută în vedere și funcția decizională acordată instanțelor, care are ca rol, alături de altele, și îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent (Decizia nr. 725 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 13 august 2012).

23. Autoarea prezentei excepții mai susține că textul de lege criticat conduce la o antepronunțare a judecătorului, care, înainte de judecata pe fond, trebuie să se pronunțe, în soluționarea cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, cu privire la existența unui interes legitim pe care solicitantul îl apără și cu privire la împrejurarea dacă acțiunea introdusă contravine ordinii publice și celei constituționale. Curtea observă, sub acest aspect, că aprecierea existenței interesului legitim al solicitantului va fi făcută de judecător fără să intre în analiza fondului cauzei, ci procedând la o verificare în abstract a datelor cauzei. Tot astfel, nici în ce privește condiția ca acțiunea să nu contravină ordinii publice sau celei constituționale nu se poate susține că judecătorul s-ar antepronunța, întrucât asemenea caracteristici sunt evidente, pentru constatarea existenței acestora nefiind necesară o analiză a fondului cauzei.

24. De asemenea, autoarea excepției arată că, în opinia sa, este încălcat și principiul egalității, întrucât persoane cu același grad de vulnerabilitate financiară, aflate sub pragul sărăciei extreme, sunt supuse unui tratament diferit după cum judecătorul apreciază cuantumul taxei de la plata căreia se solicită scutirea ca fiind infim sau nu, în primul caz cererea fiind considerată abuzivă. În ce privește această critică, Curtea observă că pretinsa inegalitate nu izvorăște din textul de lege supus controlului de constituționalitate, ci din realitatea constatată de judecător, din situația de fapt căruia textul de lege îi este aplicabil, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție.