HOTĂRÂRE nr. 72/2015 - aprobarea opiniei privind Cartea verde - Crearea unei uniuni a pieţelor de capital COM (2015) 63

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR

HOTĂRÂRENr. 72/2015

privind aprobarea opiniei referitoare la Cartea verde - Crearea unei uniuni a piețelor de capital COM (2015) 63

Monitorul Oficial nr. 694 din 15.09.2015

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic.

Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/398, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 26 mai 2015:

1. Camera Deputaților salută propunerea Comisiei Europene privind constituirea uniunii piețelor de capital (UPC), ca sursă de finanțare complementară pieței bancare, întrucât va contribui la:

- susținerea economiei și a dezvoltării locurilor de muncă, prin maximizarea beneficiilor piețelor de capital;

- creșterea stabilității financiare prin crearea unui pachet unic de reguli destinat serviciilor financiare;

- încurajarea atragerii de investiții din toată lumea și totodată creșterea competitivității Uniunii Europene (UE);

- creșterea rezilienței uniunii economice și monetare (UEM);

- armonizarea legislației naționale în vederea eliminării barierelor care limitează accesul la finanțare și va conduce la creșterea gradului de transparență și de protecție a investitorilor;

- diversificarea surselor de finanțare disponibile și, implicit, diminuarea riscului de concentrare și dependență excesivă a unor sectoare de activitate față de sursele clasice de finanțare;

- creșterea eficienței lanțurilor de investiții prin dezvoltarea legăturilor dintre investitori și cei care au nevoie de finanțare care să implice costuri mai mici, atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel transfrontalier;

- efecte benefice asupra întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și dezvoltării companiilor;

- consolidarea stabilității financiare la nivelul UE în ansamblu prin definirea unor cadre armonizate de dezvoltare (uniunea bancară, uniunea piețelor de capital).

2. Camera Deputaților apreciază demersurile Comisiei Europene de a:

- diminua/elimina barierele din calea liberului acces la piețele de capital;

- dezvolta un set comun minim de informații vizând cerințele de raportare și evaluare a creditelor, care să fie atractiv și pentru finanțarea IMM-urilor;

- colecta informații aferente creditării IMM-urilor în vederea lărgirii bazei informaționale pentru investitori;

- constitui o piață UE a securitizărilor fundamentată pe instrumentele de securitizare simple, transparente, care să conducă la standardizare și la o comparabilitate a instrumentelor;

- intensifica investițiile pe termen lung prin implementarea Regulamentului privind fondurile europene de investiții pe termen lung (ELTIF), îndeosebi acele reguli care permit investitorilor să investească în companii și proiecte de infrastructură pe termen lung;

- dezvolta piețele europene de plasament de capital privat (piețe de capital privat paneuropene) și, ca primă inițiativă, lansarea unui ghid cu practici comune de piață, principii și documente standardizate pentru plasamentele private care să fie compatibile cu diverse cadre juridice naționale;

- identifica modalități și practici eficiente de acordare a stimulentelor fiscale dedicate cheltuielilor de cercetare- dezvoltare ale noilor companii inovatoare.

3. Camera Deputaților consideră că, pentru a realiza eficient și operativ această reglementare, sunt necesare următoarele:

- elaborarea unui pachet de măsuri pentru a ușura accesul la piața de capital al firmelor care au nevoie de finanțare - între care s-ar regăsi un regim simplificat privind raportarea și transparența pentru IMM-urile listate pe piața de capital;

- revizuirea Directivei privind prospectul pentru a permite firmelor, în special celor mai mici, să atragă fonduri și să ajungă mai ușor la investitorii transfrontalieri;

- prevederi prin care uniunea piețelor de capital să poată include unele restricții sau limitări până când uniunea fiscală este realizată; această abordare ar înlătura riscul ca unele burse și piețe mici să dispară între timp, din cauza orientării fluxului de capital către zone mai dezvoltate sau mai favorabile;

- elaborarea unor măsuri pentru a promova o mai mare lichiditate pe piețele obligațiunilor corporative, întrucât investitorii instituționali aplică criterii de evaluare și de risc atât instrumentelor oferite de IMM și întreprinderile nou-create, cât și infrastructurii și tarifelor oferite de piața pe care aceste instrumente sunt tranzacționate și decontate;

- implementarea unor măsuri privind îmbunătățirea disponibilității informațiilor privind creditele IMM-urilor, astfel încât să fie mai ușor pentru investitori să decidă să investească în aceste întreprinderi;

- crearea unui cadru legal unificat care să conducă la construirea unei piețe securitizate, mai transparentă, bazată pe instrumente standardizate simple;

- crearea unei legislații unitare europene privind platformele de finanțare participative armonizate, ca metodă de finanțare alternativă;

- măsuri de sprijin, astfel încât plasamentele private să reprezinte o modalitate de atragere de fonduri prin care o întreprindere oferă titluri de valoare unei persoane sau unui grup restrâns de investitori în afara piețelor bursiere;

- stabilirea unei baze de date centralizate de evaluare a bonității, care să fie utilizată de agențiile de evaluare pentru IMM-uri, gestionată de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA);

- asigurarea unei legislații fiscale echitabile de către Regulamentul privind fondurile europene de investiții pe termen lung;

pentru IMM-uri pe termen lung, fundamentată pe obiective specifice sau pe crearea de fonduri de investiții suverane pentru investițiile publice ori private care investesc în portofoliile eligibile, conform Regulamentului nr. 345/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind fondurile europene cu capital de risc, respectiv Regulamentului (UE) nr. 346/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind fondurile europene de antreprenoriat social, și pentru IMM-uri care sunt exportatori;

- analizarea posibilității introducerii unui regim diferențiat de costuri/transparență pentru emitenții de obligațiuni, în funcție de dimensiunea emisiunilor de obligațiuni;

- măsuri politice de stimulare a investitorilor instituționali pentru ca aceștia să investească în proiecte ale UE pe termen lung, ale IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate cu potențial mare de creștere, să garanteze predictibilitatea cadrului juridic și fiscal, conducând astfel la diminuarea riscului investițional.

4. Camera Deputaților consideră că trebuie să fie aprofundate sau luate în considerare la elaborarea planului de acțiune (acesta trebuie să devină funcțional până în 2019) necesar instituirii elementelor de bază ale UPC pe deplin funcțională următoarele aspecte:

- participarea diferită a operatorilor de piață reglementată în interiorul Uniunii, ceea ce determină implicit politici de afaceri diferite privind comisioanele și taxele;

- există riscul ca, deschizând piețele naționale pentru actorii transfrontalieri mai mult decât permite legislația actuală, să se genereze fluxuri de capital dinspre piețele de frontieră și cele emergente către piețele de capital mai dezvoltate;

- uniunea piețelor de capital (UPC) poate fi eficientă pe termen lung numai dacă se va realiza uniunea fiscală;

- obiectivele ce urmează a fi stabilite pentru UPC trebuie să fie conforme cu obiectivele Strategiei "Europa 2020", care reclamă acțiune imediată pentru a construi o Europă prosperă în următorii 50 de ani, și nu ar trebui structurate doar pentru adâncirea piețelor, crearea de locuri de muncă și creștere economică;

- definirea modului în care finanțarea bancară ce se adresează sectorului IMM (insuficientă în prezent) poate fi completată prin crearea unor instrumente alternative de atragere a capitalului;

- gradele diferite de dezvoltare a piețelor de capital la nivel național reprezintă un factor de risc și determină reducerea coeziunii.

5. Camera Deputaților recomandă următoarele:

- o mai mare deschidere a piețelor naționale pentru investitori, emitenți și intermediari, prin promovarea liberei circulații a capitalului și a schimbului de bune practici, astfel ca UPC să fie percepută și ca modalitate de a contribui la dezvoltarea piețelor la nivel național;

- demersuri pentru promovarea pieței de capital din categoria piețelor de frontieră în categoria piețelor emergente, prin deschiderea piețelor fondurilor de investiții specializate în piețe emergente, ceea ce va determina creșterea fluxurilor de capital, respectiv creșterea nivelului investițiilor străine și diversificarea alternativelor de finanțare pentru companiile active;

- ca regimul de reglementare unic european (nu doar susținerea eforturilor pieței de a agrea standarde în domeniu) să fie axat îndeosebi pe diferențierea mai clară a ofertelor publice de plasamente private;

mai clară delimitare între activitatea bancară ca activitate ce necesită autorizare și formele alternative de finanțare;

- îmbunătățirea accesului la finanțare pe proiecte de investiții în infrastructură;

- clarificarea faptului că platformele de multifinanțare sau finanțare inter pares nu reprezintă o activitate bancară propriu-zisă;

- tarife mai mici, creșterea transparenței și aplicarea eficientă și unitară a cadrului normativ european;

- reducerea formalismului excesiv, a birocrației și a comisioanelor;

- stabilirea de reguli mai clare și mai simple în legătură cu marketingul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM);

- instituirea unei supravegheri bazate pe risc, nu doar pe o abordare formală în cadrul activității de supraveghere;

- instituirea unui regim unic european în ceea ce privește obligațiunile garantate;

- crearea unui regim flexibil și mai simplu în materia executării garanțiilor;

- crearea și facilitarea accesului la surse alternative de finanțare pentru IMM-uri, puternic dependente de finanțarea bancară;

- dezvoltarea și implementarea unui standard de raportare simplificată contabilă și financiară pentru IMM-uri, deoarece în cazul acestora impunerea unor standarde internaționale (Standardele internaționale de raportare financiară - IFRS) ar reprezenta costuri suplimentare;

- transparența în ceea ce privește proiectele de infrastructură, ceea ce ar conduce la creșterea atractivității acestora pentru investițiile private, precum și crearea unei rezerve de proiecte de investiții europene în vederea facilitării accesului investitorilor la informații cu privire la oportunitățile de investiții din întreaga Uniune;

- stabilirea unui dialog continuu cu participanții la piața de capital pentru a asigura un cadru de reglementare clar, coerent, ușor de aplicat și fără contradicții interne;

- asigurarea transpunerii în legislația internă, în timp util, a directivelor europene, aspect în legătură cu care în trecut s-au înregistrat deseori întârzieri;

- asigurarea unor programe de pregătire profesională dedicate magistraților, focalizate pe problemele din piața de asigurări, piața de capital, piața de fonduri de pensii, astfel încât familiarizarea acestora cu aspectele relativ tehnice ale acestor domenii să se constituie într-o premisă solidă pentru a evita apariția unor hotărâri judecătorești contradictorii în spețe similare;

- întărirea infrastructurii instituționale menite să asigure protecția consumatorilor din domeniul pieței de asigurări/pieței de capital/pieței de pensii private;

- simplificarea procedurilor de înregistrare a modificărilor de capital social în cazul companiilor listate;

- promovarea educației financiare, în special pentru micii investitori;

- necesitatea consolidării măsurilor de reglementare, supraveghere și aplicare în cazul serviciilor de investiții transfrontaliere;

- necesitatea ca toate viitoarele propuneri în domeniu să facă obiectul unei analize riguroase a impactului și unei analize cost/beneficiu.

6. Camera Deputaților susține pe fond propunerea Comisiei Europene exprimată prin Cartea verde - Crearea unei uniuni a piețelor de capital - COM (2015) 63, întrucât crearea unei UPC reprezintă una dintre componentele de bază ale "Planului Juncker", planul de investiții elaborat în vederea realizării principalelor obiective ale Strategiei "Europa 2020" - crearea de locuri de muncă și creșterea economică, precum și una dintre prioritățile comisarului european Jonathan Hill pentru stabilitate financiară, servicii financiare și unire a piețelor de capital.

7. Camera Deputaților propune să fie atent monitorizate demersurile și acțiunile întreprinse în acest domeniu, având în vedere faptul că România va deține președinția Consiliului UE în 2019 - perioadă în care se estimează că va fi finalizată implementarea pilonilor principali ai UPC.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 septembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HOTĂRÂRE nr. 72/2015 - aprobarea opiniei privind Cartea verde - Crearea unei uniuni a pieţelor de capital COM (2015) 63