Decizia CCR nr. 1.065 din 11.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3731alin. 2 şi alin. 5 teza întâi din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Crăciun, Adriana Crăciun, Cristina Vlad, Sandina Crăciun și Maria Andrei în Dosarul nr. 2.007/270/2011 al Tribunalului Bacău - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.402D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.007/270/2011, Tribunalul Bacău - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373¹alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Marian Crăciun, Adriana Crăciun, Cristina Vlad, Sandina Crăciun, Maria Andrei într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei încheieri de încuviințare a unei executări silite.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât favorizează abuzul prin faptul că cererea de încuviințare a executării silite se judecă fără citarea părților și prin faptul că nu există nicio cale de atac, pusă la dispoziția debitorului, împotriva încheierii de încuviințare a executării silite.

Tribunalul Bacău - Secția I civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile dispozițiilor art. 373¹alin. 5 din Codul de procedură civilă. În realitatea, din examinarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 373¹alin. 2 și alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă, dispoziții ce au următoarea redactare: "Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printr-o singurăîncheiere dată în camera de consiliu,fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite. [_]

Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac.“

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, Curtea a reținut că stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia încuviințarea executării silite a obligației stabilite prin titlul executoriu se face în camera de consiliu, fără citarea părților, nu contravine art. 21 și nici art. 24 din Constituție, legiuitorul acționând în virtutea competențelor sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, soluția legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranșează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiție.

De asemenea, prin Decizia nr. 665 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, Curtea a statuat că dispozițiile art. 373¹din codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau de exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerității în procesul civil.

Prin Decizia nr. 361 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 mai 2011, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului. Faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac nu constituie o înfrângere a dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, potrivit art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, acest text constituțional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești, așa cum a procedat prin dispozițiile de lege criticate.

Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac, și să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea a constatat că nu poate reține nici critica potrivit căreia dispozițiile de lege atacate contravin prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin Decizia nr. 384 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 14 iunie 2012, Curtea a mai reținut că prevederile art. 373¹din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate și aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziții procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviințării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestație la executare, în condițiile art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, unde își poate formula toate apărările pe care înțelege să se sprijine, astfel încât și din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.