Ordinul MDRAP nr. 1722/2014 - extinderea desemnării S.C. AEROQ – S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pt. realizarea de funcţii specifice pt. evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pt. construcţii

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ORDINNr. 1.722/2014

privind extinderea desemnării Societății Comerciale AEROQ - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcții specifice pentru evaluarea și verificarea constanței performanței produselor pentru construcții

Monitorul Oficial nr. 723 din 02.10.2014

Având în vedere Procesul-verbal nr. 30 din 8 septembrie 2014 al Comisiei de evaluare a organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței și a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcții,

în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, precum și cu prevederile art. 11 alin. (4) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.

Art. 1

Se aprobă extinderea desemnării Societății Comerciale AEROQ - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcții specifice pentru evaluarea și verificarea constanței performanței produselor pentru construcții, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Direcția tehnică va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informații:

a) elementele de identificare a organismului;

b) perioada de valabilitate a notificării;

c) familiile de produse, utilizarea preconizată, sistemele de evaluare și verificare a constanței performanței, precum și specificațiile tehnice aferente, pentru care organismul a fost acreditat de Asociația de Acreditare din România - RENAR - și evaluat.

Art. 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

ANEXĂ

Denumirea organismului: Societatea Comercială AEROQ - S.A.

Adresa: București, str. Feleacu nr. 14 B, sectorul 1, cod poștal 014186

Tel.: +40(21) 232.33.18; fax: +40(21) 232.34.17

E-mail: aeroq@mb.roknet.ro

Website: www.aeroq.ro

Competența organismului a fost evaluată folosind ca referențial standardul: SR EN 17065: 2001.

Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).

Domenii de competență:

Numărul deciziei CE

Familiile de produse, produsele, utilizările preconizate

Sistemul de evaluare și verificare a constanței performanței

Specificațiile tehnice armonizate

Funcția organismului

97/555/CE

Tipuri de ciment, var de construcție și alți lianți hidraulici:

- Lianți hidraulici rutieri (prepararea betonului, mortarului, pastei de ciment și altor amestecuri pentru stabilizarea platformei drumurilor)

Sistem 2+

SR EN 13282-1:2013

CPF

NOTĂ:

CPF = funcția de certificare a controlului producției în fabrică.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MDRAP nr. 1722/2014 - extinderea desemnării S.C. AEROQ – S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pt. realizarea de funcţii specifice pt. evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pt. construcţii