Decizia CCR nr. 481 din 18.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. Legii nr. 63/2011 - încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare în Dosarul nr. 1.322/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 667D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.322/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare într-o cauză aflată în stadiul procesual al apelului, având ca obiect soluționarea unei cereri de chemare în judecată prin care se solicită obligarea unei unități de învățământ să calculeze și să plătească diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 63/2011 cu raportare la nivelul salariilor legale din lunile iunie 2010 și aprilie 2011.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că Legea nr. 63/2011, instituind uniformizarea salariilor în învățământ, a eliminat coeficientul de ierarhizare din grilele de salarizare și coeficienții de multiplicare 1, înlocuindu-i cu valori care rezultă din înmulțirea celor doi coeficienți. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, Guvernul avea obligația să se raporteze la varianta legală și constituțională a salarizării, respectiv la valorile rezultate din înmulțirea coeficienților de ierarhizare și de multiplicare prevăzuți de Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Însă, contrar dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, Guvernul s-a raportat la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 și la acele ale art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. În acest mod, s-a operat, în fapt, încă o reducere a salariilor personalului didactic cu 25% față de nivelul prevăzut prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.

6. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât competența stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar aparține legiuitorului, care, în realizarea politicilor sale raportat la condițiile economice și sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari.

7. Totodată, se apreciază că legea criticată nu încalcă nici art. 16 alin. (1) și nici art. 44 din Constituție, aplicându-se aceleași criterii de salarizare tuturor cadrelor didactice și didactice auxiliare, fără a afecta drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării sale în vigoare. Se mai arată că, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, acesta putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei).

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să stabilească, mai întâi, cadrul procesual în care aceasta a fost ridicată. În acest sens, Curtea reține că Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ramona Ruști, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea unei unități de învățământ să calculeze și să plătească diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 63/2011 cu raportare la nivelul salariilor legale din lunile iunie 2010 și aprilie 2011. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2014, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Prin Sentința nr. 723/LMA din 27 noiembrie 2014, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamant, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate antereferită. La data de 22 decembrie 2014, Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ramona Ruști, a formulat apel împotriva Sentinței nr. 723/LMA din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, iar, prin motivele de apel, a arătat că instanța de fond "a limitat excepțiile de neconstituționalitate ale Legii nr. 63/2011 numai față de art. 16,art. 41,art. 47,art. 53 și art. 135 din Constituție", ridicând, totodată, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 63/2011 în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție. Prin Încheierea din 17 martie 2015, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție

14. Potrivit art. 430 alin. (1) din Codul de procedură civilă,"hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată". De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol precizează că "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Efectele lucrului judecat, potrivit art. 431 alin. (1) din Cod, se exprimă în faptul că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect". De asemenea, potrivit art. 435 alin. (1) din Cod, "(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea reține că hotărârea de sesizare a Curții Constituționale se bucură de autoritatea lucrului judecat sub aspectul dispoziției de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, astfel încât, dacă este invocată din nou aceeași excepție de neconstituționalitate, instanța judecătoreasă a quo are competența de a invoca din oficiu și de a admite excepția autorității de lucru judecat. Or, în cauza de față, instanța judecătoreasă a quo, sesizând Curtea Constituțională prin Încheierea din 17 martie 2015, nu a ținut cont de autoritatea de lucru judecat de care se bucura, sub aspectul dispoziției de sesizare a Curții, Încheierea din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, data publicării deciziei Curții Constituționale, respectiv 26 mai 2015, nefiind relevantă în acest sens. De aceea, în condițiile în care instanța judecătorească nu își îndeplinește această competență, revine instanței constituționale competența de a respinge, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 11 alin. (3) și art. 14 din Legea nr. 47/1992 și art. 430 din Codul de procedură civilă, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate astfel formulată, întrucât dispozițiile procedural civile referitoare la autoritatea de lucru judecat atașată hotărârilor judecătorești sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul deciziilor Curții Constituționale.

15. În sensul celor anterior expuse, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că o decizie a sa are autoritate de lucru judecat, în ipoteza în care obiectul, cauza și părțile sunt aceleași "atât în cadrul excepției anterioare, cât și al excepției ce face obiectul prezentei decizii. Astfel, ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție [devenit art. 147 alin. (4), după revizuirea și republicarea Constituției - s.n.], precum și de cele ale art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 [conținutul său normativ se regăsește la art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 - s.n.] potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii, partea care a invocat excepția nu o mai poate reitera, întrucât prima hotărâre intră în puterea lucrului judecat și în consecință excepția este inadmisibilă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 419 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 184 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 mai 2012, Decizia nr. 507 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 9 iunie 2009, Decizia nr. 864 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 6 august 2008, Decizia nr. 567 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Decizia nr. 57 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 11 martie 2004, Decizia nr. 136 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 28 iunie 2002, Decizia nr. 100 din 26 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 6 iunie 2002, Decizia nr. 81 din 8 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Decizia nr. 44 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 14 iulie 2000, Decizia nr. 326 din 11 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 noiembrie 1997).

16. Raportând cele de mai sus la cauza de față, Curtea reține că, printr-o decizie anterioară, și anume Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011, iar decizia pronunțată are autoritate de lucru judecat cu privire la problema de constituționalitate dezlegată pentru părțile aflate în litigiu. O atare concluzie se impune prin prisma faptului că excepția de neconstituționalitate suspusă analizei de față a Curții Constituționale a fost formulată de aceeași parte - Sindicatul Liber din Învățământ din Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Ramona Ruști, în cadrul aceluiași proces - chiar dacă aceasta a fost ridicată în calea de atac, obiectul său îl constituie dispozițiile Legii nr. 63/2011, iar cauza pe care se fundamentează este identică, întrucât motivarea excepției este raportată la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Mai mult, argumentația pretinsei relații de contrarietate între obiectul excepției și textul constituțional referit este, de asemenea, identică. În aceste condiții, este evident că Decizia nr. 213 din 31 martie 2015 în raport cu părțile din proces se bucură de autoritate de lucru judecat - efecte inter partes litigantes.